Fundația Calea Victoriei a împlinit șapte ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/fundatia-calea-victoriei-a-implinit-sapte-ani/

Fundaţia Calea Victoriei a împlinit în această iarnă şapte ani de existenţă. Alături de lectorii fundaţiei, cursanţii au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice şi s-au bucurat de poveştile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu şi Tiberiu Soare.

Un articol de Liliana Matei|17 ianuarie 2015

Fundația Calea Victoriei s-a născut în 2007 din dorința de a oferi oamenilor de toate vârstele șansa de a se dezvolta personal și profesional și de a se iniția în domenii neîntâlnite în școală. Am mizat pe dragostea de cultură a bucureștenilor și, iată, până acum am câștigat împreună.

„Am construit un univers neconvențional unde se întâlnesc actori, istorici, pictori, muzicieni, antropologi, scriitori și publicul larg, sedus de frumusețea și bogăția culturii și a științelor umaniste. Am reușit în șapte ani să ne facem mulți prieteni, să stârnim curiozități, să dărâmăm clișee și să naștem proiecte curajoase și originale. Iar povestea nu se oprește aici…”, spune  Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei.

Șapte ani, în cifre

  • 15.000 de cursanți care au participat la atelierele și evenimentele Fundației;
  • 8.000 de bursieri (elevi și studenți) care s-au bucurat de participarea gratuită la cursurile Fundației;
  • 3.000 de cursuri și evenimente în 17 domenii – actorie şi cinema, antropologie şi folclor, arhitectură, arte plastice, astronomie, istorie şi artă, costum şi modă, design interior, dezvoltare personală şi psihologie, filozofie şi retorică, fotografie, istorie şi civilizaţie, jurnalism şi comunicare, limbi şi civilizaţii vechi, muzică şi dans, religie şi mistică, scriere creativă şi literatură;
  • 65 de lectori care ne-au fost alături în această călătorie, primul nostru lector fiind istoricul Neagu Djuvara.
    Realizarea primului proiect editorial al Fundației: Pentru ce mergem la Operă? – volum ce cuprinde cele 13 conferințe susținute de dirijorul Tiberiu Soare în 2012-2013, dedicate unor opere și balete celebre;
  • Organizarea festivalului Luna Bucureştilor ce se desfăşoară anual în perioada 9 mai – 9 iunie, în colaborare cu Cercul Militar Naţional, sub Înaltul Patronaj al Principesei Margareta, care include și Balul Bucureştiului Interbelic, ajuns la cea de a cincea ediție;
  • Organizarea Concertului Extraordinar de Anul Nou “Anotimpurile” de A. Vivaldi și A. Piazzolla, un eveniment de gală ajuns la cea de a doua ediție.

Cursurile de la Fundația Calea Victoriei, în luna ianuarie

În căutarea Fericirii, cu Nicolae Drăgusin, din 20 Ianuarie

Introducere în Antropologia culturală, cu Mirel Banică, din 20 Ianuarie

Viața în cuplu: Dans sau luptă?, cu Daniela Andreescu, din 20 Ianuarie

Atelier de Jurnalism narativ și scriitură personală, cu Ana Maria Ciobanu, din 21 Ianuarie

Atelier de Nutritie: “Suntem ceea ce mancăm”, cu Ruxandra Maria Plesea, din 22 Ianuarie

Curs de Initiere în Pictură, cu Teodora Varzaru, din 23 Ianuarie

Atelier de Bijuterii Soutache, cu Mariana Tănăsescu, din 24 Ianuarie

Cum gândesc, ce simt bărbații?, cu Alin Comsa, din 24 Ianuarie

Basme și legende tradiționale – Călătorie în lumi fantastice, din 28 Ianuarie 2015

Atelier de Expresivitate corporală prin teatru de improvizație, cu Alexandru Pribeagu, din 30 Ianuarie

INFO

Înscrierile la cursuri se fac la [email protected]

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.