Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare”, ultima parte a trilogiei ROST
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotograful-razvan-voiculescu-lanseaza-albumul-rost-12-hotare-ultima-parte-a-trilogiei-rost/

Fotograful Răzvan Voiculescu lansează, luni, 27 noiembrie, ora 19.00, la JW Marriott Bucureşti, albumul de fotografie şi filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe şase ani şi a inclus şi albumele „ROST – esenţe, gusturi şi stări româneşti” (2013) şi „Dor de ROST” (2015).

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2017

În cadrul evenimentului se va proiecta scurtmetrajul documentar liric „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu.

Invitații vor putea afla poveștile unor Păstrători de ROST, relatate chiar de aceștia, iar seara se va încheia cu un scurt concert susținut de artistul Grigore Leșe.

ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 340 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să „supraviețuiască” deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor, obiecte ce mai pot fi astăzi găsite aproape numai în muzeele etnografice.

Albumul vine la pachet atât cu un DVD cu filmul (making of al albumului), cât și cu o hartă artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume astfel încât, cei care își doresc, să poată descoperi zone din România unde meșteșugurile încă se mai păstrează.

Ca piesă finală a trilogiei ROST, albumul acesta oferă tabloul cât mai complet al ROST-ului românesc din perspectiva mea. Este o colecție de fotografii de compoziție, profunde, care aduc împreună diferite ipostaze ale ROST-ului – Răzvan Voiculescu – fotograf

Trilogia ROST a avut ca temă principală ideea unei lumi aflate la apus și faptul că în satele şi “târgurile” mici din România majoritatea meşteșugurilor dispar, iar odată cu ele, și crezul și cutumele satului tradițional. Răzvan Voiculescu a vrut să surprindă ideea de ROST pe care o reprezintă păstrătorii de tradiții, de care auzim din ce în ce mai des ca fiind ultimii de acest fel: „ultimul fierar”, „ultimul potcovar”, „ultimii rapsozi”.

Însă această trilogie se termină într-o notă pozitivă, cu exemple de “Păstrătorilor de ROST” tineri care duc mai departe povestea meșteșugurilor învățate. Dincolo de impactul cultural, beneficiul social al proiectului este acela de a oferi o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de povești.

Garafina Pasaila varza oras Milisauti jud Suceava 06 m

Foto: ROST. 12 Hotare – facebook

27
/01
/15

Atelierul organizat de Revista de Povestiri se află la a doua ediție și îi are ca antrenori pe ilustratorul Robert Obert și pe scenaristul și scriitorul Felix Tzele. Înscrierile sunt deschise până pe 4 februarie, iar perioada de desfășurare este 7 februarie – 22 martie.

17
/12
/14

Miercuri, 17 decembrie, de la ora 20,00, Instalart prezintă desenele lui Marius Leonte la galeria PleshooContemporary. Desen | Marius Leonte încheie seria de evenimente generate în acest an la galeria PleshooContemporary și anunță expoziția de sculptură a artistului, ce va fi lansată în mai 2015.

11
/12
/14

Artiștii vizuali Daniel Loagăr și Andrei Cornea (atelier Wood Be Nice) deschid vineri, 12 decembrie, de la ora 19.30 o nouă expoziție compusă din 20 de lucrări realizate prin tehnici care variază de la colaj clasic, grafică la transfer de imagine pe OSB și pe ziar. Expoziția este un strigăt de bucurie a celui care descoperă că este pe drumul bun și surprinde momentul ieșirii din cristalidă și a asumării sinelui.

02
/12
/14

"De ce alegerea lemnului ars ? Am fost atrasă de textura acestuia, iar folosirea lemnului și reducția la alb și negru au contribuit la esențializarea imaginilor, m-au ajutat să ies dintr-un soi de timiditate plastică, păguboasă pentru orice artist. Povestea poate fi una de mărturisire a sentimentului de alienare și de fragilitate, a omului care se simte în viață ca un jupuit printre mărăcini, fără pielea ca minim scut între sine și lume." - Milena Grigore

18
/11
/14

Pe cât sunt de frecvente expozițiile de grup în lumea artistică, pe atât sunt de rare cele omogene ca valoare și concepție, căci un astfel de proiect necesită ca un grup de artiști capabili să-și pună laolaltă viziunile personale în subordinea unei idei comune, iar rezultatul să fie unitar și din punct de vedere al formei.