Frânturi de memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/franturi-de-memorie/

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile preţioase ale mai multor supravieţuitori ai persecuţiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară şi inevitabil fragmentată.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 ianuarie 2019

Marginile cadrului sunt negre. Doar în mijloc se află un alt cadru, mai mic, în care o vedem, printr-o imagine pixelată, pe bătrâna de peste 90 de ani, Sorana Ursu, stabilită de ceva timp în America, încercând să își amintească întâmplările importante ale copilăriei și tinereții.

În colțul din dreapta jos al cadrului din cadru, se dezvăluie o altă fereastră, în care o identificăm pe regizoare, Olga Ștefan, nepoata protagonistei filmului „Fragmente dintr-o viață” („Fragments of a Life”, 2016).

Este o convenție fără pretenții, determinată de comunicarea de la distanță pe Skype – Olga Ștefan o îndeamnă pe Sorana Ursu la un exercițiu de memorie.

Un demers dificil, pentru că bătrâna trebuie să aducă la suprafață amintiri din urmă cu peste șapte-opt decenii. Memoria e capricioasă, iar uitarea este inevitabilă. Însă mărturia e prețioasă.

Miza documentarului exact asta este: înregistrarea video a unei mărturii care, altfel, s-ar pierde odată cu dispariția protagonistei. Contează mai puțin valențele cinematografice (altfel destul de modeste), cât nevoia de a capta chipul, vocea și povestirile acestui personaj.

Sorana Ursu încearcă să își amintească viața familiei ei dintr-un cartier evreiesc din Iași la începutul anilor `40, persecuțiile împotriva evreilor, moartea tatălui ei în pogromul din 1941, sfârșitul războiului și venirea sovieticilor. Dar și întâlnirea cu Gheorge Ursu.

Așa cum filmul dezvăluie în partea a doua, Sorana Ursu este soția fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu, omorât în închisoare în 1985 (un paradox amar, remarcat de un alt personaj în final și care rezumă una din tragediile secolului XX – tatăl să îți fie ucis de naziști, iar soțul, de comuniști).

Astfel că relatarea sa capătă o mai pronunțată valoare istorică – atât datorită traseului personal din tinerețe, cât și biografiei legate de Gheorghe Ursu (care rămâne totuși un aspect secundar în film).

Imaginea neclară, sacadată, decuplată de sunet (dialogul dintre regizoare și bunica sa este deconectat de imagine), induce mai mult senzația unei instalații video decât a unui documentar de cinema.

Totuși, Olga Ștefan filmează și străzi din Iași, cele despre care vorbește bătrâna. Numai că prezentul nu pare să mai păstreze nimic din urmele acestui trecut tot mai îndepărtat. De aceea, mărturia devine cu atât mai importantă, și e completată cu unele fotografii de arhivă din istoria familiei.

„Fragmente dintr-o viață” dezvăluie un personaj relaxat, lucid, simpatic, cu o română infiltrată de alocuri de cuvinte în engleză și cu frânturi de memorie. O femeie care a trecut prin multe, dar care poate privi trecutul cu seninătate – rănile par să se fi estompat.

Un singur personaj, îndemnat la rândul său să își rememoreze trecutul, se află și în centrul unui alt documentar realizat de Olga Ștefan în 2016, „Daniel Spoerri: The Wild Child of Jassy”.

Scriitorul și artistul elvețian Daniel Spoerri, născut la Galați în 1930, vorbește despre copilăria sa în România, despre moartea tatălui său (un evreu convertit la creștinism) în același pogrom de la Iași în care a fost omorât și străbunicul regizoarei, despre plecarea mamei sale, elvețiancă, împreună cu cei șase copii ai ei, înapoi în Elveția în 1942.

Dar și despre singura vizită pe care a mai făcut-o de atunci în România, în 2010, de pe urma căreia a rămas cu un album de fotografii realizate pe strada copilăriei și la Podu Iloaei, localitatea unde se presupune că a murit tatăl său într-unul din trenurile cu evrei trimiși la moarte de regimul lui Ion Antonescu.

Documentarul este lipsit, de asemenea, de mari valențe cinematografice – protagonistul este filmat cu o cameră neprofesionistă, așezat pe un scaun în ceea ce pare a fi locuința sa, iar această mizanscenă este întreruptă pe alocuri doar de apropierea aparatului pentru ca spectatorii să vadă împreună cu artistul fotografiile din periplul său recent prin România.

