Folia, Shakespeare & Co, în această seară, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/folia-shakespeare-co-in-aceasta-seara-la-tvr-2/

Spectacolul „Folia, Shakespeare & Co” după William Shakespeare, realizat şi înregistrat anul acesta în studiourile TVR de către Gigi Căciuleanu alături de dansActorii săi, deschide stagiunea de toamnă a Teatrului Naţional de Televiziune.

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2014

Versiunea realizată pentru televiziune în concepţia artistică a regizorul Andrei Măgălie va fi difuzată în premieră la TVR 2 şi TVR HD, luni, 6 octombrie 2014, de la ora 20.10. Proiecţia în avanpremieră a spectacolului pentru televiziune a avut loc joi, 2 octombrie, la Teatrul de Artă Bucureşti.

Teatru, dans, muzică… O versiune cu totul unică asupra universului personajelor lui Shakespeare (scenografia: Corina Grămoşteanu, muzica: Paul Ilea, light designer: Alin Popa, texte: W.Shakespeare). Rasmina Călbăjos, Relu Dobrin, Lari Giorgescu, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu şi Diana Spiridon sunt dansActorii care pun în scenă viziunea coregrafică a maestrului Căciuleanu.

„În lumea lui Shakespeare nebunia este o temă recurentă. Şi nu numai în comedii. În măsura în care el crede că numai masca nebuniei este în măsură să-l protejeze, Hamlet însuşi va juca rolul unui măscărici amar, creându-şi un personaj de bufon nebun şi cinic, care are dreptul de a spune ceea ce nu o poate face altfel.” Gigi Căciuleanu

Spectacolul tv „Folia, Shakespeare & Co” este o coproducţie a Televiziunii Române, prin Casa de Producţie, cu Fundaţia Art Production şi cu Teatrul Metropolis.

Foto: Folia, Shakespeare & Co – TVR

Citiţi şi:
04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.