Florina Cercel, Adela Mărculescu și Rodica Popescu-Bitănescu, omagiate pe Aleea Celebrităţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/florina-cercel-adela-marculescu-si-rodica-popescu-bitanescu-omagiate-pe-aleea-celebritatilor-in-saptamana-dedicata-femeilor/

Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti, împreună cu partenerii Cocor şi Sabion vă invită sâmbătă, 5 martie 2016, la ora 11:30, în Piaţa Timpului, în prezenţa domnului Primar General al Municipiului Bucureşti – Răzvan Sava, la ceremonia omagială de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului a artistelor Florina Cercel, Adela Mărculescu şi Rodica Popescu-Bitănescu.

Un articol de Petre Ivan|3 martie 2016

Decernarea stelelor se va face în prezenţa colegilor, prietenilor apropiați, dar sunt aşteptați și iubitori ai teatrului şi ai filmului.

„În această zi frumosă de Martie sunt fericit că putem omagia trei actrițe ce au evoluat cu grație, dar și cu forță artistică atât pe scenele teatrului românesc, cât și pe ecranele cinematografelor, cunoscute și îndrăgite de publicul larg” declară George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis.

„În luna dedicată femeii, sunt onorat să stau pe aceeași scenă alături de trei mari actrițe ale teatrului românesc. Fiecare stea gravată în această Piață a Timpului dovedește admirația pe care colegi și spectatori deopotrivă o poartă față de sensibilitatea și creativitatea domniilor lor” declară Daniel Stoica, acţionar Cocor.

În cadrul evenimentului, actriţele vor primi câte o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

FLORINA CERCEL

S-a născut în 28 ianuarie 1943 la Piatra Neamţ şi a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiele” București, clasa prof. Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan. Actriţa are o bogată activitate în teatru, film, teatru TV şi radio. A jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Printre regizorii spectacolelor în care a a jucat amintim pe Horea Popescu, Victor Moldovan, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Șerban,Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Dan Tudor.

În 1990 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul „Vassa Jeleznova” de M. Gorki, regia Ion Cojar, iar, în 2002 a primit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru cea mai bună actriţă a anului pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”. Tot atunci a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
La Teatrul Metropolis joacă în spectacolul „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, regia Dan Tudor.

ADELA MĂRCULESCU

Actriţa care visa de mică să ajungă o mare tragediană s-a născut în 21 decembrie 1938 şi a absolvit în 1959 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, clasa prof. Alexandru Finţi.

Director fiind, Zaharia Stancu, o angajează în 1964 la Teatrul Naţional Bucureşti, teatru la care este invitată să joace și în prezent. Câțiva dintre regizorii ce au ceat spectacolele în care a jucat: Mihai Berechet. Alexandru Finți, Horea Popescu, Grigore Gonța, Anca Ovanez Dorosesnko, Ion Cojar, Gelu Colceag, Victor Ioan Frunză, Felix Alexa.

Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963 la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan. Din 1992, este conferenţiar la Universitatea “Hyperion”, catedra „Actorie”, mai apoi la „Tehnica vorbirii ”.

În film a debutat în 1965 în „Serbările galante” în regia lui René Clair, o coproducţie româno-franceză. Au urmat 25 filme și colaborarea cu regizorii: Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Dinu Cocea, Gh. Turcu, Ion Popescu Gopo, Iulian Mihu, Mihai Constantinescu, Gustavo Graef Marino, Geo Saizescu.

Este cetăţean de onoare al oraşelor Bucureşti şi Aiud. În 2004 a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

La Teatrul Metropolis joacă în spectacolele „Spitalul comunal” de Hristo Boicev, regia Felix Alexa şi „Tartuffe”de Molière, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.

RODICA POPESCU- BITĂNESCU

Actriţa căreia îi place să scrie „comedii amare”, așa cum ea însăși declară, s-a născut în 5 august 1938, la Răsuceni, judeţul interbelic Vlaşca şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiele” Bucureşti în 1960, clasa profesor A. Pop Marţian.

Este prezentă pe scena Teatrului Național București încă din 1966 jucând sub îndrumarea regizorilor Horea Popescu, Ion Fintesteanu, David Esrig, Ion Cojar, Andrei Șerban. Începând din 2000 îşi regizează propriile comedii: „Cinci femei de tranziţie“, „Încă-i bine“, „Viaţa de cimitir“, toate jucate cu mare succes la public pe scena „Naţionalului” bucureştean.

În film, Rodica Popescu-Bitănescu a debutat în 1975 în „Comedia fantastică“, în regia lui Ion Popescu-Gopo. Are o bogată activitate în teatru radiofonic, televiziune şi cinematografie.

În 2002 a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală“.

La Teatrul Metropolis o puteţi vedea în spectacolul „Gaiţele”, de Al. Kiriţescu, în regia lui Dan Tudor.

Vă aşteptăm sâmbătă, 5 martie 2016, ora 11:30 în Piața Timpului (str. Bărăției intersecție cu B-dul Gh. Magheru) pentru a ne fi alături la decernarea celor trei stele ce poartă numele Florina Cercel, Adela Mărculescu și Rodica Popescu-Bitănescu.

23
/09
/14

Fantoma, dragostea mea!, Vacanţă în Guadelupa, Aici nu-i de joacă, Viza de clown, Meşteşugul vieţii, Taxi Blues, Dragostea durează trei ani sunt câteva dintre spectacolele care pot fi văzute, în aceste zile, pe scenele teatrelor bucureştene.

23
/09
/14

Ştiaţi că într-o zi de 23 septembrie s-au născut artişti precum: George Mihăiță, Șerban Ionescu, Jason Alexander, Julio Iglesias, John Coltrane, Ray Charles, Sofia Vicoveanca şi Bruce Springsteen şi s-au stins din viaţă: Vicenzo Bellini, Sigmund Freud, André Bourvil, Pablo Neruda sau Geo Saizescu?

22
/09
/14

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash - în afara categoriilor competiţionale ale festivalului - o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

22
/09
/14

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune.

22
/09
/14

Albumul Romance, al mezzosopranei Ruxandra Donose, apărut la Editura Casa Radio, va fi lansat, în prezenţa artistei, marţi, 23 septembrie, ora 17:00, la librăria Cărtureşti din Str. Arthur Verona nr. 13-15. La eveniment vor participa dirijorul Tiberiu Soare şi muzicologul Grigore Constantinescu.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

22
/09
/14

TANGO-ul, genul muzical - dedicat dansului - cu cea mai spectaculoasă poveste, doi invitaţi speciali originari chiar din ţara tango-ului şi a compozitorilor săi – Argentina, un repertoriu semnat de cei mai mari compozitori de gen, 13 concerte în 12 oraşe din România, acestea sunt elementele care compun turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”, prezentat de violoncelistul RĂZVAN SUMA, între 28 septembrie - 24 octombrie 2014.

22
/09
/14

Traseul “Descoperă-l pe Brâncoveanu”, parte a proiectului „Moştenirea lui Brâncoveanu”, demarează pe23 septembrie. Evenimentul este dedicat celor 300 de ani care s-au scurs de la moartea marelui voievod şi martir Constantin Brâncoveanu. Proiectul mai include alte două componente, “Ctitorul Brâncoveanu“ și “Momente din viaţa Brâncovenilor”.

22
/09
/14

Laureaţii Concursului Enescu 2014, Secţiunea Violoncel, au fost desemnaţi duminică seară de către juriul internaţional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violoncelistei Eun–Sun Hong (Coreea de Sud), care a interpretat Concertul Nr. 1 pentru Violoncel și Orchestră de D. Șostacovici.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?