Furtul tablourilor din Rotterdam devine subiect de film pentru Tudor Giurgiu şi Cristian Movilă
https://www.ziarulmetropolis.ro/furtul-tablourilor-din-rotterdam-devine-subiect-de-film-pentru-tudor-giurgiu-si-cristian-movila/

Furtul celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, opera unui grup infracţional alcătuit din şase români, devine subiect de film.

Un articol de Andrada Văsii|1 august 2013

Furtul celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, opera unui grup infracţional alcătuit din şase români, devine subiect de film, fiind în prezent dezvoltat de regizorul Tudor Giurgiu şi de fotograful Cristian Movilă.

Proiectul de lungmetraj redă pas cu pas afacerea palpitantă care a dus la posibila dispariţie prin ardere a unor opere de artă a căror valoare depăşeşte, conform experţilor, 18 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cele mai mediatizate furturi de lucrări de artă pe plan mondial.

Subiectul a ajuns deja în paginile principalelor ziare şi la jurnalele televiziunilor străine, cum ar fi: New York Times, The Guardian, Huffington Post, BBC, CNN, Le Figaro, Le Point, Der Spiegel. Ediţia tipărită de sâmbătă a cotidianului The New York Times are pe copertă articolul lui Andrew Higgins „A Trail of Masterpieces and a Web of Lies, Leading to Anguish”, ilustrat cu fotografiile lui Cristian Movilă.

Articolul descrie derularea evenimentelor principale din „jaful secolului”, într-o manieră alertă, cinematografică, prezentând principalii eroi implicaţi în acest caz, precum şi satul Carcaliu (jud. Brăila), care a devenit scena principală a acţiunii, din momentul în care Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecţi, a declarat că a ars tablourile într-o sobă.

Echipa condusă de Cristian Movilă şi Tudor Giurgiu este în plină documentare, i-a intervievat deja pe cei implicaţi în jaf şi lucrează în paralel la realizarea scenariului.

„Deja am primit propuneri de colaborare din partea unor producători din Marea Britanie, Olanda şi Statele Unite. Subiectul vinde de la sine, este un excelent pretext pentru un film de acţiune diferit de majoritatea filmelor de gen. Viteza cu care s-a produs furtul, psihologia şi motivaţiile autorilor jafului, faptul că provin dintr-o comunitate de lipoveni izolată, care trăieşte într-un sat locuit preponderent de vârstnici, sunt elemente care vor da o culoare specifică unei poveşti cu iz universal. Evaluăm posibilitatea realizării filmului în limba engleză, cu o distribuţie internaţională, în care să se regăsească actori europeni şi americani de top.“
Tudor Giurgiu,
regizor

Operele de artă sustrase sunt „Tete d’Arlequin”, de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune”, de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge”, de Claude Monet, „Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancee”, de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed”, de Lucian Freud, notează Mediafax.

Cele şapte tablouri de zeci de milioane de euro, furate din Olanda în doar 2 minute şi 48 de secunde, au fost aduse în România în trei perne şi se pare că au sfârşit într-o sobă din satul Carcaliu. Cercetările procuraturii sunt însă în curs de desfăşurare.

Foto credit: Cinemagia

 

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

11
/05
/20

Proiectul „Dăruiește ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toții parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului și au împărtășit povești ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar și-au provocat cititorii să rescrie povestea și să transforme finalul într-unul fericit și plin de curaj.

11
/05
/20

Descoperiți noutățile Grupului Editorial ART, precum și bestseller-uri în ediții noi, atât pentru copii, cât și pentru adulți: cărți pentru copii de toate vârstele, romane grafice, ficțiune, nonficțiune și SF.

09
/05
/20

În această perioadă în care izolarea și nesiguranța domină Asociația Pro Valores, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Delirs.com, propun tinerilor talentați din întreaga țară un concurs de literatură care poartă numele prințesei Martha Bibescu.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

Pagina 4 din 107« Prima...23456...102030...Ultima »