Focus Afrim: „Girafe“, „Bizoni“ şi „Tatoo“, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-afrim-girafe-bizoni-si-tatoo-la-sibiu/

Regizorul Radu Afrim a creat în această stagiune trei spectacole la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. A fost „debutul” său aici; nu a mai lucrat pe această scenă, deşi invitaţie a avut.

Un articol de Maria Sârbu|19 Martie 2015

Pentru a marca o asemenea colaborare fructuoasă (totuşi – trei spectacole de un creator iscusit într-un singur sezon şi în acelaşi teatru!), conducerea Naţionalului a organizat recent evenimentul „Focus TNRS – Radu Afrim”, prezentând cele trei producţii: „Girafe” – fabulă urbană #1 după Pau Miró; „Bizoni” – fabulă urbană #2 de Pau Miró şi „Tattoo” de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes – spectacol al secţiei germane.

Primele două titluri, „Girafe” şi „Bizoni”, fac parte dintr-o trilogie a autorului catalan – foarte apreciat în Spania şi nu numai, dar necunoscut în România. A treia piesă din trilogie se numeşte „Lei”, pe care Radu Afrim speră să o monteze, de asemenea.

L-am întrebat pe Radu Afrim dacă e o schimbare de estetică alegerea acestor texte şi punerea lor în scenă la Sibiu. Mi-a mărturisit că iniţial a fost tentat de piesa „Bizoni”, fapt care deja „anunţa o schimbare de estetică, pentru că e un poem lung, o poezie…”. Şi el îşi dorea să facă un spectacol „de teatru-corporal, de teatru-fizic şi nu de teatru-dans”, de aceea a avut-o în echipă pe coregrafa Andrea Gavriliu, care i-a „antrenat” pe actori. Se vede o schimbare, într-adevăr. E altceva!

Foto TNRS_Bizoni _Adi Bulboaca

Trebuie spus că Radu Afrim lucra concomitent la două spectacole diferite din punct de vedere estetic. Dacă în prima jumătate a zilei repeta cu trupa la „Bizoni”, după-amiezile repeta la „Girafe”, piesă cu o structură oarecum clasică, dramatică, cu o formă mai comercială. Regizorul susţine că i-a adus ceva schimbări în stilul său, atât această muncă la două montări concomitent, cât şi trupa de la Teatrul din Sibiu. „Girafe” şi „Bizoni”, aşa cum sunt gândite, reprezintă dovada că Radu Afrim a ajuns la un alt stadiu şi nu mai lucrează ca la 25 sau 30 de ani. Şi recunoaşte acest lucru!

Pentru spectacolul „Girafe”, Afrim a făcut o adaptare adorabilă, schimbând acţiunea din Catalonia (Spania) anilor ’50 în România anului 1968. O femeie, casnică, îşi doreşte să aibă o maşină de spălat – marca Albalux. Ea este prinsă cumva între trecut şi viitor. Se întrezăreşte emanciparea, spre disperarea soţului, cel care simte că dominaţia bărbatului asupra femeii se clatină. Publicul poate fi atras de o poveste frumoasă, de personaje simpatice, de replici spumoase.

Regizorul a mizat pe zona retro şi în muzică, muzica românească a anilor ’60. E cu umor, e cu poezie, e cu multă imaginaţie. Unii spectatori se regăsesc în acest text. E un spectacol viu, colorat, pătruns de un simbol care vine de la Salvador Dali, Girafa în flăcări – un travesti în rochie roşie cântând. Şi, cum spune Radu Afrim, timpul trece foarte repede şi magic, cumva.

„Bizoni” – este un poem trist, negru, cu relaţii traumatizante între membrii unei familii, familie care încearcă să supravieţuiască dintr-o spălătorie ce îi aparţine. Şi în acest text regizorul a căutat – şi a găsit – nişte resurse de umor, deşi mult mai palide decât în „Girafe”. Publicul îşi poate pune întrebări şi totodată să vadă performanţe fizice actoriceşti. E o altă formulă de teatru.

