„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei” de Marco Andreatta – lansare cu Liviu Ornea, Ștefan Ghenciulescu și Vlad Zografi
https://www.ziarulmetropolis.ro/forma-lucrurilor-alfabetul-geometriei-de-marco-andreatta-lansare-cu-liviu-ornea-stefan-ghenciulescu-si-vlad-zografi/

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecţia Știinţă, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spaţiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanţelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viaţa de zi cu zi.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2021

Despre aceste aspecte practice prezentate în cartea lui Marco Andreatta și despre evoluția unui domeniu care a descris raporturile umanității cu spațiul vor vorbi marți, 29 iunie, la ora 19.30, #live #online: matematicianul Liviu Ornea, traducătorul volumului, arhitectul Ștefan Ghenciulescu și Vlad Zografi, coordonatorul colecției Știință.

Marco Andreatta este directorul Departamentului de Matematică al Centrului Internaţional de Cercetări Matematice din Trento şi preşedintele Muzeului Ştiinţelor din Trento.

Platon nu-i lăsa să intre în Academia sa decât pe cei familiarizați cu geometria, o știință care aduce în discuție aspecte filozofice, dar în același timp dă răspunsuri la nenumărate probleme practice. De la linia dreaptă la spațiile curbe, teoremele din geometrie au făcut mereu ca ceea ce e dificil să devină simplu. Dar în ce mod explorează mintea umană forma lucrurilor? – iată întrebarea pe care și-o pune profesorul Marco Andreatta, invitându-ne într-o călătorie care ne conduce de la Euclid și geometria elementară la Bernhard Riemann și teoriile contemporane ce furnizează fizicii instrumentele pentru a înțelege universul și a încerca să formuleze o „teorie a tot ce există“. Andreatta îmbină rigoarea și claritatea cu arta de a spune povestea fascinantă a geometriei.

„Am vrut, în această «prezentare minimală», să țin seama de dezvoltarea istorică a geometriei: am ales să povestesc anumite aspecte care mi se par fundamentale prin prisma rezultatelor obținute de mari geometri, într-o perspectivă temporală, plecând de la Thales și terminând cu Grigori Perelman.“ — MARCO ANDREATTA

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube.

 

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.