Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.
Un articol de Ziarul Metropolis|13 aprilie 2022
Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din cel mai noi roman de Siri Hustvedt, care prezintă povestea artistei Harriet „Harry” Burden. După ce ani întregi este ignorată de criticii şi colecţionarii de artă, aceasta provoacă un adevărat scandal pe scena artistică newyorkeză atunci când convinge trei tineri artişti bărbaţi să-i lanseze creaţiile sub propria lor semnătură, cu titlu de experiment sociofilozofic. Însă, când măştile sale auctoriale ajung să se bucure de succes şi celebritate, iar Harry iese la rampă pentru a-şi revendica opera, lucrurile nu decurg deloc aşa cum s-a aşteptat.
În Lumea în flăcări, o complicată carte-puzzle, prezentată drept o antologie de texte foarte diverse – jurnalele lui Harriet, recenzii ale operelor ei, portrete ale artistei realizate de familie şi prieteni –, naraţiunea adoptă multiple perspective şi oferă opinii ce nu par să se pună de acord în privinţa vreunui adevăr obiectiv, creând în schimb un captivant roman psihologic şi politic.
„Hustvedt creează un portret proaspăt şi percutant al artistei în ipostaza de văduvă aflată la vârsta mijlocie. Rar întâlneşti o protagonistă atât de combativă şi de grandilocventă ca Harriet Burden, o eroină care seamănă mai mult cu eroii din romanele lui Philip Roth sau Saul Bellow.” (The New York Times Book Review)
„Lumea în flăcări trebuie recunoscută drept o carte unică, o examinare antrenantă a actului creaţiei, a celebrităţii şi identităţii, a prejudecăţilor de gen şi a feminismului, a iubirii şi dorinţei, psihologiei şi filozofiei… Mustind de viaţă, idei şi forţă intelectuală, romanul este, de asemenea, o naraţiune captivantă, cu personaje complexe… O carte-puzzle extraordinară.” (The Miami Herald)
„Scânteietoarea Harry devorează cărţi, iubeşte cu patimă şi debordează de energie intelectuală şi creatoare… Hustvedt disecă lumea artistică cu o ironie pătrunzătoare… Romanul său este un portret amuzant, trist, provocator şi emoţionant al unei femei arzând de furie postfeministă şi impulsionată de temeritate artistică.” (Publishers Weekly)
Siri Hustvedt (n. 1955, Northfield, Minnesota) a studiat la Columbia University din New York, unde şi-a susţinut doctoratul în literatură engleză în 1986. A debutat ca scriitoare în 1978, cu un poem publicat în The Paris Review. Două dintre povestirile sale au fost incluse în antologiile anuale The Best American Short Stories din 1990 şi 1991, iar ulterior i-au apărut romanele The Blindfold (1992), The Enchantment of Lily Dahl (1996), What I Loved (2003) şi The Sorrows of an American (2008; Tristeţile unui american, Polirom, 2013). În 2011 a publicat romanul The Summer Without Men
(O vară fără bărbaţi, Polirom, 2012, 2013, 2021), nominalizat la Prix Femina, urmat de The Blazing World (2014) şi Memories of the Future (2019). Până în prezent scrierile lui Siri Hustvedt au fost traduse în peste treizeci de limbi.
FRAGMENT
„Lumea în flăcări” de Siri Hustvedt, Editura Polirom, 2022. Colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu. Carte publicată şi în ediţie digitală. Roman nominalizat la Man Booker Prize.
L‑am simțit iarăși pe Richard, i‑am simțit dorința de‑a o pocni pe prostuța aia de nu se vedea. Fără discursurile lui plate, personajul plăsmuit de mine părea şi mai impozant. Dar când s‑au derulat şi ultimele secunde, m‑am întrebat cine râde de fapt la final? Rune sau Ruina? Crezusem că Rune evadase din personaj, că ieşise din poveste, dar acum nu mai eram sigură. Mi se părea că ea, Ruina, râdea în plin joc, ceea ce adăuga încă un strat numărului nostru sau, cel puțin, complica planul imaginar. M‑am simțit dezorientată.
L‑am întrebat: Cine râdea?
Rune m‑a privit nedumerit.
Am insistat. L‑am întrebat din nou: Cine râdea? Tu sau Ruina? El doar s‑a holbat la mine. L‑am luat tare. Spune‑mi, i‑am zis.
S‑a lăsat pe spate pe canapea și și‑a încrucișat brațele pe piept. Acum ești Richard?
Nu, am zis, sunt Harry. Îmi simțeam pieptul și gâtul crispate de furie.
Tom, Dick și… a zis el.
Am coborât glasul, spunandu‑i că vorbesc serios.
— Masca m‑a făcut să râd. Masca m‑a făcut să râd, mi‑a răspuns el glumeţ.
Apoi m‑a acuzat că sunt prea serioasă. Doar eu începusem, nu? Jocurile se presupune că sunt distractive. Îmi făceam cumva griji că nu știu care din noi câștigase sau ce Dumnezeu? Doar nu jucam după un scenariu prestabilit. Ce ieșise din noi, aia ieșise. Ce mai conta? Unde mi‑era simțul umorului?
Unde ți‑era simțul umorului, Harry, mărețul tău simț al ridicolului? Cine era bărbatul mascat care galopa pe ecranul televizorului? Nu erai tu? Râzi tare! Nu te întoarce acum, Harry. Voi doi sunteți parteneri în dansul mascat, iar pașii nu vor însemna nimic dacă îi dansezi de unul singur. Nu ești tu dublul din joc? Johannes și Cordelia, John și Mary, Richard și Ruina? Și de ce i‑ai turuit lui Rune despre Dora Maar dacă nu te‑ai dublat din nou, fără să‑ţi dai seama măcar?
Iată‑te, Harry, stând pe canapeaua roșie lângă Rune şi povestindu‑i despre cum a văzut‑o Picasso pe Maar intr‑o cafenea din Paris, cu degetele răşchirate în fața ei pe masă, înfigând un cuțit în spațiul dintre ele. Când rata, sângera. File de cinci‑degete. Picasso i‑a păstrat mănușile ca trofeu.
Picasso a pictat‑o pe Maar ca femeie plângând, Spania în doliu, însă țapul ăsta adora să facă femeile să plângă. Când picurau lacrimile, penisul țapului se întărea. Ce misogin mărunţel, zvăpăiat și vioi era Picasso! Şi i‑ai spus lui Rune întreaga poveste, despre fotografiile suprarealiste ale lui Maar, printre care și sublima Ubu, care a câștigat un premiu în 1936, și despre picturile ei nu chiar la fel de minunate. I‑ai povestit de căderea nervoasă pe care a suferit‑o după ce‑a părăsit‑o Picasso, că a făcut terapie cu Jacques Lacan, despre scaunul îngrozitor, cu bare de oțel și funii păroase pe care Picasso i l‑a trimis cadou și despre lama ruginită de lopată pe care i‑a expediat‑o ea lui, un joc al darurilor pe care‑l jucau împreună. Iar apoi pachetul găsit în 1983 printre posesiunile lui Picasso: un inel cu sigiliu pe care el îl proiectase și‑l gravase cu literele P D, pour Dora. În interiorul inelului era o țepușă.
Bărbatul care a despachetat inelul a fost îngrozit, i‑am spus lui Rune, însă trebuie să fi reprezentat o aluzie la jocul cu cuțite al lui Maar, nu crezi? Când te uiți la inel, vezi un deget sângerând.
