Fragmentar, un thriller psihologic bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy
https://www.ziarulmetropolis.ro/fragmentar-un-thriller-psihologic-bazat-pe-romanul-cult-al-lui-tom-mccarthy/

Thrillerul psihologic Fragmentar/ Remainder intră în data de 9 decembrie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin, a fost selectat în competitiile TIFF si Festivalul de Film de la Atena, şi marchează debutul în cinematografie al artistului vizual de origine israeliană Omer Fast.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2016

Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul are în centrul atenției un tânăr care încearcă să-și reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate.

Eforturile sale obsesive sunt finanțate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu și-l amintește. Cert este că nici el și nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-și îndeplini misiunea.

Scriitorul britanic Thomas Mccarthy a scris Fragmentar în 2001, iar în 2005 nu reușise încă să-l publice, romanul fiind respins de marile edituri din Anglia. Povestea a văzut lumina tiparului la Paris, devenind celebră datorită unei prime cronici care o numea “una dintre cele mai importante cărți scrise în ultima perioadă”.

Remainder este un roman autobiografic în sensul că am avut și eu un moment de frângere a realității, de deja-vu. Și inițial m-am gândit să fac un proiectFragmentar de artă. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar fi nimic interesant în refacerea unei camere de care îți amintești. De ce ți-ar păsa de asta ? Devine interesant doar dacă umfli situația până la punctul de violență maximă, până te omoară. În momentul ăla ai un roman. Sau un măcel. – Thomas Mccarthy

Memoria și construcția amintirilor, granița dintre real și ficțiune sunt teme care îl pasionează și pe Omer Fast, majoritatea proiectelor video semnate de el (Nostalgia, Continuity, The Casting) fiind axate pe aceeași problematică.

Regizorul își amintește că romanul i-a fost recomandat de un jurnalist: „Trebuie să citești cartea asta, cred că o să-ți placă. E foarte relevantă pentru munca ta, mi-a spus. Și avea dreptate. Bineînțeles că am citit cartea și m-a șocat. L-am contactat pe Tom imediat și i-am propus să colaborăm, voiam să adaptez un fragment, să-l fac operă de artă. Așa a început totul.” (news. Artnet.com).

A rezultat o prietenie între cei doi și un film văzut de criticii de la The Guardian ca „o meditație despre construcția identității în care thrillerul psihologic se amestecă cu filmul politist”.

Personajul principal din Fragmentar este interpretat de actorul britanic Tom Sturridge, cunoscut din filme ca Departe de lumea dezlănțuită, regizat de Thomas Vinterberg, sau On the road, ecranizarea romanului omonim semnat Jack Kerouac.

Foto: Fragmentar – Transilvania Film

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului