Frumoasa din pădurea adormită se va juca în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumoasa-din-padurea-adormita-se-va-juca-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luni, 1 aprilie, ora 11.00, teatrul bucureştean îi va aştepta pe micii şi marii spectatori la premiera extraordinară a baletului Frumoasa din pădurea adormită, în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka.

Un articol de Andrada Văsii|26 martie 2013

Luni, 1 aprilie, ora 11.00, teatrul bucureştean îi va aştepta pe micii şi marii spectatori la premiera extraordinară a baletului Frumoasa din pădurea adormită, în regia şi coregrafia lui Mihai Babușka, coregraf şi balerin cu o bogată carieră în ţară şi străinătate. 

După ce a semnat regia şi coregrafia sau adaptarea coregrafică pentru mai multe titluri celebre de balet clasic, în seria poveştilor înscriindu-se şi „Cenuşăreasa”, Mihai Babuşka concepe pentru prima oară în cariera sa coregrafia şi regia spectacolului „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Mihai Babuşka porneşte de la coregrafia clasică a mult îndrăgitului spectacol de balet, dar întreaga producţie de pe scena Operei comice pentru copii este restrânsă ca timp şi adaptată receptării micilor spectactori.

Libretul (povestea spectacolului) este o inedită şi reuşită combinaţie între basmul tradiţional, baletul clasic şi filmul de desene animate al lui Disney, iar coloana sonoră este asigurata de Alexandru Istrate, care a creat un colaj atractiv între muzica marelui Ceaikovski şi banda sonoră a filmului de animaţie.

Îi veţi aplauda pe talentaţii balerini ai Operei pentru copii, ansamblul fiind recent distins cu premiul de popularitate acordat de Forumul Muzical Român şi cu premii speciale în turneul din India şi Sri Lanka (decembrie 2012). Din distribuţia noii producţii vor face parte: Alice Birjovanu, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Cristina Babalac, Andy Ardeleanu, Robert Ştefu, Daniel Manea, Mihai Pricope, Andrei Dogaru, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga.

Decorurile şi costumele sunt create de Viorica Petrovici, nominalizată în anul 2012 la premiile César, pentru filmul „La source des femmes”, în regia lui Radu Mihăileanu. Asistent maestru de balet este Cătălin Caracaş, solist şi maestru de balet al Operei Naţionale Bucureşti.

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.