Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din cartea „Pescăruşul de la geam. Jurnalul unui cuib” de Veronica D. Niculescu, apărută recent la Editura Polirom.
Un articol de Ziarul Metropolis|25 ianuarie 2022
Grégoire nu e un pescăruș al mării. Aripile nu-l poartă peste valuri, ci peste acoperișurile orașului. An de an își face cuibul și își crește puii pe terasa aceleiași clădiri, la adăpost de oameni, dar nu și de privirea celei care astăzi îi spune povestea. Uneori, Grégoire poposește chiar pe pervazul ferestrei de unde e observat. Fură un moment de odihnă și… o cercetează la rândul lui, prin geamul ce stă între ei ca granița dintre două lumi, pe autoare. Povestea sa, în care acuitatea observației e completată de finețea notațiilor, are poate mai ales darul de a transmite emoția, uimirea trăite în fața spectacolului mereu nou al naturii.
„Pescărușul de la geam îi urmărește pe pescărușul Grégoire și perechea sa, de la prima frunză așezată la cuib până când cresc puii și zboară, un jurnal pe care am hotărât să îl țin în al șaselea an de observație. Alte personaje în povestea adevărată care se desfășoară în centrul Bucureștiului sunt ciorile grive, drepnelele și vântureii roșii, norii, ploile, vântul. Dacă mă întrebați pe mine, cartea asta este despre răbdare, încredere și speranță – lucruri pe care le putem învăța de la păsări și de care avem cu toții nevoie pentru a supraviețui, acum și oricând.” (Veronica D. Niculescu)
FRAGMENT
29 februarie
Mă gândeam că n-am mai cunoscut niciodată o pasăre așa de bine ca pe Grégoire.
Nu mai țin minte exact ziua când a venit el prima oară aici și s-a așezat pe pervaz, știu doar că atunci, la început, mi se tăia răsuflarea, nici nu mișcam. Văzut de aproape, un pescăruș e o mașinărie cu detalii incredibile. Apoi și-a adus și perechea, apoi și-au făcut cuib, trei ani la rând am urmărit toate dramele și comediile de la fereastră, câte nouăzeci de zile pe an de cuibărit și de crescut puii, am văzut puii ieșind din ou și în cele din urmă zburând, dar câte aventuri pe parcurs… Sunt realmente mii de fotografii cu toate etapele, cu puii ciufuliți care cădeau în fund la primii pași și lipăiau în băltoace la vârsta grădiniței, cu ei jucându-se cu obiecte colorate aduse pe terasă de Grégoire, brichete și cioburi, ar fi multe povești despre ei, nu se pot înghesui aici, nici nu vreau, sper să scriu cândva, cumva, și povestea lor.
Ce vreau să spun e că ieri, în drum spre casă, m-am gândit mult la lucrul ăsta, că n-am mai cunoscut niciodată o pasăre așa de bine; asta înseamnă ceva pentru mine.
El vine pe pervaz și face tot felul de chestii, vorbește, ia atitudini diferite, cere, respinge, spune, știu când vrea să mănânce și știu când vrea doar să stea sau să doarmă. Știu cum cântă ca un cocoș la șase dimineața și știu cum scoate acel chicotit blând care înseamnă că în preajmă mai este o pasăre, soția lui sau copilul. Uneori măcăne ca o rață, mac-mac-mac, și mă face să râd. Știu cum adoarme cu capul întors într-o parte și așezat pe spate, cuibărit sub o aripă, la doar un metru de umărul meu, și, oh, știu cum icnește în somn!…
Îl iubesc pe Grégoire, păsăroiul meu cu o aripă un pic ciufulită, grație căreia îl pot recunoaște și-n zbor, de departe, uite-l, prietenul meu cu defect, cel mai mare din stol, viteazul, bătăiosul, rățușcul. Îi știu și perechea, îi văd mereu și pe cei trei pui, locuiesc toți pe-aici, mă mai vizitează și ei, dar numai Grégoire e „al meu”, fiindcă numai el mă consideră pur și simplu a lui. Nu greșește.
Veronica D. Niculescu (n. 1968) este scriitoare și traducătoare. A publicat volumele de povestiri Adeb (2004, Premiul pentru Debut, USR Sibiu), Orchestra portocalie (2008) și Roșu, roșu, catifea (2012, Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă „ScurTiuk”; nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași); cărțile-pereche Simfonia animalieră (2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” al USR Sibiu; nominalizare la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași) și Hibernalia (2016), reunite în volumul Simfonia animalieră (2021); romanele Spre văi de jad și sălbăție (2016, Premiul „Cartea anului” acordat de USR Sibiu; nominalizări la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului – alegerea liceenilor” la FILIT), Toți copiii librăresei (2020, Premiul Observator Lyceum în cadrul Premiilor Observator cultural, Premiul pentru Proză al USR Sibiu, nominalizări la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași și la Premiile „Sofia Nădejde”) și biografia romanțată Luchian. Ochii, sufletul, mâna (2020). A scris și un roman pentru copii, O vară cu Isidor (2017), cu continuarea Iarna lui Isidor (2020, nominalizare la Premiile Uniunii Scriitorilor). În colaborare cu Emil Brumaru a scris Basmul Prințesei Repede-Repede (2009) și Cad castane din castani (2014, nominalizare la Premiile Observator cultural). A tradus patruzeci de volume semnate de Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Lewis Carroll, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Lydia Davis și alții. Premiul „Antoaneta Ralian” pentru Traducere la Târgul de Carte Gaudeamus 2016. Premiul pentru Traducere la Gala Premiilor Observator cultural 2017.
