Foamea de automobile a bucureştenilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/foamea-de-automobile-a-bucurestenilor/

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

Un articol de Georgeta Filitti|16 August 2016

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Peste zece ani, „trăsurile automobil” de la firma Benz încep să circule curent; se vindeau într-un magazin de pe strada Doamnei. Prima maşină de acest fel a adus-o din Germania dr. Toma Ionescu, fratele omului politic Take Ionescu. Profesor excepţional, ajuns la un moment dat rectorul Universităţii Bucureşti, acesta e cunoscut în istoria medicinii ca decoperitor al stovainei, un anesteziant care, din 1907, a permis operaţii (ca cele de scoatere a calculilor renali), anevoie de efecutat până atunci. A făcut peste 700 de operaţii în SUA, spre demonstraţie, apoi în Franţa, Germania ş.a.

După alţi zece ani, în 1900, se întemeiază Oficiul de circulaţie al Capitalei. Maşina cu nr. l înregistrată acolo a fost a ing. G. Assan, proprietarul cunoscutei mori mecanice. Era vorba de un produs belgian (fabricat la Liège) şi circula cu 7-8 km/h., speriindu-i pe locuitorii neobişnuiţi încă cu ce înseamnă viteza.

În acelaşi an, George V. Bibescu, aviator emerit, viitor preşedinte al Societăţii Aeronautice Internaţionale, întreprinde un raid european străbătând distanţa Geneva – Bucureşti (1827 km) în 73 de ore, într-un autoturism Buick, cu o viteză medie de 25 km/h.

Dar lucrurie se mişcă repede şi prima maşină Oldsmobil goneşte pe străzile oraşului cu 50 km/h. Tot acum apar maşinile închise, marca Panhard. În capitală erau înregistrate 51 de automobile şi Prefectura Poliţiei publică primul Regulament pentru circulaţa automobilelor în Bucureşti. Viteza maximă admisă era de 10 km/h (să nu depăşească adică „trapul obişnuit al cailor”).

Şi din nou G.V. Bibescu surprinde publicul prin curajul lui ieşit din comun: întreprinde un raid Bucureşt –Ispahan de 70 de zile, împreună cu soţia, Martha Bibescu şi câţiva prieteni. E o premieră româneacă în turismul automobilistic internaţional. Mişcarea automobilistică se conturează tot mai bine când ia fiinţă ACR, cu G.V. Bibescu preşedinte (G. Assan şi Al. Darvari, vicepreşedinţi). Acesta creează prima şcoală de şoferi amatori iar în anul următor, 1911, prima şcoală de mecanici auto. O paradă a maşinilor existente în oraş duce şi la prima lor împărţire după capacitatea cilindrică. Spre sfârşitul anului, Leon Leonida e campion la automobilism viteză cu 97 km/h. Pe un traseu cu circuit închis de pe Şoseaua Kiselef se desfăşoară o cursă  de şase tururi, cu 40 km/h.

În 1910 ia fiinţă Societatea Leonida et Co, proprietară ulterioară a garajelor cu acelaşi nume. Este anul când ia fiinţă şi prima firmă de taximetrie, falimentată curând. A funcţionat în Piaţa Teatrului Naţional (în faţa actualului hotel Novotel). Tariful era de 1, 20 lei (pornirea), apoi 0,60/km. O plimbare de o oră costa 5 lei.

La o lună de la începerea primului război mondial, în septembrie 1916, automobilele bucureştenilor sunt rechiziţionate pentru armată.

După război, moda maşinilor de lux explodează; sunt aduse Rolls Royce, Chrysler, Lincoln. Tot acum se implică şi femeile în cursele auto. E vorba, de exemplu, de Irina Vulturescu. Ea participă la un concurs pe ruta Bucureşti – Cluj – Craiova – Bucureşti (2 400 km, între 29 august – 2 septembrie 1920). În acelaşi an, lui Henri Manu îi trebuie 103 ore ca să străbată drumul Bucureşti – Paris, dus întors, cu o viteză de 60 km/h (cu o maşină Buick).

Peste alţi zece ani, în 1930, la Bucureşti erau înmatriculate 1939 maşini (se pare însă că posesorii nu erau prea atenţi; în realitate în anul precedent existau 32 000 de proprietari bucureşteni de maşini). Indiferent de numărul maşinilor, Poliţia interzice claxonatul (permite doar avertizarea discretă cu trompete cu pană de cauciuc).

Evoluţia în continuare a idilei om – automabil în oraşul nostru e  prea bine cunoscută. Puţini sunt bucureştenii care să-i fi rezistat şi urmările se văd pe străzile sufocate de trafic şi maşini staţionate.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123