Focus Silviu Purcărete: Opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, astazi, la Festivalul Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-silviu-purcarete-opera-intr-un-act-gianni-schicchi-de-giacomo-puccini-astazi-la-festivalul-national-de-teatru/

Doar astăzi, înainte de cele două reprezentaţii ale operei într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, programate la orele 17 şi 20, publicul are şansa de a cumpara bilete la preţul unic 25 de lei. Cei interesaţi sunt rugaţi să se adreseze casei de bilete a Operei Naţionale din Bucureşti, instituţia care găzduieşte în FNT […]

Un articol de |29 octombrie 2012

Doar astăzi, înainte de cele două reprezentaţii ale operei într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, programate la orele 17 şi 20, publicul are şansa de a cumpara bilete la preţul unic 25 de lei. Cei interesaţi sunt rugaţi să se adreseze casei de bilete a Operei Naţionale din Bucureşti, instituţia care găzduieşte în FNT spectacolul lui Silviu Purcărete, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

 
Focus Silviu Purcărete. Festivalul Național de Teatru aduce la București spectacole râvnite de cele mai mari festivaluri ale lumii

Vedeta săptămânii teatrale care începe astăzi cu opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini și se încheie duminică, 4 noiembrie, cu montarea shakespeariană Măsură pentru măsură, trecând însă prin Așteptându-l pe Godot al lui SamuelBeckett și Călătoriile lui Gulliver după Jonathan Swift, este, la prima vedere, un regizor cum nu se poate mai străin de acest statut. Pe cât de generos și fecund în artă, pe atât de scump la vedere și zgârcit la vorbă – e notorie graba cu care se retrage în umbra spectacolelor proprii, lăsându-i pe alții să le „explice” –, Silviu Purcărete merita, de bună-seamă, ca reuniunea teatrală autohtonă cea mai importantă să-i cuprindă într-o singură „ramă” creațiile mai noi și mai vechi, toate la fel de proaspete însă și dorite de un public întotdeauna numeros.

Megadimensionale ori miniaturale, supra- ori hiperrealiste, ludice, tandre, comice și pline de grație, ori, dimpotrivă, pline de cruzime, lumile create de Silviu Purcărete nu pot fi aduse la același numitor. Dacă o secțiune Purcărete ar fi, în mod cert, un pariu câștigat pentru orice festival din lume, de la Avignon la Edinburgh – unde, de altfel, spectacolele i-au și fost ovaționate –, iată că FNT se poate lăuda la ediția 2012 cu patru repere ale vastului său univers regizoral. Văzute în suită, ele nu doar compun imaginea elocventă a unui artist inconfundabil, care trece cu lejeritate de la Shakespeare la Beckett și de la Giacomo Puccini la Jonathan Swift, ci şi evidenţiază, clarificându-i, polii de creativitate ai mișcării noastre teatrale. Imposibil de reținut numai unul dintre spectacolele memorabile semnate de Silviu Purcărete la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, toate invitate, după 1990, pe marile scenele ale lumii – de la Ubu Rex cu scene din Macbeth de Alfred Jarry/William Shakespeare, Phaedra după Euripide şi Seneca, Danaidele şi Orestia de Eschil, la Titus Andronicus și Noaptea de la spartul târgului (A douăsprezecea noapte), ambele de Shakespeare. Deși descoperită mai recent, afinitatea lui Purcărete cu cele două trupe ale Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu s-a concretizat în antologicele Pilafuri şi parfum de măgar după „O mie şi una de nopţi”, Metamorfoze, după Ovidiu, și, mai ales, în sublimul Faust de J.W. Goethe, uriaș succes la Festivalul de la Edinburgh, ediţia 2009. După Cumnata lui Pantagruel, montare inspirată din scrierile lui Rabelais, Silviu Purcărete colaborează pentru a doua oară cu excelenţii actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, rezultatul obţinut fiind unul de-a dreptul uluitor.

*

Secțiunea consacrată regizorului la Festivalul Național de Teatru debutează astăzi, la Opera Naţională Bucureşti, cu cele două reprezentații succesive – orele 17.00 şi 20.00 – ale spectacolului Gianni Schicchi de Giacomo Puccini (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

Silviu Purcărete găseşte în Gianni Schicchi ocazia de a dezvălui o lume comică şi grotescă, unde drama este împachetată în hohote de râs şi de plâns ce se succedă în ritm allegro.

Probabil cel mai așteptat moment al secțiunii, Călătoriile lui Gulliver, subintitulat „exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift” (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), este și primul spectacol din România produs la comanda Festivalului Internaţional de la Edinburgh, el aducându-i regizorului, în cadrul ediției din 2012 a marelui eveniment teatral, Premiul „Herald Angel” acordat de Bank of Scotland. Gulliver… va avea, de asemenea, două reprezentații: vineri 2 noiembrie – orele 18.00 şi 21.30 – la Sala Mare a Teatrului NaţionalBucureşti.

