Francesco Anile și Ala Cheptini, invitați pe scena Operei Naționale București în „Aida” lui Verdi
https://www.ziarulmetropolis.ro/francesco-anile-si-ala-cheptini-invitati-pe-scena-operei-nationale-bucuresti-in-aida-lui-verdi/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 4 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Aida” de Giuseppe Verdi. Regia poartă semnătura lui Plamen Kartalov, scenografia a fost realizată de către Viorica Petrovici, iar coregrafia de către Francisc Valkay. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar – invitat.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2019

Spectacolul „Aida” de Giuseppe Verdi, pus în scenă la Opera Națională București de către regizorul bulgar Plamen Kartalov, aduce în fața publicului o poveste de dragoste exotică într-un mod spectaculos, demn de marile montări de operă tradiționale. Plamen Kartalov și scenografa Viorica Petrovici, în colaborare cu Francisc Valkay, coregraful spectacolului, au reușit să recreeze pe scenă cadre de inspirație istorică, să reproducă aspectul grandios al monumentelor Egiptului antic, epoca în care se petrece acțiunea operei lui Giuseppe Verdi.

Spectacolul nu iși propune numai să prezinte spectatorilor tablouri cu încărcătură istorică, ci și să le înfățișeze o poveste tragică de iubire în care tema principală este dragostea, sub toate formele ei, de la cea dintre un bărbat și o femeie la dragostea de patrie, respectul și iubirea față de părinți. Temele secundare sunt sacrificiul din iubire, respectul față de lege și stat, condiția umilitoare a celor înfrânți și aroganța învingătorilor, invidia și gelozia ca motoare principale pentru acțiunile personajului negativ, prințesa egipteană Amneris.

Producția de pe scena Operei Naționale București slujește din toate punctele de vedere, prin regie, scenografie și coregrafie, stilul romantic de spectacol de operă, cu eroi puși în situații dramatice, cu abundență de culoare și efecte de lumină, folosește teatralitatea acestui stil și poate de aceea rămâne autentic și verosimil la mai bine de douăzeci de ani de la premieră.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la http://tickets.operanb.ro .

Foto: Aida – Sebastian Bucur

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.