Florin Zamfirescu, 67!
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-zamfirescu-67/

“Am fost întotdeauna conştient că, trăind în România, atât cât am jucat, nu am avut o şansă prea mare, dar dacă mă năşteam într-o altă ţară eram un model, luam Premiul „Oscar”. Am un principiu: cel mai bun rol din teatru este cel pe care-l joc acum. De exemplu: „Doi pe-o bancă” de la Teatrul Metropolis.” – Florin Zamfirescu. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 67 de ani. Îl puteţi vedea pe scenă, joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis, în “Doi pe o bancă”, un spectacol de Aleksandr Ghelman, în regia lui Emanuel Pârvu.

Un articol de Petre Ivan|12 aprilie 2016

Florin Zamfirescu s-a născut pe 12 aprilie 1949 în Călimănești, județul Vâlcea, într-o familie în care toți adorau literatura și artele în general: mama sa adora poezia, tatăl era învățător și directorul Casei de Cultură din Călimănești, iar sora sa iubea teatrul.

De mic a visat să fie actor, iar la 6 ani a luat primul premiu de recitator. De atunci nu s-a mai desprins de scenă, făcând din această meserie o pasiune.

În 1978 este remarcat de regizorul Stere Gulea și distribuit în filmul „Iarba verde de acasă”. Au urmat „De ce trag clopotele Mitică” (1981), Moromeții (1988),”Senatorul melcilor”, Orient Expres, Filantropica etc.

După Revoluție devine director adjunct Artistic la Teatrul Odeon. Din 1996 este numit profesor Universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală

Actorul Florin Zamfirescu, fotografiat de Simion Buia

Actorul Florin Zamfirescu, fotografiat de Simion Buia

și Cinematografică “I.L. Caragiale“ București, iar în 2000 este numit rector.

Cotescu m-a luat de pe stradă, în 1974, şi m-a întrebat: «Tu nu te-ai gândit să predai? Nu ţi-e poftă? Hai cu mine…» Şi m-a împins pur şi simplu într-o clasă. Apoi, după o vreme, mi-am dat seama că îmi place şi că pot. – Florin Zamfirescu

Printre distincţiile obţinute de-a lungul carierei sale de peste 4 decenii, se numără şi două premii de excelență pentru interpretarea „Ordinul National PENTRU MERIT în grad de Cavaler și ” Premiul pentru excelență in Cinematografia Română ”

Doi pe o banca şi un singur destin

(fragmente din cronica semnată de Teodora Gheorghe în Ziarul Metropolis)

„Doi pe o bancă” evocă un tablou cu natură (umană) vie, ȋn care protagoniştii, un el și o ea, se reîntâlnesc ȋn acelaşi loc, printr-un tulburător joc al hazardului. În regia lui Emanuel Pârvu, spectacolul are la bază textul dramaturgului Aleksandr Ghelman.

Florin Zamfirescu întruchipează un personaj complex, care ni se relevă treptat, de-a lungul întrebărilor menite să foreze în inima adevărului.

Surprinde cu măiestrie nuanţele cele mai subtile din portretul bărbatului a cărei criză existenţială nu a început cu vârsta a doua, ci cu vârsta primei iubiri interzise. Zamfirescu ştie să-şi dozeze umorul, însoţindu-l de gesturi ce emană nonşalanţă şi o frapantă lipsă de sensibilitate; ele provin din egoismul don juan-ului obosit de propriile trucuri răsuflate.

 Doi pe o banca şi un singur destin

Doi pe o banca. Anatomia singurătăţii 

(fragmente din cronica semnată de Andrei Crăciun în Ziarul Metropolis)

Maestrul Zamfirescu își joacă, ireproșabil, partitura, dar asta nu este o surpriză pentru obișnuiți teatrului, deci nici o știre nu mai poate fi. Iar Tania Filip, ei bine, Tania Filip este una dintre puținele actrițe care îi pot sta alături.

„Doi pe o bancă” este un text clasic, fără să fie vechi, modern, fără să fie vulgar. Aș scrie, chiar riscând să par pretențios, că avem de-a face cu o adevărată anatomie a singurătății.

Tania Filip şi Florin Zamfirescu, într-o scenă din spectacolul „Doi pe o banca“

Tania Filip şi Florin Zamfirescu, într-o scenă din spectacolul „Doi pe o banca“

El este, desigur, între vârste, libidinos, jalnic, întrupând tot răul pe care îl poate face un om care pleacă de acasă pentru alte și alte femei.

Ea nu are discernământ, pișă mult ochii, după cum i se și reproșează, e suspicioasă, excesivă, când nu e de-a dreptul naivă.

Iar amândoi sunt speriați, și au dreptate să fie: nimic nu e mai teribil decât singurătatea în această lume înnebunită, în această civilizație a divorțurilor, în acest postapocalips care ne-a adus destrămarea a tot ce construise omul mai bun în mileniile dinainte: ideea, ba chiar destinul unei familii. Cumplită cădere!

De bărbat mi-a fost, întâi, scârbă, apoi mi s-a făcut milă, de femeie mi-a fost întâi milă, apoi mi-a făcut greață agățarea disperată de cheia unei uși care ar putea, foarte bine, cu puțină onoare, să rămână interzisă.

Dar, și mai bine e să vedeți cu ochii voștri.

Doi pe o banca. Anatomia singurătăţii 

 

Foto: Florin Zamfirescu, Doi pe o bancă – Simion Buia, Maria Ştefănescu

Click aici pentru a cumpăra bilete la spectacolul „Doi pe o bancă“