Însă documentarul este străbătut totuși de aceeași urgență, aceeași nevoie de a înregistra o mărturie necesară pentru a completa descrierea începutului anilor `40, și în special persecuțiile împotriva populației evreiești.

Mult mai ofertant este însă cel de-al treilea film de pe platformă, cel mai nou, „Iluziile mele” (2017).

De această dată, Olga Ștefan merge în București, unde stă de vorbă cu câțiva vârstnici, bărbați și femei, care erau copii când au avut loc violențele antisemite din 1941 din Capitală.

Sunt mărturii emoționante, lipsite de patetism, dar pline de detalii și de povești prețioase, care ajută la înțelegerea vieții de zi cu zi a evreilor în timpul războiului (în special prin prisma legilor rasiale), a evenimentelor tragice de la București, comise de legionari (locuințe vandalizate sau incendiate, oameni bătuți sau omorâți pe străzi, la abator sau în pădurea Jilava), dar și a instalării comunismului.

Olga Ștefan își filmează protagoniștii în special în căminul de bătrâni Moses Rosen. Dar cu unii dintre ei pornește pe străzile fostului cartier evreiesc, oprindu-se în locuri simbolice (ca cel unde este acum monumentul dedicat pogromului) sau la diverse clădiri – cum sunt sinagogile și Teatrul Evreiesc, singurele repere care par să mai mai facă racordul cu respectiva perioadă.

De asemenea, regizoarea face apel la fotografii de arhivă, dintre care cele mai tulburătoare sunt cele cu cadavrele goale, aruncată în zăpadă, ale unora dintre victime.

Filmul încearcă să traseze astfel un tip de hartă a unui spațiu al cărui trecut tragic riscă să fie uitat.

Documentarele Olgăi Ștefan sunt importante în primul rând prin mărturiile pe care le înregistrează şi le salvează de la uitare, şi mai puţin prin idei cinematografice originale sau îndrăzneţe.

Nu sunt inchizitoriale sau patetice şi nu asaltează privitorul cu concluzii. Ele nu fac decât să îi lase pe acești oameni, martori ai unei perioade istorice dramatice, să îşi rememoreze trecutul, imortalizându-le amintirile. Nu e puţin lucru.

………………………………………

Olga Ștefan este curator, cercetător și jurnalist de artă, născută la București, crescută la Chicago și stabilită în prezent la Zurich. Filmele sale pot fi văzute, gratuit, pe platforma Viitorul Memorieiunde se găsesc toate informațiile despre proiect, care a mai cuprins un catalog, expoziții, ateliere educaționale pentru elevi, vizite la locuri istorice, în mai multe orașe din România.

„Proiectul Rezistența. The Future of Memory/Viitorul Memoriei face parte din cadrul platformei Viitorul Memoriei și își propune să reconstituie, cu ajutorul biografiilor unor personaje aproape uitate, diferite tipuri de rezistență contra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la gesturi individuale la cele colective, armate sau pasive. Viitorul Memoriei: Rezistența luptă prin aceste mijloace contra tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe și aduce în fața publicului aceste istorii personale, pentru a putea învăța din erorile trecutului și pentru a schimba prezentul și viitorul”.

 



16
/10
/14

Regizorul Radu Gabrea este omagiat la New York, în cadrul evenimentului “RADU GABREA Retrospective” organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, New York și în colaborare cu prestigiosul Tribeca Cinemas, în perioada 17 – 19 octombrie.

16
/10
/14

Actrița Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest. Ea va lua parte la premiera filmului The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius, și se va întâlni cu publicul român pe 25 octombrie, de la ora 12.00, la Cinema Elvira Popescu

12
/10
/14

Sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.

12
/10
/14

A noua ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est, ce a avut loc între 3 şi 12 octombrie, în capitală, a ajuns la final. În cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 11 octombrie, la capătul a nouă zile de filme de animație de calitate, sosite la București din peste 60 de țări, festivalul și-a anunțat câștigătorii.

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

09
/10
/14

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.

09
/10
/14

Revista de Povestiri deschide înscrierile pentru a doua ediție a atelierului de scenaristică „Play”, care se va desfășura la București începând cu 20 octombrie, timp de trei luni, sub îndrumarea scriitoarei Cecilia Ștefănescu și a regizorului Igor Cobileanski.

08
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

06
/10
/14

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educație cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie și noiembrie în șase orașe din țară: Ploiești(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș (4-6 noiembrie), Târgu Mureș (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) și Roman (25-27 noiembrie).