FNT vă invită la licitația caritabilă „Dăruind vei dobândi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-va-invita-la-licitatia-caritabila-daruind-vei-dobandi/

Sâmbătă, în penultima zi a Festivalului Naţional de Teatru, vă aşteptăm alături de noi pentru a încerca să dăm din nou sens noţiunii de omenie.

Un articol de Liliana Matei|25 octombrie 2019

Gândul fiecăruia dintre noi către artiştii care au slujit timp de o viaţă publicul şi scena şi care acum se află în nevoie – se poate materializa într-un ajutor concret, dacă răspundeţi în număr cât mai mare invitaţiei noastre:

Astfel, în data de 26 octombrie, începând cu orele 12.00, la sediul Galeriilor Artmark (Str. C.A. Rosetti, nr.5), FNT vă invită la o licitaţie caritabilă cu diferite obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă ai momentului, sau de familiile acestora.

Sumele strânse din vânzarea acestor obiecte vor fi donate programului caritabil iniţiat de UNITER – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.

Licitaţia caritabilă, desfăşurată sub genericul „Dăruind vei dobândi”, va scoate la lumină – pentru al şaselea an consecutiv în FNT –  zeci de lucruri personale donate de actori, sau de familiile şi prietenii acestora. Sunt obiecte-martor, încărcate de emoţie umană şi artistică: schiţe celebre de decor şi costume din spectacole memorabile, lucrări de pictură semnate de artişti consacraţi, lucrări de grafică sau fotografie, bijuterii, precum şi alte artefacte aparţinând unor momente de graţie petrecute pe scena românească de-a lungul timpului. Amatorii de artă care se vor afla la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă în penultima zi de Festival se vor pune, prin achiziţiile lor, în slujba celor ce-au oferit în viaţa petrecută pe scenă sau din culise, emoţia. E un mod simplu în care puteţi contribui la readucerea zâmbetului pe faţa unor artişti, scoţându-i din uitarea şi nevoile în care au fost împinşi de meandrele vieţii.

Între donatori îi veţi putea regăsi (conform ordinii alfabetice a licitaţiei) pe: Nina Brumușilă, Liliana Cenean, Andrei Ciubotaru, Florin Ciubotaru, Iulia Candea Daradici, Teodora Dinulescu, Remus Alexandru Gabor, Sorin Ilfoveanu, Rareș Kereches, Clara Labancz, Lucian Liciu, Horaţiu Mălaele, Lia Manţoc, Ruxandra Onofrei, Anca Pâslaru, Cristian Pepino, Anca Răduţă, Daniel Răduţă ş.a..

Puteţi afla informaţii suplimentare despre preţurile de pornire şi organizatori, dar şi să vizualizaţi obiectele donate care vor fi scoase la licitaţie pe site-ul online Artmark, urmând link-ul:

https://www.artmark.ro/auction/licitatia-uniter

https://fnt.ro/2019/invitatie-la-licitatia-daruind-vei-dobandi/

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.