Fragment din romanul „Tatăl meu la izolare” de Cristian Teodorescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fragment-din-romanul-tatal-meu-la-izolare-de-cristian-teodorescu-o-perspectiva-noua-asupra-coliziunii-micilor-istorii-cu-istoria-mare/

Editura Polirom vă oferă un fragment din „Tatăl meu la izolare” de Cristian Teodorescu, o poveste desprinsă din cartea-fenomen „Medgidia, oraşul de apoi”. Romanul propune o perspectivă nouă asupra coliziunii micilor istorii cu istoria mare.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 septembrie 2021

Un roman cu o imensă încărcătură emotională, Tatăl meu la izolare spune o poveste de dragoste improbabilă, cu un destin inevitabil, marcată atît de sprijinul celor care au reușit să își depășească frica și să își păstreze bunătatea, cît și de trădări dureroase.

Tatăl meu la izolare de Cristian Teodorescu a apărut în colecția „Fiction Ltd.” a editurii Polirom și este disponibil pe www.polirom.ro și în librării.

Un orășel din Dobrogea, un inginer chimist, fost țărănist, care încearcă să se pună la adăpost de epurările comuniste, o fată frumoasă, casieră la Alimentara locală, fiica unui fost cîrciumar, un stigmat de neșters în toiul obsedantului deceniu. Noul roman semnat de Cristian Teodorescu este o poveste desprinsă din cartea-fenomen Medgidia, orașul de apoi, care pune sub lupă viața unei mici comunități din cea mai neagră perioadă a comunismului românesc, cînd scara valorilor se inversase și oamenii își pierdeau munca de o viață, cînd închisorile terorii erau o amenințare constantă pentru cei care nu aveau originea și orientarea politică acceptate de regim. Și, în mijlocul haosului și nedreptății, o poveste de dragoste improbabilă, cu un destin inevitabil, marcată atît de sprijinul celor care au reușit să își depășească frica și să își păstreze bunătatea, cît și de trădări dureroase. Tatăl meu la izolare este un roman cu o imensă încărcătură emoțională și o perspectivă nouă asupra coliziunii micilor istorii cu istoria mare.

FRAGMENT

„S‑o fi dus și el la Constanța cu prietenii ăia ai lui“, răspunse domnul Fănică întrebării lui Tanți, unde o fi Gigi? „Îmi spune cînd pleacă!“, se îndoi Tanți. „Uite că acuma nu ți‑a spus! Vine cu trenul de unșpe.“ „Cojoacă ăla a trecut pe stradă pe la cinci! O fi plecat numai cu ăla cu motocicleta“, interveni doamna Virginia, care se duse în bucătărie să afle ce ziceau cărțile, ca mai demult, cînd domnul Fănică pleca într‑una dintre vîjîielile lui.

Tanți își pregăti o replică pentru momentul cînd Gigi avea să se întoarcă acasă și o rosti de cîteva ori în camera lor, în fața oglinzii: „Puteai să mă anunți că întîrzii“ (răbdătoare), „Puteai să mă anunți că întîrzii!“ (contrariată). În cea de‑a treia variantă, cea alarmată, își șterse o lacrimă, ca în adolescență. Cînd personalul de ora 11 plecă din gară, ieși din casă și se duse la poartă, să‑l întîmpine pe Gigi. După cinci minute, mai așteptă încă cinci, apoi se întoarse alergînd în casă. Deschise ușa sufrageriei și începu să plîngă – tăticu’ se vîrîse în pat, sforăia! Maică‑sa la fel, dar cel puțin stătea în capul oaselor, cu urechea la pîndă.

Ar fi vrut și n‑ar prea fi vrut să‑i spună ceva lui tăticu’. Știa că Gigi o iubește – nu asta! Era aproape sigură că n‑o înșală – nici asta! Dar cîteodată, noaptea, cînd el lucra la masă, atît de absorbit, încît părea insuportabil de departe de ea, se întreba dacă nu cumva, așa cum venise într‑o zi în Medgidia, Gigi al ei avea să și plece, singur cum venise.

Se întoarse în camera lor și se așeză pe marginea patului. După cîteva clipe se ridică, își îmbrăcă fulgarinul în grabă și ieși în curte. Se întoarse și‑și luă poșeta. Apoi se îndreptă spre poartă – Titi Cojoacă sigur știa ceva! Asta era una dintre presupunerile ei care‑l făceau pe Gigi să rîdă, el cu logica lui. De ce să știe Titi sigur ceva? ar fi întrebat‑o. „Nu ziceai tu că el le știe pe toate!“, îi răspunse cu voce tare. În drum spre hotel trecură pe lîngă ea ultimii ieșiți de la cinema. Mergeau repede, înfrigurați. Milițianul de rond îi dădu nedumerit bună seara. Aurica, recepționera hotelului, se pregătea să plece acasă și o privi lung cînd o întrebă dacă domnul Cojoacă era la el în cameră.

