Franco Zeffirelli, descendentul lui Leonardo da Vinci?
https://www.ziarulmetropolis.ro/franco-zeffirelli-descendentul-lui-leonardo-da-vinci/

Astăzi se împlinesc 567 de ani de la naşterea geniului Renaşterii, Leonardo da Vinci. Coincidenţa face ca cercetătorii italieni să anunţe, ieri, descoperirea descendenţilor în viaţă ai lui Da Vinci, în ciuda faptului că încă nu se cunoaşte unde se află corpul său şi, prin urmare nu a exitat posibilitatea efectuării unui test ADN. Printre descendenţii lui Leonardo s-ar afla, spun cercetătorii, şi un nume greu din lumea filmului, regizorul şi producătorul Franco Zeffirelli…

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2016

La o conferință de presă la Florența, istoricii Alessandro Vezzosi și Agnese Sabato au susținut că familia pictorului și matematicianului nu s-ar fi stins așa cum mulți au crezut, ci a traversat istoria în umbra gloriei ilustrului ei înaintaș.

Cercetarea începută în anul 1973 a dus la descoperirea a aproximativ 35 de descendenți ai familiei lui Leonardo da Vinci, dintre care unul ar fi regizorul și producătorul Franco Zeffirelli, potrivit presei italiene.Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci nu a avut copii, iar descendenții descoperiți de cercetători sunt, de fapt, urmași pe linia fraților și surorilor sale.

Rămășițele pământești ale maestrului toscan au fost pierdute în războaiele religioase succesive de la moartea sa în 1519, lipsind mostrele de ADN valoroase pentru cercetătorii care au încercat să-i identifice cinci secole mai târziu pe membri familiei sale.

Cu toate acestea, cercetătorii au reconstituit un arbore genealogic din documentele găsite în biserici și în registrele funciare, inclusiv cu privire la femeile din familie, aspect care fusese omis în cercetările anterioare.

Anunțul privind descendenții vii ai familiei maestrului renascentist a declanșat emoție la Vinci, orașul toscan de unde este originar marele renascentist, unde mulți oameni au aflat că au legătură cu artistul.

Foto: Leonardo da Vinci, Franco Zeffirelli – wikipedia

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.