Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare”, ultima parte a trilogiei ROST
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotograful-razvan-voiculescu-lanseaza-albumul-rost-12-hotare-ultima-parte-a-trilogiei-rost/

Fotograful Răzvan Voiculescu lansează, luni, 27 noiembrie, ora 19.00, la JW Marriott Bucureşti, albumul de fotografie şi filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe şase ani şi a inclus şi albumele „ROST – esenţe, gusturi şi stări româneşti” (2013) şi „Dor de ROST” (2015).

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2017

În cadrul evenimentului se va proiecta scurtmetrajul documentar liric „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu.

Invitații vor putea afla poveștile unor Păstrători de ROST, relatate chiar de aceștia, iar seara se va încheia cu un scurt concert susținut de artistul Grigore Leșe.

ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 340 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să „supraviețuiască” deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor, obiecte ce mai pot fi astăzi găsite aproape numai în muzeele etnografice.

Albumul vine la pachet atât cu un DVD cu filmul (making of al albumului), cât și cu o hartă artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume astfel încât, cei care își doresc, să poată descoperi zone din România unde meșteșugurile încă se mai păstrează.

Ca piesă finală a trilogiei ROST, albumul acesta oferă tabloul cât mai complet al ROST-ului românesc din perspectiva mea. Este o colecție de fotografii de compoziție, profunde, care aduc împreună diferite ipostaze ale ROST-ului – Răzvan Voiculescu – fotograf

Trilogia ROST a avut ca temă principală ideea unei lumi aflate la apus și faptul că în satele şi “târgurile” mici din România majoritatea meşteșugurilor dispar, iar odată cu ele, și crezul și cutumele satului tradițional. Răzvan Voiculescu a vrut să surprindă ideea de ROST pe care o reprezintă păstrătorii de tradiții, de care auzim din ce în ce mai des ca fiind ultimii de acest fel: „ultimul fierar”, „ultimul potcovar”, „ultimii rapsozi”.

Însă această trilogie se termină într-o notă pozitivă, cu exemple de “Păstrătorilor de ROST” tineri care duc mai departe povestea meșteșugurilor învățate. Dincolo de impactul cultural, beneficiul social al proiectului este acela de a oferi o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de povești.

Garafina Pasaila varza oras Milisauti jud Suceava 06 m

Foto: ROST. 12 Hotare – facebook

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!