„Frumoasa din Pădurea Adormită”, spectacol de balet pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumoasa-din-padurea-adormita-spectacol-de-balet-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 13 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Vasily Medvedev şi Stanislav Fečo, decorul, costumele şi light design-ul sunt realizate de Pavol Juráš. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2019

Coregrafii Vasily Medvedev și Stanislav Fečo promit publicului o experiență unică precum înșiși declară: „Este o onoare să montăm spectacolul Frumoasa din Pădurea Adormită alături de corpul de balet al Operei Naționale București, un tribut adus marelui coregraf Marius Petipa cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea artistului.

Geniul muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski redă cu finețe celebrul basm bazat pe contrastele dintre bine și rău. După traversarea a trei secole, acest spectacol de balet încă stârnește curiozitatea audienței de toate vârstele. Întrucât am crescut cu acest titlu legendar și am evoluat într-un număr considerabil de producții ale spectacolului Frumoasa din Pădurea Adormită, am încercat să conservăm cele mai semnificative tradiții din patrimoniul baletului clasic și, alături de un scenariu inedit și costume de poveste, să oferim o emoție de neuitat audienței.”

Aducerea în zilele noastre a unor povești cu semnificații atemporale a devenit o tentație irezistibilă pentru coregrafii din întreaga lume, Frumoasa din Pădurea Adormită a cunoscut în ultimele decenii atât regândiri semnificative ale libretului, cât și ale vocabularului coregrafic. Câteva dintre variantele moderne au aruncat o lumină nouă asupra poveștii cât și uneori a muzicii. Transpusă în filme de lungmetraj, spectacole de păpuși, musical-uri sau desene animate, povestea Frumoasei din Pădurea Adormită continuă să fascineze generațiile de copii și bunci.

(Imagine și montaj: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00). Următoarea reprezentație va avea loc joi, 6 iunie 2019, începând cu ora 18:30.

Foto: Frumoasa din Pădurea Adormită – facebook

 

 

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.

15
/12
/21

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19.00, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO vă invită la un concert de Crăciun, derulat la SALA RADIO sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH.