Florin Zamfirescu, la 65 de ani: „Mă însor!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-zamfirescu-implineste-65-de-ani-ma-insor/

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

Un articol de Monica Andrei|11 aprilie 2014

Monica Andrei: Cum vedeţi viaţa la 65 de ani?

Florin Zamfirescu: N-am crezut că apuc 65 de ani. Când m-am născut eu, în mileniul trecut, în tinereţile mele nu m-am gândit că nu apuc anul 2000. Suntem în 2014 şi mai am în faţă nişte ani. Viaţa la 65 de ani are nişte impedimente exterioare pentru mine. Sunt la fel de zglobiu, pe dinăuntru, ca în copilărie, dar ceva mă împiedică în exterior.

Mi-e greu să merg pe trepte, să fac sărituri, mergeam în mâini, urcam un etaj în mâini… Nu mai pot. Fizicul dă semne de slăbiciune. Omul este ca o ceapă, dacă dai la o parte foile, găseşti copilul ăla care gândeşte la fel, simte la fel. Mă uit la fel după fete pe stradă.

Vă îndrăgostiţi la fel ca în tinereţe?

Da, aici nu m-am schimbat. Să nu te uiţi prea mult la mine, că te visez la noapte! Mă îndrăgostesc chiar şi o dată pe zi. Tot timpul am văzut şi partea bună a vieţii, partea frumoasă din oameni, e valabil şi în cazul femeilor. Toate femeile au ceva pentru care merită iubite. Eu am păcătuit. Nu-mi pare rău.

Aţi trecut prin mai multe căsnicii, aţi divorţat de trei ori, iar divorţul presupune o traumă.

Da, aşa este. Am divorţat şi am lăsat-o pe Cătălina (n.r. actriţa Cătălina Mustaţă) acolo, la Mogoşoaia, cu tot, ca pe o doamnă. M-a ajutat Dumnezeu să-mi fac casă nouă. Nu m-am mutat, că n-am gaze, n-am mobilă… Am început o viaţă nouă. Am cunoscut o femeie extraordinară, pe Daciana, medic.

N-am crezut că se poate convieţui cu cineva aşa de frumos, cum mi se întâmplă mie acum. Are grijă de mine. Pornisem cu gândul că n-o să mă mai însor în viaţa mea, că nu mai vreau. Am stat de vorbă, am cerut-o de nevastă. Mi-a spus: „mai vedem!“. Cred că mă mai testează.

Florin Zamfirescu azi, la 65 de ani // Film – Simion Buia / Ziarul Metropolis / Academia de Fotografie

Aşa sunt femeile… la început, apoi aşteaptă ca bărbatul să înnoiască cererea…

Boala mea a determinat întâlnirea cu ea. Am zis: „stai să facem casa şi apoi… mă însor“. Uneori, mă ia gura pe dinainte şi nu mai vreau să vorbesc despre viaţa personală. Eu muncesc, sunt corect. Uneori mai mint, ca să mă apăr.

Starea de a fi îndrăgostit vă ajută la repetiţii, atunci când aveţi un rol nou?

Nu mi-a pus nimeni până acum întrebarea asta. Este o modalitate de a vedea altfel lumea, de a nu te scălda în disperare, de a găsi o poartă. Te refugiezi privind o floare, o carte, o vacă… Am scris o carte şi am numit-o „Catifea”, unde am vorbit despre prima mea dragoste.

E important să vedem ce înţelegem prin iubire. Mi-am iubit colegele de clasă. Eram în clasa a II-a, aveam o colegă căreia mama ei îi făcuse un pulovăraş şi avea nişte ochişori veseli, încât mi-a rămas în minte figura aia de copilă fericită. Toată noaptea aia am visat la ea. Îi vedeam ochişorii. Am darul de a vedea ce este frumos şi ce poate fi iubit din jurul meu.

Am avut noroc

Trăiesc aici şi acum. Mă bucur de tot ce este frumos în jurul meu. Îmi plac gadgeturile astea. Ştiu să umblu pe calculator, ca şi cei tineri, mi-am luat tabletă, am telefon modern. Sunt înnebunit după ele. Când eram foarte mic mergem cu mama în oraş şi nu reuşea să mă mai smulgă din vitrina cu cristaluri. Eram fascinat de sticlele alea colorate. Şi azi îmi cumpăr câte un pahar de cristal sau o vază…

Sunt îndrăgostit de primăvară. Acolo, la casa mea de la Mogoşoaia, mi-am luat doi căţei, sunt fraţi, doi lupi, Oscar şi Roz. Le cumpăr oase.

Din tot ce aţi jucat, în teatru sau în film, ce rol iubiţi cel mai mult?

Am fost întotdeauna conştient că, trăind în România, atât cât am jucat, nu am avut o şansă prea mare, dar dacă mă năşteam într-o altă ţară eram un model, luam Premiul „Oscar”. Multă lume m-a întrebat dacă prefer mai mult filmul decât teatrul. E ca şi când m-ar întreba cineva dacă-mi place să merg cu piciorul stâng sau cu piciorul drept. Merg cu ambele picioare. Aşa e cu teatrul şi cu filmul: sunt două meserii diferite, nu pot alege acum.

