Furtuna şi Vizita bătrânei doamne, pe Scena Mare a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/furtuna-si-vizita-batranei-doamne-pe-scena-mare-a-tnb/

Până la finalul stagiunii, repertoriul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, recent reintrată în circuitul public, se va îmbogăţi cu noi titluri. Piese de succes care, în perioada reconstrucţiei teatrului, au avut premiera la alte săli, precum şi alte titluri care au lipsit de pe afiş din acelaşi motiv, vor fi (re-) aduse pe scena Sălii Mari – în cel mai mare şi mai spectaculos spaţiu de joc ale teatrului.

Un articol de Petre Ivan|21 Mai 2015

Producţie de anvergură, creaţii actoriceşti de marcă, regia şi scenografia semnate de doi artişti bulgari (Alexander Morfov și, respectiv, Nikola Toromanov) – ambele, admirabile realizări teatrale -, Furtuna după William Shakespeare este primul titlu din această suită de spectacole ce vor putea fi văzute de aici înainte la Sala Mare.

Spectacolul a fost îndelung aplaudat şi ovaţionat la Festivalul MITEM din Ungaria, unde, recent, s-a jucat pentru prima dată pe o scenă de tip italian, formulă în care va fi jucat și la Sala Mare. Amintim faptul că, premiera a avut loc pe scena Sălii Studio, în aprilie 2014, într-o montare de tip elisabetan.

În rolurile principale: Ion Caramitru, Crina Semciuc, Mihai Călin, Istvan Teglaş, Alexandru Călin, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Andrei Finţi, Vitalie Bichir, Mihai Calotă, Axel Moustache, Marcelo-S. Cobzariu.

Prima reprezentaţie cu „Furtuna” la Sala Mare va avea loc vineri 22 mai 2015, de la ora 19.30.

Pentru data de vineri, 4 iunie, de la ora 19.00, este programată reluarea reprezentaţiilor cu Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, Furtunaîn regia aceluiaşi Alexander Morfov şi în decorul lui Nikola Toromanov, un tandem artistic deja bine-cunoscut publicului din România. A venit timpul ca extraordinarul decor al acestei montări să-şi reia locul în scenă!

Dar şi actorii, o distribuţie impresionantă, în care îi veţi reîntâlni pe: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Constantin Dinulescu, Costel Constantin, Mihai Călin, Răzvan Oprea, Marius Rizea, Dragoş Ionescu, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Sorina Ştefănescu, Emilian Mârnea, Costina Ciuciulică/Fulvia Folosea, Victoria Dicu, Afrodita Androne, Erika Băieşu, Axel Moustache, Marcelo-S. Cobzariu…

Premiera a avut loc pe această scenă, în decembrie 2011 şi a reprezentat prima colaborare a lui Alexander Morfov cu trupa Naţionalului bucureştean, iar critica l-a apreciat după merit, văzând în el regizorul care „compune imagini de neuitat prin frumuseţe, expresivitate şi valori semantice”.

Fotografii: Furtuna – Florin Ghioca

18
/04
/19

Cu o istorie de peste 50 de ani, Colecția de Artă Renault vine pentru prima dară în România, din 19 aprilie. Expoziția „RENAULT ȘI ARTA, O ISTORIE VIE, 1967-2019” face parte din noul sezon expozițional de la Muzeul Național de Artă Contemporană.

18
/04
/19

Lungmetraje regizate de cineaşti precum Jim Jarmusch, Pedro Almodóvar, Ken Loach şi fraţii Dardenne au fost selectate în competiţia oficială a celei de-a 72-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. România este reprezentată în cursa pentru Palme d'Or de „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, ]n timp ce Alain Delon va primi un Palme d'Or onorific.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.

18
/04
/19

„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

18
/04
/19

Într-o zi de 18 aprilie (1506) începea construcția bazilicii Sfântul Petru. Bazilica Sfantul Petru se găsește în monumentala Piață Sfantul Petru, în Vatican, fiind unul dintre locașurile sacre ale creștinismului și în special ale catolicismului

17
/04
/19

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani tocmai a prezentat la Improteca (un spațiu teatral nou în capitală, amplasat pe strada Comănița, la numărul 9), spectacolul „Artă”, o piesă de Yasmina Reza, regizată de Teodora Câmpineanu. 

17
/04
/19

Festivalul Național de Teatru anunță difuzarea publică a documentarului „Atelier Cehov – Silviu Purcărete” – un making-of al Atelierului Cehov – Purcărete (organizat de FNT la Sinaia în iulie 2018). Documentarul va fi difuzat miercuri, 17 aprilie 2019, de la ora 22.00, în premieră online pe site-ul www.fnt.ro, pe pagina de Facebook a FNT și pe contul de Youtube al UNITER.

16
/04
/19

UNATC „I.L. Caragiale” din București și Centrul de studii și experimente teatrale „Crin Teodorescu” organizează, în perioada 16 aprilie - 21 aprilie 2019, masterclass-ul de artă regizorală “FUNDAMENTELE ARTEI REGIZORALE” sustinut de prof.dr. David Esrig, director al Academiei de Artele Spectacolului Athanor din Passau, Germania si Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arte.

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

15
/04
/19

Un incendiu a izbucnit în aceasta seară la catedrala Notre-Dame din Paris. "Asistăm la prăbușirea celui mai vizitat monument istoric din lume" a declarat, referitor la acest fapt, un istoric francez. Incendiul a izbucnit în jurul orei 18.50, ora locală, 19.50 ora României.

Page 1 of 79112345...102030...Last »