Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Fraţii Dabija”, în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).
Un articol de Ionuţ Mareş|16 februarie 2017
Un film cu o premisă îndrăzneaţă: trei fraţi tineri de vârste relativ apropiate – Matei, Andrei şi Mihai – sunt filmaţi în timpul unor discuţii de seară la masa din bucătărie din apartamentul în care se pare că au copilărit şi în care acum mai locuiesc doi dintre ei – cel mare, Matei, şi cel mic, Mihai.
Pretextul pare a fi o vizită pe care Andrei, mijlociul, le-o face fraţilor săi. De la conversaţii banale, în doi sau în trei (despre dietă, o boală de piele sau responsabilităţi legat de apartament), se ajunge la discuţii despre probleme sentimentale. Şi, apoi, chiar la certuri care relevă traume refulate şi o aparentă lipsă de comunicare reală între cei trei – idee întărită şi de insistenţa, la nivel de dramaturgie, pe timpul pe care protagoniştii şi-l petrec cu ochii în telefon şi în conversaţii pe mesagerie, fără a fi cu adevărat atenţi unul la celălalt.
Cătălin Drăghici îşi construieşte filmul sub aparenţa că discuţia are loc într-o singură seară (fraţii sunt îmbrăcaţi cu aceleaşi haine, iar setting-ul, care mai implică şi prezenţa unui televizor mereu deschis, nu se schimbă). Însă, în intervenţii publice (cum e cea de la Festivalul Astra de la Sibiu din 2015, care poate fi găsită pe YouTube), regizorul a mărturisit că filmările s-au derulat pe parcursul mai multor seri. Rezultatul este o muncă elaborată de montaj, în care sunt păstrate momente esenţiale (chiar dacă aparent banale), cu potenţial dramaturgic, redate prin cadre-secvenţă.
Interesant la „Fraţii Dabija” – care, prin amplasarea „acţiunii” sale doar la o masă de bucătorie, poate fi privit şi ca un comentariu ironic la filmele de ficţiune ale Noului Cinema Românesc – este absenţa unei echipe de filmare: aparatul de filmat este aşezat într-un singur „punct de staţie”, cu mici variaţii – par a exista cel puţin două unghiuri de înregistrare, doar uşor diferite.
„Fraţii Dabija” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Aparatul de filmat devine în bună măsură un martor tăcut, invizibil, care pătrunde în intimitatea celor trei fraţi. Însă prezenţa camerei nu este pe deplin ignorată: când fratele cel mic este nevoit să ia geaca de motocilist pentru a-şi vizita iubita care nu îi mai răspunde la telefon, aparatul de filmat este uşor mutat în faţă pentru a se face loc, astfel că spectatorul devine la rândul său conştient că este vorba, totuşi, de o punere în scenă, chiar dacă una supusă convenţiei de documentar.
În plus, în cel mai tensionat moment al filmului – o ceartă între Matei şi Andrei -, fratele cel mare invocă de asemenea prezenţa camerei, spre care şi aruncă scurte priviri, ca impediment în a-şi exprima adevăratele sentimente faţă de fratele său care îl chestionează în legătură cu relaţia cu o colegă de serviciu. Însă, imediat, cearta se amplifică, iar cei doi îşi spun cuvinte grele (deşi se întrevede totuşi că există o legătură puternică între ei) – camera redevine observatorul discret de până atunci.
Această pendulare între observaţional (predominant) şi devoalarea asumată a existenţei camerei de filmat care ar influenţa, fie şi minimal, modul în care se comportă şi interacţionează protagoniştii ridică întrebări stimulative despre caracterul reprezentaţional şi limitele limbajului cinemaului non-ficţional.
Fără a fi un film memorabil, „Fraţii Dabija” oferă câteva momente bune de cinema non-narativ, în care este surprinsă o anume sinceritate (universală) a relaţiilor de familie, şi câteva idei demne de a fi discutate. Şi relevă, totodată, diversitatea – puţin cunoscută de un public larg – experimentelor în zona filmului documentar românesc, care îşi face foarte rar loc în circuitul obişnuit de distribuţie în cinematografe.
Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.
