Freak Show – 13 personaje pentru Florin Piersic Jr.
https://www.ziarulmetropolis.ro/freak-show-13-personaje-pentru-florin-piersic-jr/

Freak Show este revenirea lui Florin Piersic Jr. la zece ani după ultima reprezentaţie a spectacolului „Sex Drugs and Rock and Roll“ (premiul UNITER pentru cel mai bun actor al anului 2002).

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2013

Freak Show este revenirea lui Florin Piersic Jr. la zece ani după ultima reprezentaţie a spectacolului „Sex Drugs and Rock and Roll“ (premiul UNITER pentru cel mai bun actor al anului 2002).

Realizat după un material scris de Florin Piersic jr. în regia şi interpretarea sa, Freak Show este un one-man-show unic în România.

Florin Piersic jr. interpretează 13 personaje. Miliardar de carton. Muncitor pe şantier. Bancher. Pensionar. Producător de film. Profesor. Homeless.

Spectatorul are ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor, care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă.

2 ore cu Freak Show

Freak Show este un spectacol dinamic, gândit astfel încât să ţină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore.

Premiera absolută a spectacolului va avea loc sâmbătă, 7 decembrie la Godot Café-Teatru (Strada Blănari 14, București, rezervări la: 021 316 1682). Evenimentul va avea următoarea reprezentație sâmbătă 14 decembrie, de la ora 22.00, în același loc.

Unul dintre cele mai importante momente ale carierei lui Florin Piersic Jr. a fost apariţia one-man-show-ului Sex Drugs Rock and Roll, un tur de forţă ce i-a adus Premiul pentru cel mai bun actor al anului 2002, la Gala UNITER.

Freak Show

Posterul spectacolului Freak Show

Pe marele ecran a jucat în producţii româneşti – Călătoria lui Gruber, Quod erat demonstrandum) dar şi internaţionale (Charlie Countryman, Werewolf 2 – The beast among us, Youth without youth, Bibliotheque Pascal). În televiziune a avut unul dintre rolurile principale din serialul „La Urgenţă“.

A publicat romanul „Romantic Porno’’ și compilația de povestiri intitulată „Opere Cumplite. Volumul unu’’, la editura Humanitas. În prezent, Florin Piersic jr. lucrează la lungmetrajul „Nimic despre dragoste’’, care urmează să fie realizat în 2014, după un scenariu propriu.

Foto credit: spectacolul Freak Show 

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.