FNT 2016, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2016-sub-inaltul-patronaj-al-presedintelui-romaniei/

Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti (FNT) se desfăşoară, pentru al doilea an consecutiv, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis. Este singurul eveniment dedicat teatrului care, anul acesta, se bucura de acest privilegiu.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2016

Cea de-a 26-a ediție a FNT care se va desfășura la București, între 21 și 30 octombrie, va arăta, în cele zece zile, valoarea din acest moment a teatrului autohton prin 40 de spectacole românești selecționate, care vor fi prezentate pe scenele instituțiilor partenere din București.fnt

Suntem deosebit de onorați de atenția pe care Președinția României, cu precădere domnul Klaus Werner Iohannis, o acordă din nou fenomenului cultural reprezentat de Festivalul Național de Teatru, arătând prin aceasta respectul cuvenit unei bresle care își coagulează creativitatea în cadrul celui mai important eveniment pentru teatrul din România și așezându-l astfel între prioritățile naționale în domeniul culturii. – Marina Constantinescu, directorul Festivalului

Ediția din 2016 a Festivalul Național de Teatru „a fost gândită ca un manifest împotriva distrugerii aristocrației culturii, a valorilor civice, a lumii profunde, normale și așezate. Un altfel de a fi împreună, o vreme, ca să ne păstrăm verticalitatea, moralitatea și visele’, mai spune Marina Constantinescu.

Pe lângă producțiile teatrale naționale, trei creatori străini de elită: Lev Dodin, Angelin Preljocaj și Carolyn Carson vor fi prezenți cu operele lor în Capitală, în calitate de invitați speciali ai FNT.

Foto: FNT 2016 – fnt.ro

25
/07
/14

Poeme scrise de românca Amalia Cernat au fost selectate pe lista lungă a operelor nominalizate la premiul New Voices al organizaţiei PEN International, urmând ca lista scurtă să fie prezentată la mijlocul lunii august, iar câştigătorul să fie anunţat pe 1 octombrie, în timpul congresului anual.

25
/07
/14

China va investi un miliard de dolari pentru construcţia unui oraş al filmului în stil franţuzesc şi organizarea unui festival de film similar celui desfăşurat la Cannes, centrul urmând să fie situat în districtul Anji, situat la trei ore de Shanghai.

24
/07
/14

Teatrul Metropolis a editat albumul „6 ani de Metropolis”, care prezintă nu doar istoria spectacolelor care s-au jucat pe această scenă, ci și povestea publicului fidel, care s-a format în ultimii ani.

24
/07
/14

Inclus în Competiţia Oficială Cannes 2014 şi distins cu Grand Prix de către Juriul prezidat de Jane Campion, filmul “Le meraviglie”/ “The wonders”/ “Minuni” va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, la Bucureşti, pe 12 august.

23
/07
/14

Finalul primei reprezentaţii a spectacolului de teatru "Henry VI", de Thomas Jolly, un tânăr regizor care a rămas fidel textului lui William Shakespeare timp de 18 ore, a fost salutat marţi, în zori, cu ovaţii îndelungate, la Festivalul de la Avignon, informează AFP, citat de Mediafax.

23
/07
/14

Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber” ajunge între 29 iulie și 3 august în Constanța, unde va instala cel mai frumos și performant cinematograf de vară de pe litoral. Filmele, multipremiate și aclamate de critici la festivaluri importante, precum Cannes sau Berlinale, vor putea fi vizionate de către constănțeni în aer liber, în curtea din spatele complexului City Park Mall.

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

23
/07
/14

Pe 23 iulie începe cea de-a 3-a ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNĂ PLINĂ”. Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, și de 22 de scurtmetraje fantastice.

23
/07
/14

După realizarea scenografiei pentru multe producții românești și pentru coproducții internaționale, Mihaela Ularu, mama actriţei Ana Ularu, a revenit la prima pasiune a sa, teatrul, realizând costumele din spectacolul independent „În parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, cu Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas în distribuţie.