Silviu Purcărete propune o abordare inedită a romanului lui Swift, în care fantezia se împleteşte cu o aspră satiră politică, socială şi culturală la adresa lumii actuale. Călătoriile lui Gulliver demolează orice amintire din copilărie legată de acest personaj faimos. Cei care cunosc doar superficial opera irlandezo-englezului Jonathan Swift (1667-1745) vor fi surprinşi peste măsură de creația regizorului.

Tot Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă șispectacolul Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett sâmbătă 3 noiembrie, ora 21.30, și duminică 4 noiembrie, ora 18.00, la Sala„Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra”.

În spectacolul lui Purcărete, vagabonzii lui Samuel Beckett, Vladimir şi Estragon, un fel de Stan şi Bran tragici, aşteaptă cu înfrigurare. Un Estragon îngrăşat excesiv, care se chinuieşte să se încalţe şi să se descalţe, este secondat de un Vladimir uscat, parcă sfârşit de boală şi de frică. O muzică divină de Schubert însoţeşte anunţul făcut de un copil celor doi: „Nu, domnule!”. Godot nu vine nici de astă dată…

Producție a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Măsură pentru măsură de William Shakespeareva încheia Festivalul, printr-o unică reprezentație, duminică 4 noiembrie, ora 21.30, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti.

Purcărete, un veritabil specialist în Shakespeare, propune o lectură clară şi nuanţată a textului, în care toate elementele şi detaliile se îmbină şi îşi răspund într-un tablou de extraordinară frumuseţe şi desăvârşit echilibru. Muzica lui Vasile Şirli ritmează dansul macabru al viziunilor tulburătoare pe care le evocă spectacolul. Un spectacol sceptic, sarcastic şi amar. Un spectacol despre om şi oameni.

Două momente speciale – o proiecție de film și o lansare de carte virtuală – completează secțiunea Focus Silviu Purcărete – un univers regizoral:

În absența regizorului, aflat pe alte meridiane pentru a-și onora angajamentele profesionale, Festivalul Național de Teatru oferă publicului șansa unei priviri indiscrete, dar cu atât mai seducătoare, în laboratorul de creație al unui mare spectacol. Joi 1 noiembrie, ora 18.00, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra”, va fi proiectat documentarul Insula. Într-O furtună: Silviu Purcărete realizat de Laurențiu Damian. (66 min), un exercițiu de admirație și un document deopotrivă.

O Furtună reprezintă a treia montare semnată de Silviu Purcărete după piesa lui Shakespeare. Spectacolul a avut premiera anul acesta la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

„Furtuna este un text atât de bogat şi misterios, încât dacă acum ar trebui să mă mai apuc o dată de el, cred că aş găsi cu totul alte uşi prin care să intru. Este un labirint foarte ciudat. Sunt şi drumuri drepte, şi întortocheate, de fiecare dată ajungi în acelaşi loc, însă tot timpul descoperi alte faţete”,mărturisea Silviu Purcărete într-un interviu recent.

„Filmul Într-O furtună: Silviu Purcărete. La repetiţii este un film despre ceea ce nu vede spectatorul. Este un travaliu dincolo de cortină. Regizorul-mag desăvârşeşte un act teatral alături de un grup de admirabili actori. Apoi, rămâne în culise şi nu mai poate interveni. Spectacolul se joacă, iar magul devine şi el un spectator. Peste timp acest film va avea valoare de document. Poate de aceea am filmat ore de material cu Silviu Purcărete, tocmai cu el, care detestă camera de filmat şi publicitatea”, afirmă autorul filmului.

*

Sâmbătă 3 noiembrie, ora 15.00, la Librăria Bastilia (Piața Romană nr.5), Editura LiterNet va lansa cartea electronică Măsură pentru măsură, conținând textul spectacolului craiovean, o apariție care mai demonstrează încă o dată, dacă era nevoie, faptul că Silviu Purcărete face parte dintre regizorii foarte fideli textului pe care îl pun în scenă.

