Focus Afrim: „Girafe“, „Bizoni“ şi „Tatoo“, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-afrim-girafe-bizoni-si-tatoo-la-sibiu/

Regizorul Radu Afrim a creat în această stagiune trei spectacole la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. A fost „debutul” său aici; nu a mai lucrat pe această scenă, deşi invitaţie a avut.

Un articol de Maria Sârbu|19 martie 2015

Pentru a marca o asemenea colaborare fructuoasă (totuşi – trei spectacole de un creator iscusit într-un singur sezon şi în acelaşi teatru!), conducerea Naţionalului a organizat recent evenimentul „Focus TNRS – Radu Afrim”, prezentând cele trei producţii: „Girafe” – fabulă urbană #1 după Pau Miró; „Bizoni” – fabulă urbană #2 de Pau Miró şi „Tattoo” de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes – spectacol al secţiei germane.

Primele două titluri, „Girafe” şi „Bizoni”, fac parte dintr-o trilogie a autorului catalan – foarte apreciat în Spania şi nu numai, dar necunoscut în România. A treia piesă din trilogie se numeşte „Lei”, pe care Radu Afrim speră să o monteze, de asemenea.

L-am întrebat pe Radu Afrim dacă e o schimbare de estetică alegerea acestor texte şi punerea lor în scenă la Sibiu. Mi-a mărturisit că iniţial a fost tentat de piesa „Bizoni”, fapt care deja „anunţa o schimbare de estetică, pentru că e un poem lung, o poezie…”. Şi el îşi dorea să facă un spectacol „de teatru-corporal, de teatru-fizic şi nu de teatru-dans”, de aceea a avut-o în echipă pe coregrafa Andrea Gavriliu, care i-a „antrenat” pe actori. Se vede o schimbare, într-adevăr. E altceva!

Foto TNRS_Bizoni _Adi Bulboaca

Trebuie spus că Radu Afrim lucra concomitent la două spectacole diferite din punct de vedere estetic. Dacă în prima jumătate a zilei repeta cu trupa la „Bizoni”, după-amiezile repeta la „Girafe”, piesă cu o structură oarecum clasică, dramatică, cu o formă mai comercială. Regizorul susţine că i-a adus ceva schimbări în stilul său, atât această muncă la două montări concomitent, cât şi trupa de la Teatrul din Sibiu. „Girafe” şi „Bizoni”, aşa cum sunt gândite, reprezintă dovada că Radu Afrim a ajuns la un alt stadiu şi nu mai lucrează ca la 25 sau 30 de ani. Şi recunoaşte acest lucru!

Pentru spectacolul „Girafe”, Afrim a făcut o adaptare adorabilă, schimbând acţiunea din Catalonia (Spania) anilor ’50 în România anului 1968. O femeie, casnică, îşi doreşte să aibă o maşină de spălat – marca Albalux. Ea este prinsă cumva între trecut şi viitor. Se întrezăreşte emanciparea, spre disperarea soţului, cel care simte că dominaţia bărbatului asupra femeii se clatină. Publicul poate fi atras de o poveste frumoasă, de personaje simpatice, de replici spumoase.

Regizorul a mizat pe zona retro şi în muzică, muzica românească a anilor ’60. E cu umor, e cu poezie, e cu multă imaginaţie. Unii spectatori se regăsesc în acest text. E un spectacol viu, colorat, pătruns de un simbol care vine de la Salvador Dali, Girafa în flăcări – un travesti în rochie roşie cântând. Şi, cum spune Radu Afrim, timpul trece foarte repede şi magic, cumva.

„Bizoni” – este un poem trist, negru, cu relaţii traumatizante între membrii unei familii, familie care încearcă să supravieţuiască dintr-o spălătorie ce îi aparţine. Şi în acest text regizorul a căutat – şi a găsit – nişte resurse de umor, deşi mult mai palide decât în „Girafe”. Publicul îşi poate pune întrebări şi totodată să vadă performanţe fizice actoriceşti. E o altă formulă de teatru.

Afrim spune că e un spectacol „ochios” şi nici nu e lung, îndemnând astfel publicul să mergă să-l vadă. De fapt, publicul e îndemnat să meargă să vadă ambele montări, căci sunt teme ce se repetă – dintr-un spectacol în altul. E curios, provocator. Chiar dacă sunt dintr-o trilogie, spectacolele se înţeleg separat. Având forme diferite, ele sunt prizate diferit.

Dacă „Girafe” tinde spre comercial, „Bizoni” e dintr-o zonă estetică uşor mai radicală. Afrim a ales ca toţi actorii distribuiţi să migreze din „Bizoni” în „Girafe” şi invers. Amprenta coregrafei Andrea Gavriliu este evidentă – caracterul abstract îmbinat cu ceea ce are cald şi uman în ea.

Foto TNRS_Girafe 2_Adi Bulboaca

Radu Afrim s-a gândit şi la costurile acestor două spectacole când a fost vorba de decor. Şi, ca toate cheltuielile să fie mai mici, dar să nu se ştirbească din caracterul artistic al spectacolelor, s-a creat acelaşi decor, dat fiind că tema e aceeaşi. Doar se schimbă modular; un decor metafizic ce susţine textul. Artizan e scenograful Dragoş Buhagiar.

Decorul e format din maşini de spălat. Multe, multe maşini de spălat. În „Girafe” era de ajuns o singură maşină – „Albalux” -, dar s-a creat un zid din vreo 40 de maşini ca o sugestie a unor blocuri vechi din anii comunişti. În „Bizoni”, numărul maşinilor e mult mai mare, probabil dublu. Astfel s-a format o unitate stilistică între decoruri. Ingenios!

Şi jocul actorilor impresionează. În „Girafe” joacă Marius Turdeanu, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Adrian Matioc, Ioan Savu, Dana Maria Lăzărescu şi actorii din „Bizoni”. Distribuţia la „Bizoni” îi include pe Vlad Bârzanu/Cristian Timbuş, Iustinian Turcu, Ali Deac, Cendana Trifan/ Maria Soilică, Ioan Paraschiv, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu şi ceilalţi actori din „Girafe”.

De la Afrim citire:

„Mi-am făcut lumea mea cu «Girafe». Mi-am explicat filmul meu, nu ştiu dacă şi filmul autorului. În piesă scrie că zece girafe trec prin scenă. Nu am făcut aşa. De ce sunt leii în a treia piesă e greu de înţeles. Dar orice autor are libertatea de a delira, cum vrea el, în momentul în care pe mine mă emoţionează”.

„Tattoo” e un altfel de spectacol. E un text inteligent despre impostură sau autenticitate în arta contemporană. Radu Afrim a dorit să arate o poveste frumoasă despre corpul uman. O poveste în care îţi pui întrebarea dacă poate deveni corpul uman un obiect de artă, care să se vândă scump…

Regizorul îmi spunea că în „Tattoo” e altă estetică şi că actorii erau speciali – „un actor neamţ, unul din Luxemburg, o actriţă unguroaică”, actori din teatru, că a lucrat „foarte energetic” şi că aproape „e o isterie a corpurilor” în această comedie în aparenţă, numită „Tattoo”.

El a lucrat la acest spectacol cu un artist video, foarte bun, în opinia sa – Andrei Cozlac. „Cred că nu am mai făcut un spectacol ca «Tattoo». E special. Şi Buhagiar a făcut un decor cum nemţii de aici nu au mai avut. Să vină publicul că e un subiect cu lipici”, mărturisea Radu Afrim. Distribuţia la „Tattoo” îi include pe Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher – admirabil toţi.

A fost un eveniment la Sibiu, centrat pe numele Radu Afrim. Sunt trei spectacole frumoase, care îşi aşteaptă publicul… de oriunde!

Foto: Focus Afrim, „Girafe“, „Bizoni“ şi „Tatoo“ – Adi Bulboacă

04
/07
/23

În iulie, Fundația Calea Victoriei propune publicului școli de vară pe teme diverse: dezvoltare personală, fotografie, psihologie, gândire critică, artă, filosofie, scriere creativă, arhitectură și stil. Se întâmplă la sediul din Bulevardul Dacia 78 (Casa Cihoschi) și online.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”. 

03
/07
/23

În această comedie se iau pe credit și vise, promisiuni, principii, iar în timp ele se modifică – și odată cu ele și viețile celor implicați. 2 cupluri, 4 persoane și 1 vis: cel de a avea propria locuință. Visul acesta modifică însă prezentul, ceea ce e comic, ridicol, trist și filozofic deopotrivă...

02
/07
/23

Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va încheia în această seară, cu un spectacol de lumini și drone. Desfășurată sub semnul Miracolului, ediția din acest an înseamnă, în esență, confirmarea că miracolele pot fi uneori provocate și construite pas cu pas.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

29
/06
/23

La Centrul Cultural Habitus, de la ora 14:00, intrăm în Land of no return odată cu spectacolul-lectură al Marinei Davîdova, creatoare de teatru, jurnalist, dramaturg și producător.