,,Funcționarul destinului”, o nouă premieră la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/functionarul-destinului-o-noua-premiera-la-teatrul-nottara/

Teatrul Nottara prezintă sâmbătă, 21 iunie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin, premiera producţiei ,,Funcţionarul destinului” de Horia Gârbea, un spectacol de Anca Maria Colţeanu. Muzica originală este semnată de Ovidiu Savu Ioniţă.

Un articol de Liliana Matei|19 iunie 2014

Cu această ocazie, îi veţi reîntâlni pe Dani Popescu şi pe Dan Bordeianu şi o veţi descoperi, pentru prima dată la Nottara, pe Vali Pena. Sunteți invitați la o comedie dulce-amăruie despre căsniciile aflate în criză și singurătatea în doi, transpusă într-un spectacol plin de vitalitate.

Fred și Cleo sunt căsătoriți de ceva timp. Dar, dincolo de dragoste, în căsnicia lor au apărut rutina și lipsa de comunicare. S-au îndepărtat unul de celălalt, iar încercările pe care le fac pentru a se redescoperi par să nu funcționeze. Fred se străduiește să își amintească de cuplul tânăr, pe care l-au format odată, iar Cleo încearcă să uite acea perioadă de început.

Funcţionarul destinului a fost montată în teatrele din România, încă din anii ’90 şi a fost apreciată atât de public, cât şi de presa de specialitate. Horia Gârbea este scriitor şi publicist român, autor a peste 32 de volume de literatură. A debutat în anul 1982 cu poezie, apoi şi-a continuat cariera cu proză, teatru, critică literară şi teatrală, eseuri. Ca dramaturg a scris peste zece piese, care s-au concretizat scenic în peste 26 de spectacole, în țară și în străinătate.

„Funcţionarul destinului propune o rezolvare ideală a unui context nefericit ajuns la punctul culminant, alimentat fiind de autoizolarea partenerilor dintr-un cuplu. Piesa în sine este semnul de întrebare pus pe intervenţia inexplicabilă a unui personaj bizar, pe care autorul îl numeşte funcţionar al destinului. Temerile individuale ale celor două personaje trimit spectatorul la o introspecţie atentă, obligându-l să se privească în oglindă şi să-şi asume propria proiecţie asupra partenerului de cuplu.”
(Anca Colţeanu)

Dani Popescu, dan Bordeianu si Vali Pena in Functionarul destinului

Dani Popescu, Dan Bordeianu și Vali Pena, in ,,Funcționarul destinului”

„Am abordat  problema perechii conjugale şi a triunghiului conjugal în mai multe dintre piese: Doamna Bovary sînt ceilalți, Divorț în direct, Cleopatra a șaptea, Funcționarul destinului. Dintre ele, Funcționarul destinului, scrisă în 1992, se referă cel mai direct la criza comunicării între parteneri și la uzura relației, la suspiciunea și nesiguranța ce înstrăinează doi soți, care își văd căsătoria din unghiuri foarte diferite. (…) Cine este „funcționarul destinului”, cei doi nu vor afla niciodată cu certitudine, dar întîmplarea aceasta bizară, de care își vor aminti mereu, îi va determina să se arate toleranți între ei și să rămână împreună. Piesa este o dramă a psihologiei cuplului contemporan și etern, care caută soluția miraculoasă a continuării unei existențe împreună.  Fiecare pereche are momentele ei de ruptură, comice cînd se văd dinafară, dar nu toate au șansa de a fi vizitate, la momentul oportun, de destin.”
(Horia Gârbea)

Ce se întâmplă atunci când doi soţi îşi văd căsnicia în moduri radical diferite, când aceştia uită de toleranţă şi când apare pericolul ca neînţelegerile lor să degenereze într-o fisură ireparabilă? Există o soluţie miraculoasă pentru a continua împreună? Numai Destinul ştie!

Foto: Teatrul Nottara

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.