„Fotbal infinit”. Reguli noi
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotbal-infinit-reguli-noi/

CRONICĂ DE FILM Documentar-eseu aparent simplu, dar subtil şi străbătut de un comic ingenios, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, are în prim-plan un funcţionar din Vaslui, prieten al regizorului, şi ideile sale pretins revoluţionare de schimbare a regulilor din fotbal – de fapt, o adevărată filosofie de viaţă.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 martie 2018

În strălucitorul său debut „A fost sau n-a fost?” (2006), Corneliu Porumboiu construia ca punct culminant o pretinsă dezbatere televizată despre prezenţa sau nu a unuia dintre personaje la manifestaţie, în Vaslui, în timpul Revoluţiei din 1989 înainte de fuga lui Nicolae Ceauşescu.

În „Poliţist, adjectiv” (2009), probabil cel mai conceptual film al Noului Cinema Românesc post-2000, poliţistul lui Dragoş Bucur diseca, forţat de superiorul său jucat de Vlad Ivanov, semnificaţia unor cuvinte, după un îndelungat proces de conştiinţă, relevat prin „timpi morţi” care deveneau chiar substanţa filmului.

În „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” (2013), Porumboiu chestiona însăşi ideea de regizor şi de cinema (de pildă, ce înseamnă durata unui cadru), pentru ca în documentarul-eseu „Al doilea joc” (2014) înregistrarea video a unui meci de fotbal din anii `80 dintre Steaua şi Dinamo să devină subiectul unei discuţii despre trecut dintre regizorul însuşi şi tatăl său, fostul arbitru Adrian Porumboiu.

După un lungmetraj de ficţiune ceva mai light şi nu atât de stimulativ intelectual, „Comoara” (2015), Porumboiu revine, obsesiv, la una din ideile care îi sunt dragi şi care străbate întreaga sa operă: punerea sub semnul întrebării a unor concepte, a unor limite şi chiar a realităţii, pentru a le reflecta într-o nouă lumină, totul într-o tonalitate deopotrivă vag-melancolică şi discret-comică.

Prieten din copilărie al regizorului, Laurenţiu Ginghină, funcţionar responsabil cu corespondenţa la Prefectura din Vaslui, este protagonistul noului documentar-eseu al lui Porumboiu, „Fotbal infinit”.

Special la acest bărbat cu o existenţă banală într-un la fel de banal oraş al României sunt ideile sale, vechi de mai mulţi ani, de revoluţionare a regulilor jocului de fotbal, pentru a-l face, aşa cum pretinde el, mai rapid, mai spectaculos şi mai puţin obositor şi periculos pentru jucători.

Dacă în „Al doilea joc” Porumboiu era prezent prin voce ca „personaj” în dialogul cu tatăl său, în „Fotbal infinit” regizorul merge mai departe şi nu ezită să se pună în faţa camerei, alături de protagonist, în multe secvenţe în care acesta este stimulat de cineast să-şi dezvolte teoriile.

Este un gest de asumare a unei poveşti care, aşa cum o arată unele momente, se intersectează, prin legăturile din trecut, cu existenţa regizorului însuşi: într-o secvenţă filmată acasă la tatăl lui Laurenţiu Ginghină, Porumboiu caută insistent o carte în bibliotecă pe care şi-o aminteşte din copilărie şi primeşte, surprins, de la gazda sa, fost fotograf amator, o fotografie în format mare, înrămată, chiar de la nunta sa.

Tacticos, cu răbdare şi cu o curiozitate aparent parţial jucată, în scene simple, fără artificii, pentru care nu mai apelează la planuri-secvenţă, ci la un montaj ceva mai dinamic, construit din imaginile surprinse concomitent de cele două camere mobile folosite la filmare, Porumboiu îşi îndeamnă prietenul să reconstituie, cronologic, întregul traseu al concepţiilor sale pretins inovatoare, dar nebăgate în seamă în ţară sau în străinătate, deşi a încercat să le aducă în atenţia unor reprezentanţi ai organismelor din fotbal.

Sunt rememorate momentele declanşatoare (o accidentare gravă pe terenul de sport în tinereţe şi, nu după mult timp, un accident de muncă, despre care protagonistul vorbeşte chiar în locurile în care s-au produs – un teren mic de fotbal şi o uzină, astăzi în paragină). Şi sunt explicate cele mai sofisticate propuneri de organizare a noului tip de joc, însoţite de desenarea lor pe o planşă sau pe o simplă coală de hârtie.

Deşi pe alocuri tehnice şi potenţial dificile pentru cei nefamiliarizaţi cu fotbalul, discuţiile sunt, totuşi, fermecătoare. Şi asta, pe de o parte, pentru că se vede destul de repede că nu sunt doar despre un anume sport, ci devin adevărate dialoguri filosofice despre libertate, limită, utopie, convenţii, reguli, nevoia de a gândi şi de a fi creativ.

Pe de altă parte, ele descriu un personaj carismatic, idealist, pasionat de filosofiile orientale şi pentru care ideea de a inventa sau pur şi simplu de a reflecta intens asupra a ceva înseamnă a da un oarecare sens unei existenţe, altfel, banale.

De fapt, comicul fin al filmului – privirea regizorală nu e niciodată sarcastică ci, dimpotrivă, profund empatică – este dat tocmai de constrastul dintre viaţa obişnuită, de funcţionar ale cărui vise din tinereţe s-au spulberat pe rând, şi îndrăzneţul fel de a gândi al lui Laurenţiu Ginghină.

Sunt revigorante deschiderea şi disponibilitatea regizorului-personaj faţă de acest om, căruia îi dă şansa să-şi dezvăluie filosofia – despre sport şi despre viaţă, aşa cum o arată o frumoasă şi plină de melancolie secvenţă finală, în care se aud doar vocile celor doi, cu un travling din maşină pe o şosea pustie, într-o lumină crepusculară.

„Fotbal infinit” este portretul unui om lucid căruia viaţa pare să-i fi oferit numai speranţe frânte, dar care îşi găseşte consolarea şi rostul în fascinantele gânduri care nu-i dau pace de mulţi ani. În fond, ideile mari pot apărea oriunde, chiar şi în cel mai uitat colţ din România şi din Europa – împăcarea cu sine este lecţia indirectă pe care o oferă acest nou film mic, independent şi liber al unuia din cei mai inventivi autori români de cinema.

„Fotbal infinit” a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum. Este distribuit de Voodoo Films și va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 9 martie.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.