Fundamentalismul islamic, o bufonerie – TIMBUKTU: din 12 iunie la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/fundamentalismul-islamic-o-bufonerie-timbuktu-din-12-iunie-la-cinema/

Din 12 iunie, Timbuku va aduce pe marile ecrane de cinema o poveste ce ne va tăia răsuflarea instant. Nominalizat la Oscar 2015 pentru cel mai bun film străin al anului şi câştigător a 7 premii César Awards şi 2 premii în cadrul festivalului de la Cannes 2014, Timbuktu prezintă realitatea unui loc din regiunea Africii, în cea mai pură formă.

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2015

Cuvântul „Timbuktu” este sinonimul unui loc îndepărtat, imaginar şi exotic. Dar, Timbuktu este un oraş real din Mali, în Africa de Vest. Nu departe de acesta, o familie trăiește într-o deplină armonie în dunele din deșert.

În oraș, oamenii suferă, neputincioși,din cauza regimului impus de  fundamentalismul islamic. Muzica, râsul, țigările, chiar și fotbalul sunt interzise.

Kidane și familia sa sunt separați de haosul ce stăpânește Timbuktu, până la un moment dat când destinul lor se schimbă subit și Kidane va avea de-a face cu noile legi ale ocupanților străini.

Schimbarea se produce în momentul în care este ucis animalul preferat al familiei, o vacă pe nume GPS – un simbol adecvat al unei ţări care şi-a pierdut calea.

De ce fundamentalismul islamic este o bufonerie?

În viziunea regizorală – Abderrahmane Sissako, unul dintre cei mai influenți regizori din Africa, invadatorii jihadişti nu sunt doar opresori, ci şi nişte bufoni. Ei interzic fotbalul, dar sunt obsedaţi de el; interzic fumatul, dar fumează pe ascuns. Pedepsesc cu moartea adulterul, dar tânjesc după nevestele altora.

Personajul negativ este şi el om, are dorinţe, vicii şi slăbiciuni. „ A portretiza un jihadist ca fiind un simplu bad guy, care nu are nimic în comun cu mine, nu ar fi conform cu realitatea. De asemenea, el poate reprezenta şi altceva, spre exemplu, un împătimit al fotbalului” , spune regizorul. Sissako este un maestru al oximoroanelor şi al vizualului.

Arată frumuseţa locurilor şi a oamenilor precum un pictor, dar în paralel sunt înfăţişate lucruri dure. Muzica din film face ca trupul să vibreze, dar o opreşte brusc. Totul este atât de colorat, pe când povestea te şochează.

În pofida subiectului abordat, Sissako arată că fericirea este ca şi apa. Se strecoară până în cele mai terifiante situaţii.

Din 12 iunie, filmul poate fi vizionat şi în România, pe marile ecrane

Foto: TIMBUKTU – cinemagia

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.