Florin Piersic Jr. face totul în „Freak Show” şi face totul bine: l-a scris, l-a regizat şi l-a jucat. Trece, într-un singur spectacol, prin treisprezece personaje. E uluitor să vezi un om, fie el şi un actor atât de talentat, devenind, la fiecare zece minute, altul.
Un articol de Andrei Crăciun|17 februarie 2014
Florin Piersic Jr. face totul în „Freak Show” și face totul bine: l-a scris, l-a regizat și l-a jucat. Trece, într-un singur spectacol, prin treisprezece personaje. E uluitor să vezi un om, fie el și un actor atât de talentat, devenind, la fiecare zece minute, altul.
Am fost la Godot, pe Blănari, la numărul 14, să văd acest one-man-show. Auzisem că e unic în România. Găsesc expresia previzibilă și insuficientă. Firește că e unic.
Am scris, nu de mult, o cronică la „Tom și Jerry“. Florin Piersic Jr., pe care nu îl cunosc altfel decât oricare spectator, de la o necesară distanță, mi-a trimis, pe o rețea de socializare, un scurt mesaj care se sfârșea cu îndemnul de a merge, cu prima ocazie, și la „Freak Show”. I-am promis că voi ajunge. Iată-mă, deci, în cafeneaua-teatru, la ultima masă, așteptând ca ora 19 să devină ora 20.
Apare și Florin Piersic Seniorul. Nu e ca o intrare pe scenă, dar e ca și cum ar fi. Sunt preponderent tineri aici. Probabil, Seniorul este cel mai în etate. Nu s-ar zice. Merge la locul său, sărută mâinile comesenelor, e șarmant. Nu poți, totuși, să nu te gândești cum e să te afli în locul acesta, o legendă printre oameni care au trei sau chiar patru decenii mai puțin. Da, oare cum e?
Retorica aceasta se cuvine reprimată, așa că o reprim. Intră în arenă, relaxat, Florin Piersic Junior. Face un rol, apoi face un alt rol, se schimbă repede și integral; menținând clișeul pot scrie că este “camelonic”. Se leapădă de cel care a fost acum zece minute întocmai cum își leapădă un șarpe pielea care nu îi mai este de folos.
Ține, uneori, o țigară între buze, dar nu prea o fumează. Trăiește, cu atâta artă, fie și pentru atât de puțin timp, viața altora încât îmi dau seama că Florin Piersic Jr. face, de fapt, o demonstrație de forță în teatru. Poate să joace bine în absolut orice rol, luându-și totodată libertatea de a juca doar ce vrea. Asta văd pe această scenă.
“Freak Show” mi s-a părut, de aceea, înainte de orice, o declarație de independență. În 2002, după “Sex Drugs Rock’n Roll”, alt one-man-show, UNITER l-a întronat pe Florin Piersic Jr. actorul anului. Era și încă este.
Un vis văzut din interior
“Freak Show” are, la bază, un text foarte bun. Fraze care taie bine, deși mărunt, realitatea. Alteori pare ca și cum autorul, Florin Piersic Jr. însuși, a căzut, cândva, pradă unor halucinații dătătoare de sens. Actorul aduce și alungă mulți oameni în spectacol: milionarul de carton, cum se spune, femeia care lucrează la Operă, unde freacă, înainte și înapoi, marmura, bancherul ipocrit, mulți.
Preferatul meu rămâne, însă, omul care vede o lumină roșie, ca de bordel, într-un bloc altminteri gol, privește lumina roșie, ca de bordel, și visează. Într-o zi are să urce acolo, la mansardă, iar acolo va fi o femeie care îl va lăsa să o privească pe îndelete. Și atunci, nu vor mai fi câini vagabonzi în cartier sau măcar nu va mai conta. Aceasta e măiestria: e ca și cum ai vedea un vis din interior. Nu puțin scriitori ajung atât de departe în propriile texte.
“Freak Show” nu e ocolit de patetism, în înțelesul bun, exact, american, al cuvântului (cazul omului cu lumină în suflet, atins de o absolută pace interioară, care află de la televizor că este posibil ca Iisus să fi venit deja).
Stările sufletești se schimbă brusc, dar nu brutal. Puteți trece de la încântarea de a-l descoperi pe Ghioșel, pensionarul care își cumpără un pitic de grădină cu pipă ca să îl țină pe balcon și să se uite la el, la o lacrimă care vine cu evocarea unui loc sfânt din parcarea unui supermarket.
Freak Show. Vulnerabilitatea unei structuri de fier
Pe de-o parte, într-unul dintre eseurile sale, scriitorul argentinian Ernesto Sabato observă că în romanul “Spre far”, de Virginia Woolf, “o pictoriță năzuiește ca totul să pară ușor și gata să tremure la cel mai ușor suflu de vânt, dar dedesubt să fie o structură de fier”. Găsesc potrivită această estetică și pentru arta lui Florin Piersic Jr. .
Pe de altă parte, fostul mare jucător de tenis Andre Agassi mărturisește în biografia sa, Open, că una dintre marile greșeli făcute în contra sa a fost că în tinerețe ceilalți (aproape toți) îl vedeau ca pe un om complet, deși el încă se căuta, se construia. Sunt, din nou, fericit să constat că și în “Freak Show” Florin Pierisc Jr. se găsește.
Andre Agassi a avut, neîndoielnic, cel mai bun retur de serviciu din istoria tenisului. L-a avut fiindcă a avut și un tată obsedat de tenis, care a creat o mașinărie infernală (Dragonul). Și Dragonul acesta îl bombarda cu mingi pe copilul de șapte ani despre care tatăl său decisese că va fi numărul 1 mondial, nelăsându-i nicio alegere.
Ce face Florin Piersic Jr. pe scenă seamănă cu un retur din tenis. Respinge. Face teatru independent. Experimentează. Învață. Își face din fiecare spectacol o școală, dacă nu o universitate. Ca orice om care s-a căutat îndelung, la fel ca Andre Agassi, pare un rebel. Sunt de asemenea gata să pariez că, asemenea fostului tenisman, va sfârși prin a deveni un model. În așa cazuri, căutările se folosesc exclusiv în beneficiul libertății.
Totul
Au fost desigur la Godot părți (îndeosebi feminine) de public venite ca să îl vadă pe actor la bustul gol, să îi admire, ca să spunem așa, tatuajele. E adevărat, Florin Piersic Jr. se schimbă, chiar pe scenă, după fiecare rol, dar nu e nimic frivol aici. Recomand să priviți bine felul în care lasă hainele unui personaj și le îmbracă pe ale următorului. E ceva în acel ritual împlinit cu gesturi egale.
E ceva într-un actor care redevine mereu altul pentru a ajunge, la sfârșit, la el însuși. Poate că aici nu e doar ceva, poate că aici e, de fapt, totul.
Citiţi şi: Tom şi Jerry. Banalitatea răului
Foto: killingtime.ro