Afrim spune că e un spectacol „ochios” şi nici nu e lung, îndemnând astfel publicul să mergă să-l vadă. De fapt, publicul e îndemnat să meargă să vadă ambele montări, căci sunt teme ce se repetă – dintr-un spectacol în altul. E curios, provocator. Chiar dacă sunt dintr-o trilogie, spectacolele se înţeleg separat. Având forme diferite, ele sunt prizate diferit.

Dacă „Girafe” tinde spre comercial, „Bizoni” e dintr-o zonă estetică uşor mai radicală. Afrim a ales ca toţi actorii distribuiţi să migreze din „Bizoni” în „Girafe” şi invers. Amprenta coregrafei Andrea Gavriliu este evidentă – caracterul abstract îmbinat cu ceea ce are cald şi uman în ea.

Foto TNRS_Girafe 2_Adi Bulboaca

Radu Afrim s-a gândit şi la costurile acestor două spectacole când a fost vorba de decor. Şi, ca toate cheltuielile să fie mai mici, dar să nu se ştirbească din caracterul artistic al spectacolelor, s-a creat acelaşi decor, dat fiind că tema e aceeaşi. Doar se schimbă modular; un decor metafizic ce susţine textul. Artizan e scenograful Dragoş Buhagiar.

Decorul e format din maşini de spălat. Multe, multe maşini de spălat. În „Girafe” era de ajuns o singură maşină – „Albalux” -, dar s-a creat un zid din vreo 40 de maşini ca o sugestie a unor blocuri vechi din anii comunişti. În „Bizoni”, numărul maşinilor e mult mai mare, probabil dublu. Astfel s-a format o unitate stilistică între decoruri. Ingenios!

Şi jocul actorilor impresionează. În „Girafe” joacă Marius Turdeanu, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Adrian Matioc, Ioan Savu, Dana Maria Lăzărescu şi actorii din „Bizoni”. Distribuţia la „Bizoni” îi include pe Vlad Bârzanu/Cristian Timbuş, Iustinian Turcu, Ali Deac, Cendana Trifan/ Maria Soilică, Ioan Paraschiv, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu şi ceilalţi actori din „Girafe”.

De la Afrim citire:

„Mi-am făcut lumea mea cu «Girafe». Mi-am explicat filmul meu, nu ştiu dacă şi filmul autorului. În piesă scrie că zece girafe trec prin scenă. Nu am făcut aşa. De ce sunt leii în a treia piesă e greu de înţeles. Dar orice autor are libertatea de a delira, cum vrea el, în momentul în care pe mine mă emoţionează”.

„Tattoo” e un altfel de spectacol. E un text inteligent despre impostură sau autenticitate în arta contemporană. Radu Afrim a dorit să arate o poveste frumoasă despre corpul uman. O poveste în care îţi pui întrebarea dacă poate deveni corpul uman un obiect de artă, care să se vândă scump…

Regizorul îmi spunea că în „Tattoo” e altă estetică şi că actorii erau speciali – „un actor neamţ, unul din Luxemburg, o actriţă unguroaică”, actori din teatru, că a lucrat „foarte energetic” şi că aproape „e o isterie a corpurilor” în această comedie în aparenţă, numită „Tattoo”.

El a lucrat la acest spectacol cu un artist video, foarte bun, în opinia sa – Andrei Cozlac. „Cred că nu am mai făcut un spectacol ca «Tattoo». E special. Şi Buhagiar a făcut un decor cum nemţii de aici nu au mai avut. Să vină publicul că e un subiect cu lipici”, mărturisea Radu Afrim. Distribuţia la „Tattoo” îi include pe Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher – admirabil toţi.

A fost un eveniment la Sibiu, centrat pe numele Radu Afrim. Sunt trei spectacole frumoase, care îşi aşteaptă publicul… de oriunde!

Foto: Focus Afrim, „Girafe“, „Bizoni“ şi „Tatoo“ – Adi Bulboacă

11
/10
/18

”Timp de zece zile, Timișoara devine un spațiu al uniunii și al reinventării sun umbrela culturii. Zece cartiere ale orașului vor fi gazde pentru spații în care artiști, localnici și turiști vor deveni participanți activi la îmbogățire a memoriei comunității, dar și în procesul de integrare într-o memorie colectivă mai largă, regională, națională și europeană.” Astfel a fost descris de către organizatori proiectul Memoriile Cetății, desfășurat timp de zece zile în septembrie la Timișoara, în cadrul evenimentelor asociate Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

11
/10
/18

Ați ascultat vreodată vioara de colecție pe care cânta George Enescu?  Dacă nu ați avut încă ocazia, nu trebuie să pierdeți concertul susținut vineri, 12 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, de violonistul GABRIEL CROITORU, alături de Orchestra Națională Radio și sub bagheta dirijorului de talie internațională NICOLAE MOLDOVEANU.

11
/10
/18

Prin propunerea de proiect coordonată de Simona Neumann, directoarea Asociației Timișoara 2021, orașul de pe Bega a câștigat în 2016 titlul de capitală culturală europeană în anul 2021, dar proiectele asociate acestui eveniment sunt deja în plină desfășurare. Sunt multe evenimente extrem de interesante, inedite și de impact la Timișoara, iar unul dintre acestea s-a axat în această toamnă pe cultura gustului și a hranei, respectiv pe hrană ca parte esențială a culturii locale.

11
/10
/18

După o lansare spectaculoasă, la Teșcani, la finalul lunii august, și după un periplu în alte patru orașe ale țării, Turneul național 100 x Enescu, susținut de Bucharest Festival Orchestra și dirijorul Cristian Lupeș, ajunge luna aceasta la București.Pe 23 și 28 octombrie, publicul este invitat la concertele ce vor fi susținute la Universitatea Națională de Muzică și la Muzeul Național al Literaturii Române, parteneri ai turneului.

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

10
/10
/18

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT s-a încheiat. La cele peste 130 de evenimente și expoziții cuprinse în program, au participat aproximativ 34.000 de spectatori, care s-au bucurat de prezența a 300 de invitați din toată lumea.

10
/10
/18

Sabotarea rețelei electrice a unei țări cu un arc și o săgeată e posibilă în cel mai nou film islandez al regizorului Benedikt Erlingsson: “Femeie în război” / “Woman at war”, în care e natural ca o oaie să întâlnească o dronă sau muzica să devină personaj. Povestea unei femei care declară război celor care nu respectă natura și luptă cu hotărârea unei eroine din miturile scandinave. Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

09
/10
/18

Cea de-a 5-a ediție a HipTrip Travel Film Festival, singurul festival de film de călătorie din România, va avea loc anul acesta în perioada 11-14 octombrie la Cinema Elvire Popesco.Opt filme din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Cannes, Berlin, Locarno, Rotterdam și Sitges, vor ajunge în premieră națională în fața publicului din România. Biletele s-au pus în vânzare pe www.eventbook.ro.

09
/10
/18

Marta Bergman și Guillaume Nicloux – printre invitații Les Films de Cannes à Bucarest. Singura prezență ‘românească’ cu un lungmetraj în ediția 2018 a festivalului de la Cannes a fost Marta Bergman, regizoare născută în România, prezentă în secțiunea ACID cu filmul Seule à mon mariage, un lungmetraj belgian filmat parțial în România, cu actrița Alina Șerban în rolul principal.

09
/10
/18

Doi artiști foarte apreciați pe scenele internaționale, flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, și-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepțional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 orașe din România, între 21 și 30 Octombrie. Turneul se va încheia cu un recital la Muzeul Național Cotroceni din București,  Salonul Cerchez, Marți 30 Octombrie, de la ora 19:00.

Page 50 of 797« First...102030...4849505152...607080...Last »