Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Un secol de ceaţă” de Matei Vişniec, apărut de curând la Editura Polirom, colecţia „Fiction Ltd”, în ediţie cartonată.
Un articol de Ziarul Metropolis|26 noiembrie 2021
„Aș plasa acest roman în categoria ficțiunilor istorice, deși toate bazele sale de plecare sunt reale; ele se hrănesc din evenimente trăite de propria mea familie, precum și de mine însumi în naveta mea culturală Est-Vest. Evident, orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare, dar sute de oameni vii se oglindesc în aceste pagini. Umbra lui Hitler și umbra lui Stalin planează deasupra multor capitole și nu întâmplător partea a doua a cărții se intitulează «Răul are întotdeauna un frate geamăn».
Am încercat să înțeleg eu însumi, scriind, de ce oamenii nu învață mai nimic din greșelile trecutului și mai ales de ce repetă erorile servituții voluntare. Ceața ideologică despre care vorbesc în carte nu s-a risipit în acest început de secol, iar pe alocuri mi se pare că se îndesește, chiar în multe minți subtile și în multe suflete generoase.
Îl invit pe cititor să se îmbarce în lectura acestei cărți pentru a-și face singur o părere despre dilemele secolului trecut și despre cele profilate la orizont. Cu acest avertisment tragic, lăsat nouă moștenire încă de la grecii antici: doar problemele au soluții, nu și dilemele…” (Matei Vișniec)
FRAGMENT
Parisul s-a cufundat acum într-o linişte colectivă.
Nu sînt singurul cloşard care se plimbă astăzi uluit pe străzile din arondismentul 13. În ultimele două zile, sute de mii de parizieni au fugit la ţară cu maşinile. Benzinăriile au fost luate cu asalt. Hîrtia igienică şi benzina au fost cele mai căutate produse. Acum ne plimbăm ca nişte zombi pe străzi, noi, cei care trăim pe străzi. Nu ne vine să credem. Avem impresia că am fost lăsaţi singuri în oraş. Că ni s‑a dat oraşul pe mînă. Sîntem cloşarzi de multe naţionalităţi. Unii s‑au născut în Franţa, alţii s‑au născut la 10.000 de kilometri distanţă. Unii au pielea neagră. Alţii au pielea albă, dar zbîrcită, brăzdată, murdară. Ne mirosim unii pe alţii. Rîdem. Nu mirosim frumos. Cînd trăim răsfiraţi printre oameni, în tumultul oraşului, nu ne dăm seama de mirosul nostru urît. Dar acum, că sîntem singuri în oraş, că ne adunăm mai mulţi şi ne mirosim reciproc, ne dăm seama că puţim. Ne put hainele, ne pute părul. Mirosim a sudoare, a alcool ieftin, a ţigări proaste, a putreziciune, a boală, a jeg, a resturi alimentare. Unii dintre noi miros a căcat şi a pişat. Ne întrebăm: e frumos oare ca în oraşul ăsta în care s‑a adunat atîta artă şi civilizaţie să puţim în halul ăsta? Poate că ar trebui să ne spălăm în Sena… Să ne dea primăria săpun şi să mergem să ne spălăm în Sena. „Nu“ – zice unul –, „să ne ducem să ne spălăm în Fîntîna de la Trocadéro“. Ia te uită! Bună idee. Vestea merge din gură în gură. Ne strigăm unii pe alţii. Oricum Parisul e pustiu, nu ne auzim decît pe noi înşine. Ne dăm întîlnire cu toţii la Fîntîna de la Trocadéro. „Aduc eu săpun“, spune un cloşard tînăr care pute ceva mai puţin respingător decît cloşarzii bătrîni. Tînărul se fofilează într‑un supermarket şi se întoarce cu un cărucior plin de săpun. Ne împarte săpunurile. Plecăm toţi spre Fîntîna de la Trocadéro cu cîte un săpun în mînă. Sîntem toţi nişte SDF. Nişte sans domicile fixe. Nişte FDF. Nişte fără domiciliu fix. Din toate cartierele Parisului, sute de fără domiciliu fix se îndreaptă spre Turnul Eiffel şi spre Fîntîna Trocadéro. Unii coboară de pe colina Montmartre. Inşi jegoşi, ameţiţi, drogaţi, infectaţi cu SIDA, cu eczeme pe corp şi pe faţă. Alţii vin dinspre Montparnasse. Alţii dinspre cartierul Halelor. Alţii dinspre Bastilia. Alţii dinspre canalul Saint‑M artin şi dinspre cartierul Stalingrad, unde se află colonia de drogaţi. Fiecare cu un săpun în mînă. Nimeni nu ne vede, murdăria ne face invizibili. Doar noi ne dăm seama că sîntem mulţi, foarte mulţi… Este ora opt fix. Ora jurnalului de seară. Din casele lor, de la ferestre, de la balcoane, parizienii încep să aplaude. La fel ca în Italia. Aplaudă timp de cinci minute. Mai‑mai să credem că ne aplaudă pe noi, nespălaţii pămîntului, pubelele umane ale lumii, în drum spre Fîntîna de la Trocadéro…
Matei Vişniec s-a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, sunt interzise pe scenele profesioniste. În 1987 părăseşte România şi se stabileşte în Franţa, unde lucrează pentru Radio France Internationale. Piesele sale în limba franceză apar la Actes Sud – Papiers, L’Harmattan, Lansman, Crater, L’Espace d’un instant. Numele său figurează pe afişe teatrale în peste 30 de ţări. În ultimii ani Matei Vişniec s-a remarcat şi ca romancier. Dintre apariţiile sale editoriale recente în România amintim:
Editurile Cartea Românească şi Polirom
Păianjenul în rană (teatru), 2007; Groapa din tavan (teatru), 2007; Omul‑pubelă. Femeia ca un câmp de luptă (teatru), 2007; Cafeneaua Pas‑Parol (roman), 2008, 2014; Cronica ideilor tulburătoare sau despre lumea contemporană ca enigmă şi amărăciune (eseu), 2010; Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (roman), 2009, 2012; Domnul K. eliberat (roman), 2010, 2015; Dezordinea preventivă (roman), 2011, 2017; Cabaretul cuvintelor (teatru), 2012, 2018; Negustorul de începuturi de roman (roman), 2013, 2014; Omul din care a fost extras răul (teatru), 2015; Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… (roman), 2016, 2018; Ultimele zile ale Occidentului (povestiri), 2018; Cronica realităţilor tulburătoare (sau despre lumea contemporană în faţa marilor decizii) (eseu), 2019.
Editura Paralela 45
Oraşul cu un singur locuitor (antologie de poezie), 2005; Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (teatru), 2005; Omul cu o singură aripă (teatru), 2006; Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (teatru), 2007; Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu (teatru), 2008; Occident Express. Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre (teatru), 2009; Omul din cerc (antologie de teatru scurt), 2010.
Editura Humanitas
Maşinăria Cehov. Nina sau despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (teatru), 2008; Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (proză poetică), 2011; Procesul comunismului prin teatru (teatru), 2012; Trilogia balcanică. Migraaaanţi (teatru), 2016.
Editura Arthur
Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele/Le bonhomme de neige qui voulait rencontrer le soleil (piesă pentru copii, ediţie bilingvă), 2016.
Editura Tracus Arte
Securi decapitate/Haches décapitées (antologie de poeme, ediţie bilingvă română/franceză), 2012; Ioana şi focul. Şobolanul rege. Reverii pe eşafod. Cuvintele lui Iov (teatru), 2017.
Foto: Andra Bădulescu
