„Fragmentar”, între poezie și purgatoriu, din 9 decembrie la cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/fragmentar-intre-poezie-si-purgatoriu-din-9-decembrie-la-cinema/

Thrillerul psihologic „Fragmentar” / „Remainder”, regizat de artistul vizual de origine israeliană Omer Fast, intră în data de 9 decembrie pe marile ecrane din România.

Un articol de Liliana Matei|3 Decembrie 2016

În prima săptămână, filmul va intra în cinematografe din: București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Lugoj, Pitești, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Piatra Neamț, Timișoara.

„Nu mă interesează diferența dintre film și film de artă, sau cum naiba se cheamă chestiile pe care le vedem în galerii și nu la cinema”, spune Omer Fast, într-un interviu pentru presa britanică.

Se zice că indivizii care debutează ca regizori de film după ce s-au format în alte zone de activitate artistică au un as în mânecă, iar filmele lor împrumută din personalitatea creațiilor artistului, devenind astfel un produs hibrid. Asta s-a spus despre A Single Man / Un om singur, debutul Tom Ford din 2009, la mai bine de 20 de ani de când intrase în lumea modei, sau despre Hunger / Foame, debutul lui regizorului artist Steve McQueen din 2008.

Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul Fragmentar / Remainder are în centrul atenţiei un tânăr care încearcă să-şi reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate. Eforturile sale obsesive sunt finanţate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu şi-l aminteşte. Cert este că nici el şi nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-şi îndeplini misiunea.

Omer Fast are peste 10 ani de expoziții video la activ, creațiile lui plimbându-se prin toată lumea. Odată cu Fragmentar / Remainder, artistul a reușit să pună degetul pe una dintre diferențele dintre artă și cinematografie. Ea se traduce în termeni economici: „Întotdeauna am depins de oameni să mă ajute să-mi finanțez proiectele,(…) doar că instituțiile care contribuie cu fonduri în lumea artei sunt destul de iresponsabile când vine vorba de finanțe, în timp ce oamenii de cinema sunt excesiv de atenți cu banii lor, lucru care naște mentalități diferite”. Cu alte cuvinte, artistul are libertate totală asupra viziunii sale în timp ce regizorul trebuie să facă compromisuri. Cu toate astea, mirajul cinematografiei este unic: „Ce e seducător la cinema, sau a fost pentru mine în timpul filmării Fragmentar / Remainder, e că efectiv creezi o mică lume nouă care te înghite complet pentru câteva săptămâni”, mai povesteste regizorul pentru presa britanică.

„Construind un balans perfect între realitate și reconstrucție, amândouă filtrate prin conștiința fracturată a lui Tom, regizorul Omer Fast duce drama până în punctul în care punerile în scenă invadează lumea reală într-o manieră care aduce aminte de reflexivitatea lui Charlie Kaufman din Synecdoche New York (2008)”, aflăm din Screendaily.

Personajul principal din Fragmentar este interpretat de actorul britanic Tom Sturridge, cunoscut din filme ca Departe de lumea dezlănțuită, regizat de Thomas Vinterberg, sau On the road, ecranizarea romanului omonim semnat Jack Kerouac. Jocul tânărului actor, metamorfozat într-un personaj caustic și dispus să calce pe cadavre în căutarea propriului adevăr, a fost aplaudat de critici. „Tom Sturridge este superb, deși nu neapărat atractiv din cauza personajului nesuferit (un londonez implicat într-un accident misterios și bântuit de amintiri/halucinații pe care încearcă să le concretizeze). Dar ăsta este farmecul jocului. (…) În funcție pe ce parte a baricadei te situezi, Fragmentar poate fi poezie sau purgatoriu“, aflăm pe standard.co.uk.

fragmentar-foto6

Fragmentar, o co-producție Anglia – Germania, distribuit în România de Transilvania Film, va intra pe 9 decembrie în cinematografe din: București (Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Băneasa, Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Bârlad), Bistrița (Cinema Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Cluj-Napoca (Cinema Florin Piersic), Constanța (Cityplex Constanța), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Iași (Cinema Victoria), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Pitești (Cinema Trivale), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu-Mureș (Cinema Arta 3D), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Timișoara (Cinema Timis).

19
/04
/19

Realizarea unui film necesită timp și mulți bani. Doar o nevoie interioară de nestăpânit ar trebui să împingă pe cineva la un efort atât de mare. Însă două filme românești recente, lansate într-un trist anonimat, arată că nu trebuie să ai talent şi nici măcar meșteșug pentru a te pretinde cineast.

18
/04
/19

Lungmetraje regizate de cineaşti precum Jim Jarmusch, Pedro Almodóvar, Ken Loach şi fraţii Dardenne au fost selectate în competiţia oficială a celei de-a 72-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. România este reprezentată în cursa pentru Palme d'Or de „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, ]n timp ce Alain Delon va primi un Palme d'Or onorific.

18
/04
/19

„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

15
/04
/19

Independența Film anunță lansarea în cinematografele din România, din 26 aprilie, a neo-noir-lui regizat de David Robert Mitchell: Under the Silver Lake. Filmul a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2018, unde a atras atenția criticilor de film și cinefililor prin originalitatea sa, regie, soundtrack și imagine.

14
/04
/19

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreț de rock consacrat și îndrăgit, Mike Naumenko, și soția sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

12
/04
/19

Competiția celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 21 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică. Printre ele și Omul Roșu - regizat de Mugur Vărzariu - ce spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanță și șofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbușirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriașă greșeală a istoriei. 

12
/04
/19

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului.

11
/04
/19

INTERVIU „Nu a existat o singură direcție „autoritară” în selecție. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).

11
/04
/19

Proiecțiile de film din cadrul Documentary Mondays și Fiction Tuesdays continuă, zilele de luni şi marţi stând sub semnul imaginației ca refugiu și mijloc de evadare dintr-o realitate opresivă. Pe 15 aprilie, de la ora 20:00, veţi putea vedea documentarul Soviet Hippies, care ilustrează subcultura hippie din Uniunea Sovietică, iar pe 16 aprilie, de la aceeași oră, filmul Baron Prášil, care ne propune o călătorie fantastică prin timp și spațiu.

10
/04
/19

Șapte dintre cele mai noi și apreciate filme cu temă politică se regăsesc în competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica 2019, care va avea loc între 18 – 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Campania electorală din Franța, activismul social, justiția oarbă și deportările în URSS sunt temele abordate în patru dintre cele șapte filme din competiție.

Page 20 of 252« First...10...1819202122...304050...Last »