Futbol. România – Ungaria cu Iorga, Miriuţă, Ienei şi Roesler
https://www.ziarulmetropolis.ro/futbol-romania-ungaria-cu-iorga-miriuta-ienei-si-roesler/

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea…de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|10 octombrie 2014

Jucăm cu  Ungaria şi nu mai contează nimic altceva, nici măcar faptul că în materie de fotbal noi am ajuns mici iar ei minusculi, iar  afişul oficial prezintă o încleştare titanică, prilej pentru toţi nefericiţii (ai noştri şi ai lor)  să-şi elibereze frustrările.

Dorind să pregătesc meciul cât mai bine, am purces la lectură. Am luat la mână „Teoria lui Roesler”(potrivit istoricului austriac Robert Roesler poporul român s-a format la sud de Dunăre, de unde o mare parte a populației a emigrat la nord de fluviu, după ce teritoriul fusese luat în primire de alţi migratori) după care am citit volumul „În luptă cu absurdul revizionism maghiar” (aici titlul mă scuteşte de amănunte suplimentare), semnat de Nicolae Iorga.

Când mă pregăteam să atac şi alte lucrări menite să alimenteze „prietenia şi buna vecinătate” mi-am dat seama că una e una şi alta e alta, şi când e vorba de o dispută sportivă, trebuie să te înarmezi cu argumente strict sportive.

Aşa că lipsa de inspiraţie m-a dus spre declaraţiile lui Vasile Miriuţă, antrenor român, fost internaţional maghiar. Dornic să răspundă şi la întrebările care nu i-au fost puse, că tot se poartă deconspirările de vodevil, Vasile ne-a anunţat că şi-a oferit toate cunoştinţele tehnico-tactice adversarilor noştri de sâmbătă. Într-o superbă dovadă de toleranţă, aproape nimeni nu l-a băgat în seamă pe antrenorul CFR-ului din Cluj. În fond nu vrea altceva decât să mânânce şi el o pâine albă.

În urmă cu mai bine de un an, România învingea Ungaria cu 3-0, pe Naţional Arena, în Preliminariile Mondialului brazilian

În urmă cu mai bine de un an, România învingea Ungaria cu 3-0, pe Naţional Arena, în Preliminariile Mondialului brazilian

Ca să compensez, am citit şi declaraţiile oferite de fostul internaţional român Emeric Ienei, mare antrenor român de naţionalitate maghiară. Elegant până la ultima virgulă, singurul tehnician autohton care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu o echipă românească ne-a explicat că ar fi fost o impoliteţe, inclusiv faţă de specialiştii maghiari, să ofere el informaţii despre echipa naţională. Până la urmă, dacă te respecţi, pâinea albă nu este chiar totul.

Cum ne aflăm în plină campanie electorală, când totul se interpretează, propun o ştire „la două capete”, posibilă dar puţin probabilă : Un grup consistent de fani maghiari din Debrecen au plecat încă de ieri (miercuri, n.r.) spre capitala României pentru a asista la meci. Cu greu au fost convinşi în faţa stadionului Ferenc  Puskás din Budapesta că meciul se joacă în alt oraş.

Rămâne cum am stabilit, să cânţi imnul naţional şi să fluturi steagul tricolor nu are legătură nici cu rasismul şi nici cu xenofobia.

Foto: Futbol, România – Ungaria – FRF, facebook

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.