Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.
Un articol de Georgeta Filitti|16 august 2016
BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Peste zece ani, „trăsurile automobil” de la firma Benz încep să circule curent; se vindeau într-un magazin de pe strada Doamnei. Prima maşină de acest fel a adus-o din Germania dr. Toma Ionescu, fratele omului politic Take Ionescu. Profesor excepţional, ajuns la un moment dat rectorul Universităţii Bucureşti, acesta e cunoscut în istoria medicinii ca decoperitor al stovainei, un anesteziant care, din 1907, a permis operaţii (ca cele de scoatere a calculilor renali), anevoie de efecutat până atunci. A făcut peste 700 de operaţii în SUA, spre demonstraţie, apoi în Franţa, Germania ş.a.
După alţi zece ani, în 1900, se întemeiază Oficiul de circulaţie al Capitalei. Maşina cu nr. l înregistrată acolo a fost a ing. G. Assan, proprietarul cunoscutei mori mecanice. Era vorba de un produs belgian (fabricat la Liège) şi circula cu 7-8 km/h., speriindu-i pe locuitorii neobişnuiţi încă cu ce înseamnă viteza.
În acelaşi an, George V. Bibescu, aviator emerit, viitor preşedinte al Societăţii Aeronautice Internaţionale, întreprinde un raid european străbătând distanţa Geneva – Bucureşti (1827 km) în 73 de ore, într-un autoturism Buick, cu o viteză medie de 25 km/h.
Dar lucrurie se mişcă repede şi prima maşină Oldsmobil goneşte pe străzile oraşului cu 50 km/h. Tot acum apar maşinile închise, marca Panhard. În capitală erau înregistrate 51 de automobile şi Prefectura Poliţiei publică primul Regulament pentru circulaţa automobilelor în Bucureşti. Viteza maximă admisă era de 10 km/h (să nu depăşească adică „trapul obişnuit al cailor”).
Şi din nou G.V. Bibescu surprinde publicul prin curajul lui ieşit din comun: întreprinde un raid Bucureşt –Ispahan de 70 de zile, împreună cu soţia, Martha Bibescu şi câţiva prieteni. E o premieră româneacă în turismul automobilistic internaţional. Mişcarea automobilistică se conturează tot mai bine când ia fiinţă ACR, cu G.V. Bibescu preşedinte (G. Assan şi Al. Darvari, vicepreşedinţi). Acesta creează prima şcoală de şoferi amatori iar în anul următor, 1911, prima şcoală de mecanici auto. O paradă a maşinilor existente în oraş duce şi la prima lor împărţire după capacitatea cilindrică. Spre sfârşitul anului, Leon Leonida e campion la automobilism viteză cu 97 km/h. Pe un traseu cu circuit închis de pe Şoseaua Kiselef se desfăşoară o cursă de şase tururi, cu 40 km/h.
În 1910 ia fiinţă Societatea Leonida et Co, proprietară ulterioară a garajelor cu acelaşi nume. Este anul când ia fiinţă şi prima firmă de taximetrie, falimentată curând. A funcţionat în Piaţa Teatrului Naţional (în faţa actualului hotel Novotel). Tariful era de 1, 20 lei (pornirea), apoi 0,60/km. O plimbare de o oră costa 5 lei.
La o lună de la începerea primului război mondial, în septembrie 1916, automobilele bucureştenilor sunt rechiziţionate pentru armată.
După război, moda maşinilor de lux explodează; sunt aduse Rolls Royce, Chrysler, Lincoln. Tot acum se implică şi femeile în cursele auto. E vorba, de exemplu, de Irina Vulturescu. Ea participă la un concurs pe ruta Bucureşti – Cluj – Craiova – Bucureşti (2 400 km, între 29 august – 2 septembrie 1920). În acelaşi an, lui Henri Manu îi trebuie 103 ore ca să străbată drumul Bucureşti – Paris, dus întors, cu o viteză de 60 km/h (cu o maşină Buick).
Peste alţi zece ani, în 1930, la Bucureşti erau înmatriculate 1939 maşini (se pare însă că posesorii nu erau prea atenţi; în realitate în anul precedent existau 32 000 de proprietari bucureşteni de maşini). Indiferent de numărul maşinilor, Poliţia interzice claxonatul (permite doar avertizarea discretă cu trompete cu pană de cauciuc).
Evoluţia în continuare a idilei om – automabil în oraşul nostru e prea bine cunoscută. Puţini sunt bucureştenii care să-i fi rezistat şi urmările se văd pe străzile sufocate de trafic şi maşini staţionate.
