Frica
https://www.ziarulmetropolis.ro/frica/

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanţă în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

Un articol de Andrei Crăciun|26 februarie 2014

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanță în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

Succesul comercial dat de vedetele marelui ecran american Richard Burton și Liz Taylor nu mă impresionează. Rămâne un succes comercial american. Și hamburgerii au succes, dar asta nu-i face altceva decât hamburgeri. Cât despre cultura de masă dincolo de Oceane, dreptatea îi revine Antoanetei Ralian care mi-a spus într-o după-masă de primăvară aceste cuvinte.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” este un text, cu tot respectul, domnule Albee!, mediocru, care a avut șansa unui marketing excepțional. Pare să spună adevăruri fundamentale, dar cade în toate capcancele manierismului din teatrul absurd, căci, da, există manierism și capcane până și aici.

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?” încearcă, fără să reușească, să dea răspunsuri marilor întrebări, întrebărilor esențiale pe care le poate cunoaște un om. Încercarea e temerară, dar atât.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” vorbește despre dragoste, despre alienare, despre trădare, despre oameni defecți, din viciu și din excesul ambițiilor. Se bea cumplit în corpul piesei.

Este, în acest punct, o bună pledoarie anti-alcool. Cuplul Martha-George, deși a făcut carieră în teatrul american, nu se ridică peste niciunul dintre clișeele care ne anunță universitarii penibili ai anilor `60: oameni obosiți, navigând în siajul unor idei tot mai vechi, fără alt orizont în afara demenței.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” are numeroase fracturi logice, îndeobște utile poeziilor și revoluției suprarealiste. Păstrând convenția, putem vedea aici, în absurdul textual, o nobilă încercare de înnoire. Nu e, totuși, cazul: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” nu reușește să găsească aurul care se ascunde, uneori, în notele de subsol ale derapajelor din firesc.

Nu vreau să fiu excesiv. Încerc, doar, să explic o opțiune. Piesa izbutește, în fine, să spună ceva consistent despre singurătatea absolută. N-avea dreptate Sartre. Infernul nu e în ceilalți. Personajul Martha o știe, personajul George o află, poate, chiar în noaptea marii beții.

Echilibru instabil

Nu trebuie să fim nedrepți, însă, cu spectacolul de la Godot Cafe Teatru. Măcar doi dintre cei patru actori reușesc să se ridice peste textul lui Albee. Florina Gleznea e o actriță care deja a confirmat. Am văzut-o pe mai multe scene și de fiecare dată, deși am căutat fisuri însemnate în jocul ei, n-am găsit niciuna. Face din Martha nu o femeie abjectă, ci una demnă de milă, dacă nu de iubire.

George se poate juca în multe feluri. Poate să fie un bărbat aristocratic în fiecare gest, cu vestuța lui de lână, de profesor care nu poate, dar nici nu vrea, să se așeze în fruntea catedrei de istorie a unei universități mici. Ionuț Grama face un George memorabil, capabil de emoții brutale. Ceilalți doi actori din spectacolul regizat de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, Sînziana Nicola și Emil Măndănac, încearcă să se ridice la înălțimea cuplului Gleznea-Grama și, uneori, deși rar, reușesc. Timpul curge însă de partea lor.

Pot să înțeleg de ce „Cui i-e frică de Virgina Woolf?” rezistă de cincizeci și doi de ani în preferințele publicului. E ceva de care Albee se apropie periculos. Nu ajunge acolo – în acel punct al inimilor noastre în care suntem toți vulnerabili, dar, la un moment, firește culminant, ajunge aproape. Apoi, ratează, se îndepărtează. Următoarea sa piesă, după “Cui i-e frică de Virgina Woolf”, se numește “Echilibru instabil”. Probabil că o cheie de lectură adecvată a esteticii sale găsim abia acolo.

Ana

S-a întâmplat ceva frumos, tulburător aproape, pe parcursul reprezentației la care m-am nimerit. Stăteam chiar lângă ușă, ușa pe care se intră, dar se și iese, îndelung. La un moment dat (dat de cine?, de unde?), aceasta s-a întredeschis și în crăpătura aceea a apărut un cap de copil. Era o fată. O cheamă Ana, vine din Ferentari, în fiecare seară, să ceară bani celor care se perindă prin Centrul Vechi. În momentele de neatenție ale organizatorilor de spectacole, îi place să crape, așa, ușa și să privească piesele de teatru. Are zece ani.

Cândva, pe la jumătatea secolului trecut, un mare scriitor a publicat această frază groaznică: „Dumnezeu n-are nevoie de artă”. Era la puțin timp după apocalipsul din Al Doilea Război Mondial. Marele scriitor se înșela.

Foto: Bogdan Stanciu

14
/09
/20

În cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia deschiderii stagiunii 2020/2021, Gábor Tompa, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a prezentat premierele și evenimentele programate pentru această perioadă, dar a subliniat că trebuie luat în calcul faptul că totul depinde de felul în care va evolua Pandemia Covid-19.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

10
/09
/20

Ca o încununare a stilurilor arhitecturale neogotic, romantic şi neobaroc, Palatul din centrul Iașilor, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, priveşte semeţ în fiecare zi peste orizonturile capitalei culturale a Moldovei. Palatul a fost construit între anii 1906-1925 de către arhitectul Ion. D. Berindey, având suprafața totală de 34.236,35 mp.

10
/09
/20

Ȋntre 12 şi 13 septembrie, publicul de teatru are ocazia de a urmări, în aer liber, reprezentaţii ale unor comedii moderne realizate după texte clasice din repertoriul Teatrului Mic, al Teatrului de Animaţie Ţăndărică şi al Teatrului Coquette, în cadrul penultimului weekend al Festivalului „Bucureştii lui Caragiale”.

10
/09
/20

Una dintre cele mai recente montări marca Teatrelli, „Să vorbesc cu tine”, cu Antoaneta Cojocaru și pe Daniel Pascariu în rolurile principale, un spectacol work in progress despre iubire după un text al uneia dintre cele mai apreciate autoare contemporane, deopotrivă dramaturg și medic, Ana-Maria Bamberger, se joacă într-un nou spațiu cultural din București – Caro Cultura.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

Pagina 4 din 917« Prima...23456...102030...Ultima »