Foamea de automobile a bucureştenilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/foamea-de-automobile-a-bucurestenilor/

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

Un articol de Georgeta Filitti|16 August 2016

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Peste zece ani, „trăsurile automobil” de la firma Benz încep să circule curent; se vindeau într-un magazin de pe strada Doamnei. Prima maşină de acest fel a adus-o din Germania dr. Toma Ionescu, fratele omului politic Take Ionescu. Profesor excepţional, ajuns la un moment dat rectorul Universităţii Bucureşti, acesta e cunoscut în istoria medicinii ca decoperitor al stovainei, un anesteziant care, din 1907, a permis operaţii (ca cele de scoatere a calculilor renali), anevoie de efecutat până atunci. A făcut peste 700 de operaţii în SUA, spre demonstraţie, apoi în Franţa, Germania ş.a.

După alţi zece ani, în 1900, se întemeiază Oficiul de circulaţie al Capitalei. Maşina cu nr. l înregistrată acolo a fost a ing. G. Assan, proprietarul cunoscutei mori mecanice. Era vorba de un produs belgian (fabricat la Liège) şi circula cu 7-8 km/h., speriindu-i pe locuitorii neobişnuiţi încă cu ce înseamnă viteza.

În acelaşi an, George V. Bibescu, aviator emerit, viitor preşedinte al Societăţii Aeronautice Internaţionale, întreprinde un raid european străbătând distanţa Geneva – Bucureşti (1827 km) în 73 de ore, într-un autoturism Buick, cu o viteză medie de 25 km/h.

Dar lucrurie se mişcă repede şi prima maşină Oldsmobil goneşte pe străzile oraşului cu 50 km/h. Tot acum apar maşinile închise, marca Panhard. În capitală erau înregistrate 51 de automobile şi Prefectura Poliţiei publică primul Regulament pentru circulaţa automobilelor în Bucureşti. Viteza maximă admisă era de 10 km/h (să nu depăşească adică „trapul obişnuit al cailor”).

Şi din nou G.V. Bibescu surprinde publicul prin curajul lui ieşit din comun: întreprinde un raid Bucureşt –Ispahan de 70 de zile, împreună cu soţia, Martha Bibescu şi câţiva prieteni. E o premieră româneacă în turismul automobilistic internaţional. Mişcarea automobilistică se conturează tot mai bine când ia fiinţă ACR, cu G.V. Bibescu preşedinte (G. Assan şi Al. Darvari, vicepreşedinţi). Acesta creează prima şcoală de şoferi amatori iar în anul următor, 1911, prima şcoală de mecanici auto. O paradă a maşinilor existente în oraş duce şi la prima lor împărţire după capacitatea cilindrică. Spre sfârşitul anului, Leon Leonida e campion la automobilism viteză cu 97 km/h. Pe un traseu cu circuit închis de pe Şoseaua Kiselef se desfăşoară o cursă  de şase tururi, cu 40 km/h.

În 1910 ia fiinţă Societatea Leonida et Co, proprietară ulterioară a garajelor cu acelaşi nume. Este anul când ia fiinţă şi prima firmă de taximetrie, falimentată curând. A funcţionat în Piaţa Teatrului Naţional (în faţa actualului hotel Novotel). Tariful era de 1, 20 lei (pornirea), apoi 0,60/km. O plimbare de o oră costa 5 lei.

La o lună de la începerea primului război mondial, în septembrie 1916, automobilele bucureştenilor sunt rechiziţionate pentru armată.

După război, moda maşinilor de lux explodează; sunt aduse Rolls Royce, Chrysler, Lincoln. Tot acum se implică şi femeile în cursele auto. E vorba, de exemplu, de Irina Vulturescu. Ea participă la un concurs pe ruta Bucureşti – Cluj – Craiova – Bucureşti (2 400 km, între 29 august – 2 septembrie 1920). În acelaşi an, lui Henri Manu îi trebuie 103 ore ca să străbată drumul Bucureşti – Paris, dus întors, cu o viteză de 60 km/h (cu o maşină Buick).

Peste alţi zece ani, în 1930, la Bucureşti erau înmatriculate 1939 maşini (se pare însă că posesorii nu erau prea atenţi; în realitate în anul precedent existau 32 000 de proprietari bucureşteni de maşini). Indiferent de numărul maşinilor, Poliţia interzice claxonatul (permite doar avertizarea discretă cu trompete cu pană de cauciuc).

Evoluţia în continuare a idilei om – automabil în oraşul nostru e  prea bine cunoscută. Puţini sunt bucureştenii care să-i fi rezistat şi urmările se văd pe străzile sufocate de trafic şi maşini staţionate.



06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Page 3 of 3123