Frica păzește pepenii, dar te trimite și acasă mai devreme. MONDIALUL Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/frica-pazeste-pepenii-dar-te-trimite-si-acasa-mai-devreme-mondialul-metropolis/

Două echipe care porneau drept favorite în confruntările de ieri, au fost mai fricoase decât prevede legea fotbalului. Au trăit mari emoţii, una a scăpat (Croaţia), una s-a apucat de bagaje (Spania).

Un articol de Dedes|2 Iulie 2018

Nu am văzut pe teren un flamengo autentic, nici o horă balcanică, ci mai degrabă un dans cu accente de lupte libere, multe îmbrățișări, dar foarte puțină dragoste… de spectacol.

Bostănăria din Rusia este păzită cu multă frică, iar asta costă. Spania a avut atitudinea unei echipe meschine, care a dat un gol dintr-o întâmplare fericită, după care a plimbat pepenele până s-a ales praful de el. Evident, Rusia are asigurat titlul de cea mai slabă echipă calificată în sferturi, indiferent de minunile care se pot petrece în următoarele 48 de ore.

Din păcate marii jucători se retrag pe valuri de lacrimi, la fel a pățit acum și Iniesta, unul dintre cei mai puțin apreciați jucători de geniu pe care i-a avut fotbalul mondial în ultimii 30 de ani. Fără antrenor, cu niște plictisiți alături, Iniesta nu a avut ce să facă, pe teren fiind evident că nu mai este tânăr, din păcate pentru el și pentru Spania.

Croația a reușit să se încurce în ”vrejul” danez, realizând un meci care i-a scăzut mult din cotă. Este clar că această echipă are o linie de mijloc laborioasă, dar îi lipsește săgeata care să înțepe, Mandzuckic e mult prea singur, obișnuit de la club cu o poziție prea retrasă, așa că nu este vârful care să tragă echipa după el când e vorba de goluri. E mai degrabă vârful care te poate ajuta atunci când vrei să te aperi.

Una peste alta, cu puțin noroc, la inspirația portarilor a fost egalitate, Croația merge mai departe, are un culoar incredibil, dar are nevoie de ceva în plus dacă vrea să dea marea lovitură. Pentru mica ciupeală echipa lui Modric este deja pregătită!

Foto: MONDIALUL Metropolis – facebook, fifa.com

 

17
/07
/18

“Unu-i meșter mondial / Kylian MBAPPE / A scos Franța la un dans / Pe Champs-Élysées...” (ultima strofă) / Ce-a fost mai greu, Mondialul rusesc, a trecut. Urmează o vară fierbinte cu seri lungi și șprițuri reci, în cinstea epigramistului Păstorel, cel care a inpsirat și această poezioară, de 14 strofe, în formă continuată.

13
/07
/18

N-au mai rămas multe ore până la meciul pentru medalia de bronz: Belgia – Anglia (astăzi, de la ora 17.00). Și dacă unor concetățeni din urbea sa Mondialul din Rusia li s-a părut unul lung și plictisitor, domnul Spirache funţionar la prefectură, personaj compus din familie, slujbă şi cumsecădenie, iubitor de Premier League și susținător pătimaș al echipei lui Harry Kane,  Trippier și Dele Alli, nu împărtășește pe deplin această impresie.

05
/07
/18

Când am început eu să bat mingea pe maidan, cel mai mare jucător al lumii era Pele. Până și televiziunea română a dat meciul lui de retragere, cel dintre NY Cosmos și Santos. Am învățat ce înseamnă să centrezi cu efect maxim, cu exteriorul, cu cele mai mici trei degețele ale piciorului, dintr-un filmuleț demonstrativ cu același Edson Arantes do Nascimento.

04
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Au muncit pe brânci / RADAMEL a suspinat / Și-au rămas doar cinci... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

03
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Suceau babaroase / LUKAKU a dat mai mare / Și-au rămas tot șase... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

02
/07
/18

Ca să nu-l mai fure somnu' și-n "optimile" din seara asta, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

Page 1 of 512345