Fluturi si oameni, la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/fluturi-si-oameni-la-teatrul-odeon/

Fluturi şi oameni este un spectacol neastâmpărat, gândit special pentru copiii neastâmpăraţi ai zilelor noastre. Copiii care sigur vor înţelege de ce fluturii, mai nou, iau lecţii de balet, pe cine aşteaptă Sirena în mijlocul mării şi unde îşi vor petrece … luna de miere Scufiţa Roşie şi Lupul cel Rău.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2014

Vineri, 13 iunie, de la ora 19.00 şi duminică, 22 iunie, de la ora 11.00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon puteţi vedea spectacolul Companiei Passe-Partout Dan Puric, Fluturi si oameni.

O excursie zburdalnică, ca într-un montagne russe, din poveste în poveste şi din tărâm în tărâm, de la şcoala fluturilor până la fundul oceanului, din mijlocul pădurii şi până în studioul unde capătă viaţă desenele animate; un spectacol plin de culoare, la care Fraţii Grimm, Petre Ispirescu şi Walt Disney şi-ar rezerva din timp locuri în sală.

Dacă se spune că bătaia unei aripi de fluture poate dezlănţui o tornadă, atunci spectacolul creat de Silviu Oltean împreună cu cei zece actori ai Companiei Passe-Partout Dan Puric seamănă cu o mică furtună. Din care se va naşte, ca în toate poveştile frumoase, curcubeul… fluturi si oameni

FLUTURI ŞI OAMENI – INFO

Vineri, 13 iunie, ora 19.00 şi duminică, 22 iunie, ora 11.00 la

Sala Majestic a Teatrului Odeon

Spectacolul pentru copii

scenariul, regia şi ilustraţia muzicală: Silviu Oltean

coregrafia: Lelia Marcu, costumele: Wilhelmina Arz, light design & sound: Ilina Pepine, Alin Popa şi Ionel Niţulescu, video: Regele şi Regina Ionescu

Cu: Ana Pepine, Lelia Marcu, Veronica Stoian, Daniela Niculae, Andreea Căpraru, Paul Cimpoieru, Silviu Man, Florin Roşu, Toni Dumitrescu, Ionuţ Marcu

durata spectacolului 1h 10’

preţul biletelor: adulţi 21,20 lei, copii 12, 72 lei

Foto cu Fluturi si oameni – Teatrul Odeon

09
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

09
/10
/13

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

08
/10
/13

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.