Titi îi spuse prin ușă „Imediat!“ cînd ciocăni. Era în pijama. Dacă‑l trezise, nu dormise prea mult. Se uită și el lung la ea. Știa ceva de Gigi domnul Cojoacă? Inginerul îi răspunse tot cu o întrebare: „Nu‑i acasă?“. Tanți îi dădu dreptate în gînd lui Gigi, care‑i spunea despre el că nu‑i prea merge mintea. Nu, nu era acasă. „S‑a dus la Constanța, cu Nelu Aflat?“ „Dacă știam, nu veneam să vă întreb!“, îi răspunse indispusă. „Evident! M‑ați luat din somn…“, se scuză inginerul. Tanți încercă să‑l ia metodic: „V‑ați întîlnit azi cu el la IM UM ?“. „Nu, doamnă, că de‑aia v‑am întrebat…“ „De dimineață a plecat la serviciu!“, îi spuse Tanți speriată. „S‑o fi dus la Constanța să‑și ia rechizite“, îi sugeră Titi. „Gigi nu pleacă la Constanța fără să‑mi spună“, îi respinse Tanți ipoteza. „Acum o săptămînă mi‑a spus că o să aibă treabă la București“, își aminti Cojoacă. Tanți îi întoarse brusc spatele și se precipită spre ușa hotelului. Nu știa unde se grăbește și îi venea să țipe. La poștă era închis, că i‑ar fi telefonat Ricăi.

La fel de brusc și fără să știe de ce, ca mai devreme, a fost sigură că Gigi a ajuns acasă și o așteaptă! Și, cînd ea o să‑i spună că a fost la Titi Cojoacă să‑l întrebe de soarta lui, Gigi o să mormăie că tot IM UM‑ul va afla mîine că venise tîrziu acasă. Nemulțumirile astea îi treceau apoi, în pat. Văzu de pe stradă că lumina camerei lor era aprinsă! Simți un val aproape dureros de fericire. Își iuți pașii și, cînd ajunse în curte, fugi pînă la ușa de la intrare, pe care o lăsă deschisă, ca să ajungă mai repede la el. În cameră, maică‑sa, așezată pe marginea patului, studia cărțile. „Nu știu, Tanți, dar Gigi parcă e înlăcrimat. La un drum de seară, cu trei popi de‑i țin calea.“ „Tăticu’ ce zice?“ „Doarme, ce să zică?“

(…)

Trecu personalul de noapte de la Constanța către Tulcea, fără Gigi. Trecu și personalul de dimineață care se ducea la București. Tanți întîmpină trenul pe peronul gării, ca și cum asta ar fi trebuit să‑l facă pe Gigi să se dea jos dintr‑un vagon. Domnul Fănică se trezise și el devreme, poate că împins și de vreo nevoie, nu numai de grija ginerelui său. Dar, în loc să intre în casă, să se bărbierească, se uita la orătăniile care o înconjuraseră pe doamna Virginia, cotcodăcind, măcăind și gîgîind. Maică‑sa stătuse cu ea toată noaptea, așezată pe marginea patului. Dacă ațipea, tresărea cu un icnet ascuțit, de parcă visase urît.

Cînd se întoarse de la gară, domnul Fănică o aștepta îmbrăcat în costumul cel bun. Gigi se dusese ieri la serviciu, nu? Tanți încuviință. „Păi, atunci nu s‑a oprit la Tefik să‑și ia țigări?!“

Doctorul le spuse că da, domnul inginer își cumpărase țigări de la el. Și o eugenia. Și era destul de binedispus. „Mă rog, cît putea fi de binedispus. Și s‑a dus în josul străzii, la IM UM.“ De la Tefik au ajuns la poarta întreprinderii și Tanți a început să‑i întrebe pe cei care intrau dacă‑l văzuseră ieri pe inginerul Theodorescu. Domnul Fănică stătea la doi pași de ea, cu mîinile la spate. Sute de nu‑uri! Titi Cojoacă le dădu bună dimineața, întrebător, însă nu se opri s‑o întrebe pe Tanți dacă aflase ceva. Călare pe motocicletă, inginerul Aflat îi spuse un „Nu, doamnă!“ scurt, posomorît și claxonă să‑i deschidă careva poarta. Îi așteptară și pe întîrziații care veneau după ce sunase sirena, grăbiți, cu ochii încă tulburi de somn. Nici ăștia nu‑l văzuseră!

Cristian TEODORESCU s-a născut la Medgidia, în 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, secția română-engleză, a Universității din București. A început să scrie proză de la 14 ani, pentru revista Vînătorul și pescarul sportiv. A debutat editorial în antologia Desant ’83 (Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini, la Editura Cartea Românească (reeditat în 2005), urmat în 1988 de romanul Tainele inimei, la aceeași editură. În 1991 publică la Editura Alex Faust repovestit băieților mei, Petre și Matei, apoi Povestiri din lumea nouă (RAO, 1996), Îngerul de la benzinărie (povestiri, Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini și alte povestiri (Curtea Veche, 2005) și romanele Medgidia, orașul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), Șoseaua Virtuții • Cartea Cîinelui (Cartea Românească, 2015; Polirom, 2019), Cartea pisicii (în colaborare cu Mardale, roman, Polirom, 2017) și București, marea speranță (Polirom, 2019). A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă (1997) și Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010), precum și alte premii ale unor ziare și reviste. Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franța, Statele Unite, Muntenegru, Polonia și Ungaria.

 

 



22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.