Francis Bacon – lucrare vândută cu 142 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/francis-bacon-lucrare-vanduta-cu-142-milioane-de-dolari/

Tripticul ,,Three Studies of Lucian Freud”, pictat de Francis Bacon în 1969, a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari, la o licitaţie organizată marţi, la New York, devenind opera de artă cel mai scump vândută vreodată.

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2013

Tripticul „Three Studies of Lucian Freud“, pictat de Francis Bacon în 1969, a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari, la o licitaţie organizată marţi, la New York, devenind opera de artă cel mai scump vândută vreodată.

Capodopera, care îl reprezintă pe Lucian Freud, artistul şi prietenul lui Francis Bacon, este considerată una dintre cele mai importante serii de picturi ale artistului britanic.

Tripticul „Trei studii ale lui Lucian Freud/ Three Studies of Lucien Freud” este format din trei tablouri în care Lucian Freud apare în trei ipostaze diferite. Cele trei tablouri au fost pictate în anul 1969 la Colegiul regal de artă din Londra, după ce atelierul lui Francis Bacon a fost distrus într-un incendiu.

Opera de artă a fost vândută la licitaţia organizată marţi, de casa Christie’s, unui client care a preferat să îşi păstreze anonimatul. A fost pentru prima dată când tripticul „Three Studies of Lucien Freud” a fost scos la licitaţie, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 80 de milioane de dolari.

După şase minute de licitare încordată, tripticul „Three Studies of Lucian Freud” a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari.

Astfel, lucrarea a devenit cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la licitaţie, detronând tabloul „Ţipătul/ The Scream”, de Edvard Munch, care anul trecut a fost adjudecat pentru suma de 119,9 milioane de dolari.

O prietenie importantă pentru Francis Bacon

„Capodopera marchează relaţia dintre Bacon şi Freud, aducând omagiu înrudirii creatoare şi emoţionale dintre cei doi artişti”, a declarat Francis Outred, directorul Secţiunii pentru artă contemporană şi postbelică a casei Christie’s din Europa.

Francis Bacon şi Lucian Freud s-au întâlnit în 1945 şi au devenit prieteni apropiaţi, făcându-şi portrete unul altuia în mai multe rânduri, înainte ca prietenia lor să se destrame în anii ’70. Expuse cu ocazia retrospectivei Bacon de la Grand Palais, Paris, între 1971-1972, cele trei tablouri au fost separate la mijlocul anilor ’70, unul dintre acestea fiind expus la Galeria Tate în 1985.

După reconstituirea tripticului, acesta a fost expus în New Haven, Connecticut, în 1999, şi a putut fi admirat de publicul britanic la casa Christie’s din Londra în luna octombrie. Precedentul record de preţ pentru un tablou de Francis Bacon a fost stabilit în 2008, când casa Sotheby’s a vândut la New York pictura „Triptych, 1976″ pentru suma de 86,3 milioane de dolari.

Francis Bacon

„Studiu pentru autoportet” – Francis Bacon

Artistul britanic de origine irlandeză Francis Bacon (1909 – 1992) este unul din cei mai importanți pictori ai secolului XX. În opera lui, realizată pe suprafețe mari, este tematizată în special suferința corpului omenesc, deformat de violența vieții de fiecare zi, într-o existență lipsită de sens şi fără putinţă de scăpare.

Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud, a murit în iulie 2011, la vârsta de 88 de ani. Născut în 1922 la Berlin, Lucian Freud a emigrat la Londra în 1934, odată cu părinţii lui, arhitectul Ernst Freud şi soţia sa, Lucie, care fugeau din calea nazismului.

Sigmund Freud li s-a alăturat în 1938 şi a murit la Londra în anul următor. În acelaşi an, Lucian Freud a obţinut cetăţenia britanică. Lucian Freud a iniţiat şi susţinut renaşterea picturii figurative, care, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit principala direcţie din arta contemporană, promovată de Şcoala Londoneză.

Împreună cu Francis Bacon şi Frank Auerbach, Lucian Freud a susţinut revenirea personajelor în compoziţie şi a revoluţionat portretul contemporan, sustrăgându-se oricăror prejudecăţi şi falsului puritanism, notează Mediafax.

Pictorul Lucian Freud era cunoscut mai ales pentru nudurile şi autoportretele sale, aşa cum stă mărturie cea mai de seamă operă a lui, datând din 1993, în care s-a pictat sub trăsăturile unui bătrân gol care ameninţă cu periuţa de dinţi ca şi cum ar avea în mână o armă.

Foto credit: Christie’s, Francis Bacon

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.