SILVIU PURCĂRETE

S-a născut la Bucureşti, în 1950. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1974, clasa prof. Valeriu Moisescu). A lucrat la Piatra Neamţ, Constanţa, Bucureşti şi, din 1988, la Teatrul Naţional din Craiova, unde a realizat spectacolele care l-au consacrat, după 1990, pe plan mondial: Piticul din grădina de vară de Dumitru Radu Popescu (1989) şi Ubu Rex cu scene din Macbeth de Alfred Jarry/William Shakespeare (1990), urmate, la acelaşi teatru, de Titus Andronicus de Shakespeare, Phaedra după Euripide şi Seneca, Danaidele şi Orestia de Eschil, Noaptea de la spartul târgului (A douăsprezecea noapte) şi Măsură pentru măsură de Shakespeare. Alte spectacole: Richard al III-lea de Shakespeare, Decameronul după Boccaccio, Trei surori de Cehov, Dom Juan de Molière, Troilus şi Cresida de Shakespeare, Pilafuri şi parfum de măgar după O mie şi una de nopţi, Cumnata lui Pantagruel după prozele lui François Rabelais, Faust de J.W. Goethe (2007, Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu, spectacol care a obţinut un notabil succes la Festivalul de la Edinburgh, ediţia 2009), Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, Metamorfoze după Ovidiu, precum şi spectacole de operă. A lucrat la teatre din Anglia (Royal Shakespeare Company, Nottingham Playhouse), Austria (Burgtheater), Franţa (Théâtre de l’Union), Norvegia (Teatrul Naţional din Bergen, Det Norske Teatret, Oslo), Portugalia (Teatrul Naţional São João), Ungaria (Teatrul „Katona József” din Budapesta şi Teatrul Csokonai din Debrecen), precum şi la Operele din Bonn, Cardiff, Viena, Essen. În 1996 devine director al Centrului Dramatic din Limoges, pentru care produce câteva spectacole şi unde creează o şcoală pentru tineri actori.

Este distins cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor şi cu titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în Franţa.

A obţinut Premiul Criticii şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada, în cadrul Festivalului Internaţional de la Edinburgh (1991), Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993), Premiul Golden Globe Peter Brook pentru cea mai bună regie teatrală (1995), Premiul Criticii la Festivalul de teatru de la Dublin (1996), Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional Shakespeare de la Gdansk (2006), Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie (1993 şi 2005) şi Premiul UNITER pentru Excelenţă (1997 şi 2010 – cu echipa spectacolului Faust al Teatrului Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu). 

 

Sursa: FNT

09
/11
/15

Compania braziliană Hiato vine pentru prima dată la București cu spectacolul „Grădina”, producție care a mișcat profund publicul din Europa, Statele Unite și America Latină. Scrisă și regizată de tânărul creator brazilian Leonardo Moreira, „Grădina” este o meditație melancolică despre ultimul secol, așa cum este el văzut prin ochii membrilor unei familii obișnuite - din epoca interbelică și până la epoca Facebook.

09
/11
/15

Au câștigat lozul cel mare la 6 din 49, dar oare vor putea face față unei asemenea șanse? “Șase din 49” este o comedie amară în care joacă Dana Voicu și Liviu Cheloiu, o producție de teatru independent după textul dramaturgului maghiar Spiro Gyorgy. Regia și scenografia sunt semnate de Alexandru Maftei, regizor de film, aflat la prima sa întâlnire cu scena. În această seară, de la ora, 20.10, pe TVR 2 şi TVR HD.

09
/11
/15

Julio Iglesias transmite condoleanţe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa şi, de aceea, este îndurerat de această tragedie. Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care ultimul său concert din Bucureşti a fost amânat.

08
/11
/15

Un tablou de Picasso rar, din "perioada albastră" a artistului, s-a vândut, la New York, pentru suma de 67,45 milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de Sotheby's. "La gommeuse", un magnific nud al unei artiste de cabaret, a fost realizat în 1901, atunci când artistul avea doar 19 ani.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

07
/11
/15

CORUL DE COPII RADIO caută noi talente! Dirijat de VOICU POPESCU, ansamblul component al Orchestrelor şi Corurilor Radio România aniversează în acest an 70 de ani de activitate. Un moment extrem de important pentru cor îl reprezintă recenta participare în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING, în cadrul căreia la Munchen, pe 11 octombrie 2015, Corul de Copii Radio a evoluat alături de numai alte 8 ansambluri selecționate din aproape 100 din Europa.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

În această toamnă, unica instituție reprezentantă a genului operetei în România, Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, celebrează împlinirea a 65 de ani de la înființarea sub numele de Teatrul de Stat de Operetă, printr-o serie de evenimente speciale unite sub titulatura ,,Opereta 65” și menite să aducă în prim-plan farmecul și complexitatea acestui gen muzical.

06
/11
/15

Unul dintre cei mai importanți pianiști români de jazz, Ion Baciu Jr., muzician stabilit în Suedia și aplaudat alături de cele mai cunoscute formații și soliști de jazz din țara sa de adopție - inclusiv alături de Stockholm Jazz Orchestra – este invitat să concerteze la Sala Radio.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu îi invită pe iubitorii teatrului duminică 08 noiembrie și duminică 15 noiembrie, de la ora 19.00, la spectacolul „Nimeni nu-i perfect” de Simon Williams, în regia lui Radu Beligan. Din distribuţie fac parte actorii: Silviu Biriș, Eugen Cristea, Andreea Șofron, Florentina Țilea/Rodica Ionescu.