-->

Freak Show. Exerciţii de libertate
https://www.ziarulmetropolis.ro/freak-show-exercitii-de-libertate/

Florin Piersic Jr. face totul în „Freak Show” şi face totul bine: l-a scris, l-a regizat şi l-a jucat. Trece, într-un singur spectacol, prin treisprezece personaje. E uluitor să vezi un om, fie el şi un actor atât de talentat, devenind, la fiecare zece minute, altul.

Un articol de Andrei Crăciun|17 februarie 2014

Florin Piersic Jr. face totul în „Freak Show” și face totul bine: l-a scris, l-a regizat și l-a jucat. Trece, într-un singur spectacol, prin treisprezece personaje. E uluitor să vezi un om, fie el și un actor atât de talentat, devenind, la fiecare zece minute, altul.

Am fost la Godot, pe Blănari, la numărul 14, să văd acest one-man-show. Auzisem că e unic în România. Găsesc expresia previzibilă și insuficientă. Firește că e unic.

Am scris, nu de mult, o cronică la „Tom și Jerry“. Florin Piersic Jr., pe care nu îl cunosc altfel decât oricare spectator, de la o necesară distanță, mi-a trimis, pe o rețea de socializare, un scurt mesaj care se sfârșea cu îndemnul de a merge, cu prima ocazie, și la „Freak Show”. I-am promis că voi ajunge. Iată-mă, deci, în cafeneaua-teatru, la ultima masă, așteptând ca ora 19 să devină ora 20.

Apare și Florin Piersic Seniorul. Nu e ca o intrare pe scenă, dar e ca și cum ar fi. Sunt preponderent tineri aici. Probabil, Seniorul este cel mai în etate. Nu s-ar zice. Merge la locul său, sărută mâinile comesenelor, e șarmant. Nu poți, totuși, să nu te gândești cum e să te afli în locul acesta, o legendă printre oameni care au trei sau chiar patru decenii mai puțin. Da, oare cum e?

Retorica aceasta se cuvine reprimată, așa că o reprim. Intră în arenă, relaxat, Florin Piersic Junior. Face un rol, apoi face un alt rol, se schimbă repede și integral; menținând clișeul pot scrie că este “camelonic”. Se leapădă de cel care a fost acum zece minute întocmai cum își leapădă un șarpe pielea care nu îi mai este de folos.

Ține, uneori, o țigară între buze, dar nu prea o fumează. Trăiește, cu atâta artă, fie și pentru atât de puțin timp, viața altora încât îmi dau seama că Florin Piersic Jr. face, de fapt, o demonstrație de forță în teatru. Poate să joace bine în absolut orice rol, luându-și totodată libertatea de a juca doar ce vrea. Asta văd pe această scenă.

“Freak Show” mi s-a părut, de aceea, înainte de orice, o declarație de independență. În 2002, după “Sex Drugs Rock’n Roll”, alt one-man-show, UNITER l-a întronat pe Florin Piersic Jr. actorul anului. Era și încă este.

Un vis văzut din interior

“Freak Show” are, la bază, un text foarte bun. Fraze care taie bine, deși mărunt, realitatea. Alteori pare ca și cum autorul, Florin Piersic Jr. însuși, a căzut, cândva, pradă unor halucinații dătătoare de sens. Actorul aduce și alungă mulți oameni în spectacol: milionarul de carton, cum se spune, femeia care lucrează la Operă, unde freacă, înainte și înapoi, marmura, bancherul ipocrit, mulți.

Preferatul meu rămâne, însă, omul care vede o lumină roșie, ca de bordel, într-un bloc altminteri gol, privește lumina roșie, ca de bordel, și visează. Într-o zi are să urce acolo, la mansardă, iar acolo va fi o femeie care îl va lăsa să o privească pe îndelete. Și atunci, nu vor mai fi câini vagabonzi în cartier sau măcar nu va mai conta. Aceasta e măiestria: e ca și cum ai vedea un vis din interior. Nu puțin scriitori ajung atât de departe în propriile texte.

freak show florin piersic jr killing time

“Freak Show” nu e ocolit de patetism, în înțelesul bun, exact, american, al cuvântului (cazul omului cu lumină în suflet, atins de o absolută pace interioară, care află de la televizor că este posibil ca Iisus să fi venit deja).

Stările sufletești se schimbă brusc, dar nu brutal. Puteți trece de la încântarea de a-l descoperi pe Ghioșel, pensionarul care își cumpără un pitic de grădină cu pipă ca să îl țină pe balcon și să se uite la el, la o lacrimă care vine cu evocarea unui loc sfânt din parcarea unui supermarket.

Freak Show. Vulnerabilitatea unei structuri de fier

Pe de-o parte, într-unul dintre eseurile sale, scriitorul argentinian Ernesto Sabato observă că în romanul “Spre far”, de Virginia Woolf, “o pictoriță năzuiește ca totul să pară ușor și gata să tremure la cel mai ușor suflu de vânt, dar dedesubt să fie o structură de fier”. Găsesc potrivită această estetică și pentru arta lui Florin Piersic Jr. .

Pe de altă parte, fostul mare jucător de tenis Andre Agassi mărturisește în biografia sa, Open, că una dintre marile greșeli făcute în contra sa a fost că în tinerețe ceilalți (aproape toți) îl vedeau ca pe un om complet, deși el încă se căuta, se construia. Sunt, din nou, fericit să constat că și în “Freak Show” Florin Pierisc Jr. se găsește.

Andre Agassi a avut, neîndoielnic, cel mai bun retur de serviciu din istoria tenisului. L-a avut fiindcă a avut și un tată obsedat de tenis, care a creat o mașinărie infernală (Dragonul). Și Dragonul acesta îl bombarda cu mingi pe copilul de șapte ani despre care tatăl său decisese că va fi numărul 1 mondial, nelăsându-i nicio alegere.

Ce face Florin Piersic Jr. pe scenă seamănă cu un retur din tenis. Respinge. Face teatru independent. Experimentează. Învață. Își face din fiecare spectacol o școală, dacă nu o universitate. Ca orice om care s-a căutat îndelung, la fel ca Andre Agassi, pare un rebel. Sunt de asemenea gata să pariez că, asemenea fostului tenisman, va sfârși prin a deveni un model. În așa cazuri, căutările se folosesc exclusiv în beneficiul libertății.

Totul

Au fost desigur la Godot părți (îndeosebi feminine) de public venite ca să îl vadă pe actor la bustul gol, să îi admire, ca să spunem așa, tatuajele. E adevărat, Florin Piersic Jr. se schimbă, chiar pe scenă, după fiecare rol, dar nu e nimic frivol aici. Recomand să priviți bine felul în care lasă hainele unui personaj și le îmbracă pe ale următorului. E ceva în acel ritual împlinit cu gesturi egale.

E ceva într-un actor care redevine mereu altul pentru a ajunge, la sfârșit, la el însuși. Poate că aici nu e doar ceva, poate că aici e, de fapt, totul.

Citiţi şi: Tom şi Jerry. Banalitatea răului

Foto: killingtime.ro

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.