FNT 2013 a ajuns la final
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2013-a-ajuns-la-final/

Aseară, în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a 23-a ediţii a FNT 2013, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru a acordat Premiul “Teatrul de mâine” spectacolului Un tramvai numit Dorinţă de Tennessee Williams.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Aseară, în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a 23-a ediţii a FNT 2013, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru a acordat Premiul „Teatrul de mâine” spectacolului „Un tramvai numit Dorinţă“, după Tennessee Williams.

Spectacolul premiat la FNT 2013 a fost regizat de Andrei şi Andreea Grosu, fiind o producţie UNTEATRU Bucureşti. În distribuţie: Florina Gleznea, Nicoleta Lefter, Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki; scenografia: Vladimir Turturică.

Originalitatea creaţiei scenice, folosirea ingenioasă a spaţiului şi exemplificarea fericită a ideii „efect maxim cu minimum de mijloace”, rafinamentul şi calitatea interpretării actoriceşti, precum şi subtila artă de a crea relaţii pe scenă au fost, conform motivaţiei juriului, calităţile care i-au impresionat pe cei trei membri ai AICT care au urmărit competiţia – Monica Andronescu (România), Ivan Medenica (Serbia) şi Michel Vaïs (Canada).

La fel ca şi anul trecut, juriul a avut în vedere spectacolele incluse în secţiunea Teatrul de mâine şi produse de tineri creatori.

Regal teatral la final de FNT 2013

„Când luminile s-au stins şi când sala goală s-a închis”, FNT 2013 şi-a luat, încă o dată, rămas-bun de la spectatorii săi. Timp de zece zile, Bucureştii s-au bucurat de spectacole, filme, concerte, expoziţii, lansări de carte, ateliere, seminarii, colocvii şi alte întâlniri teatrale.

Citiţi şi: FNT 2013 – un festival naţional cu buget redus

Spectacole mari şi mici, creatori tineri sau mai experimentaţi, artişti îndrăzneţi şi artişti înţelepţi şi-au găsit, cu toţii, locul în FNT – cea mai valoroasă ofertă anuală a teatrului românesc. Iar plăcerea jocului, entuziasmul descoperirii de noi teritorii artistice şi, mai ales, bucuria comunicării s-au regăsit în toate evenimentele incluse în program.

La ele au asistat nu doar spectatori români, ci şi specialişti din străinătate: oameni de teatru, directori de festivaluri, jurnalişti şi cronicari, în perspectiva promovării spaţiului cultural autohton.

FNT 2013 la final

Florina Gleznea în rolul din „Un tramvai numit dorinţă“, spectacol premiat la FNT 2013

Sărbătoare a talentului şi a profesionalismului dramatic, Festivalul Naţional de Teatru încearcă, în fiecare an, să le dăruiască tuturor celor ce intră în sala de spectacol câteva zeci de minute de inteligenţă a inimii şi de sensibilitate a minţii. Iar atunci când spectatorii îşi iau răgazul şi libertatea de a se bucura încă o dată, FNT se poate lăuda cu o nouă ediţie reuşită.

Până la următoarea, stagiunile sunt, însă, în plină desfăşurare, premierele se succed cu repeziciune, iar freamătul teatral nu are de ce se opri. Şi chiar dacă negura crizelor de tot felul nu s-a risipit încă, teatrul românesc îşi afirmă, cu siguranţă calmă şi bucurie detaşată, o nouă victorie asupra vremurilor pe care, cum spune Shakespeare, ar trebui să le oglindească.

Foto credit: Mihaela Marin, FNT 2013

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.