Am un principiu: cel mai bun rol din teatru este cel pe care-l joc acum. De exemplu: „Doi pe-o bancă” de la Teatrul Metropolis. Luna viitoare poate încep repetiţiile la alt spectacol… Ăla va fi rolul cel mai iubit, în sensul că eu tratez rolurile cu maximă seriozitate şi unele din ele se întâmplă să nu iasă. N-a fost uneori ce mi-am dorit.

Florin Zamfirescu

Actorul Florin Zamfirescu, fotografiat de Simion Buia

Rolurile cele mai reuşite? Cele din „D`ale Carnavalului” apoi „Moromeţii”, un rol foarte mic în „Filantropica”. Am filmat o zi pentru filmul „Iacob”, în regia lui Daneliuc. Filmul începe cu un miner care mănâncă, îşi bagă dinamită în sân, apoi se aruncă în aer din disperare; mai este şi „Iarba verde de acasă”. Am multe roluri în teatru de televiziune.

Vara trecută am jucat Jupân Dumitrache. Am trecut prin Ipingescu din spectacolul „O noapte furtunoasă”, apoi prin Spiridon şi Chiriac. Numai Veta şi Ziţa n-am jucat. Am foarte multe roluri la care mă gândesc cu drag. La Miroiu din spectacolul “Steaua fără nume”, apoi la cel din  „Omul care a văzut moartea”.

N-am recitat versuri patriotice, n-am jucat roluri de activist de partid. M-am lansat ca recitator la cinci ani, într-un spectacol mult gustat pe atunci, numit „Dialog la distanţă” unde am recitat “Legenda Mănăstirii Argeşului”.

Apoi m-am retras din recitare. Era în vremea lui Ceauşescu. Ţin minte că mi-au dat o poezie patriotică. Era o vizionare… mai spre seară venea tovarăşul… Am ieşit pe scenă şi am recitat-o în aşa fel încât lumea să râdă.

În felul acesta m-am scos şi am scăpat. M-au interzis pe un an, pe motiv că nu îndeplinesc sarcinile de partid, aşa a spus Suzana Gâdea. Nu am gustat „ciorba” asta, nici în filme n-am jucat secretar de partid sau nici activist.

Am fost profesorul unor generaţii întregi de actori. Acum, am clasă de anul III, an terminal. Sunt profesor din 1974. Sunt mândru de foştii mei studenţi, acum actori cu renume, şi mă pot lăuda că au luat premii: Emilia Popescu, Cosmina Stratan… Sunt foarte mulţi.

Acum, la 65 de ani, pot spune cu bucurie că nu am duşmani, nici duşmănii interminabile. Dacă mă cert cu cineva, chiar dacă nu sunt vinovat, eu îmi cer iertare.

Rolurile au venit spre mine. Am avut noroc.

Cum vă vedeţi în viitor?

Nu sunt foarte sănătos. După divorţ am făcut infarct. Am reuşit să trec peste… Mă gândesc la sănătate… Mama are 88 de ani. Am o relaţie specială cu ea. Vorbesc despre acest lucru în toate interviurile mele.

Tata nu mai este de 20 de ani şi mulţi mă întreabă de ce nu vorbesc şi despre el. Tata a fost pentru mine un om extraordinar. Ca băiat, cu mama am avut şi am o relaţie specială. De la ea am învăţat teatru, ea a jucat teatru la amatori. M-a îndemnat şi pe mine s-o fac. La cinci ani recitam…

Am 42 de ani de teatru, plus încă 16 din cei de dinainte, atunci când participam la activităţi artistice.

Ce fac acum? Am primit un scenariu din Germania. Am două oferte din partea teatrelor. Aştept să iasă la rampă filmul „Kira Kiralina”. Mai am două filme din vara trecută care n-au ajuns încă la premieră. Nu mă zbat pentru roluri. Vin proiectele spre mine. Mi se pare un semn bun de apreciere. Mă văd jucând.

Foto cu Florin Zamfirescu – Simion Buia Photography (www.actoriisifotograful.ro)

23
/09
/14

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE S-a căsătorit la doar 18 ani, cu prinţul Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea. În timpul căsniciei, l-a cunoscut pe George Enescu, iar muzicianul s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Maruca l-a iubit până la nebunie şi pe filosoful Nae Ionescu.

31
/08
/14

Prestaţiile sale reuşite în ultimii ani pe marele ecran i-au adus premii naţionale şi internaţionale şi au făcut cinste cinematografiei româneşti. Luminiţa Gheorghiu, născută pe 1 septembrie 1949, vorbeşte despre viaţa rampei şi a ecranului, despre împliniri şi neîmpliniri.

23
/08
/14

Edificiul literaturii, așa cum îl vede Mircea Cărtărescu, stă așezat pe o colină formată din literatura de consum și are trei niveluri: primul este al scriitorilor profesioniști, al doilea – al scriitorilor artiști, iar al treilea – al marilor scriitori. Însă deasupra tuturor stă „sfântul literaturii”, Franz Kafka.

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

11
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930.