Gábor Tompa, regizor: „Uneori suntem străini în propriul trup”
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabor-tompa-regizor-uneori-suntem-straini-in-propriul-trup/

Spectacolul „Noul Locatar” de Eugène Ionesco va avea primele reprezentaţii pe 20 şi 21 septembrie la Teatrul Nottara din Bucureşti.

Un articol de Judy Florescu|19 septembrie 2014

În cadrul conferinței de presă organizate de Teatrul Nottara, regizorul Gábor Tompa a povestit despre noua sa premieră, „Noul locatar”, împreună cu o parte din echipa spectacolului.

Gábor  Tompa, regizor: „Mă bucură reîntâlnirea cu Teatrul Nottara, în care veneam foarte des, pe vremea când eram student, la repetițiile lui Dan Micu, care pentru mine însemnau ceva foarte special. „Noul locatar” este o piesă pe care eu am mai făcut-o în Anglia împreună cu Hermut Sturmer și Francisco Alfonsin Sanchez, care și acolo a fost străin ca și aici. Este o alegere conștientă deoarece pentru mine, personajul principal, acest nou locatar este un străin. Cuvântul «străin» nu are doar conotația unei  persoane de o altă naționalitate. Noi suntem deseori străini în propria noastră țară, familie și uneori și în propriul nostru trup.”

Helmut Stürmer, scenograf: „Pentru spectacol am inventat la un moment dat un dulap în care în loc de cărți erau pene. Acum am înțeles de ce l-am inventat, după ce Tompa mi-a explicat. Asta înseamnă că a funcționat simbioza dintre regizor și scenograf. Piesa este un amestec de realism, dar și în același timp trebuie să aibă o notă metafizică, tot de la Tompa am învățat. Nu știam dacă să fac un spațiu realist de interior parizian sau o casă ca un spațiu de film, care avea propria biografie. Era prea realist pentru o piesă abstractă. Să fac un decor abstract? Nu mergea, pentru că piesa avea în același timp un fel de senzualitate spațială.”

Francisco Alfonsin Sanchez, actor: „Acest proiect este special pentru mine din mai multe motive, unul dintre acestea fiind continuarea colaborării cu regizorul Gabor Tompa, pe care l-am cunoscut în Marea Britanie în anul 2004. Spectacolul este unul foarte personal pentru mine pentru că și în viața reală sunt străinul, un actor spaniol dintr-o companie de teatru engleză, care se întâlnește cu un regizor român.”

Gabriel Răuță, actor: „Situația acestui spectacol este și pentru mine una deosebită. În primul rând pentru că a creat o întâlnire specială nu numai cu echipa din afara Nottara-ului, ci pentru că am avut plăcerea să lucrez cu Ada Navrot și Ion Grosu altfel decât eram obișnuiți până acum, mă refer la raporturile personale, cât și la raporturile artistice. În ceea ce privește experiența spectacolului s-a creat deja o prietenie cu Francisco de la lecțiile de limba română până la întâlnirea pe scenă. E un context în care eu m-am simțit excelent lucru pentru care îi mulțumesc nu numai domnului Gabor, ci și întregii echipe.”

foto/video: Judy Florescu

01
/11
/24

Începutul anului 2025 aduce în atenția publicului un eveniment unic, ce va reuni două figuri emblematice ale cercetării științifice și spirituale contemporane. Profesorul neurolog și psihiatru Dumitru Constantin-Dulcan, autorul cărții „Inteligența materiei”, și Neale Donald Walsch, autorul celebrei serii internaționale „Conversații cu Dumnezeu”, vor oferi o experiență de neuitat la Sala Palatului.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.

30
/10
/24

PROFIL Pe actorul Robert Oprea îl puteți vedea la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, în spectacole precum „Ivanov” sau „Birlic”. De asemenea, îl puteți descoperi în „Cântăreața cheală” sau „Crimă la Howard Johnson”. Mai nou, face parte din distribuția spectacolului independent „Orfani” de Dennis Kelly, regizat de Laura Ducu, găzduit de Teatrelli. Despre provocările aduse de noul rol și despre drumul său în teatru am discutat într-un dialog pe care vă invităm să-l citiți.

30
/10
/24

Pe 22 octombrie 2024, la ora 17.00, Asociația Narative a lansat website-ul www.lumilaintersecții.ro în cadrul unui eveniment public care s-a desfășurat la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

29
/10
/24

Anastasia Dade este actriță și aduce pe scenă autenticitate și emoție în rolul său din „Papiloma Party”, un proiect care deschide discuții despre educația sexuală și sănătatea publică.

29
/10
/24

Institutul Cultural Român a acordat duminică, 27 octombrie, în cadrul celei de-a XII-a ediții aFestivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași – FILIT, pentru al treilea an consecutiv, Premiul pentru cea mai bună traducere a unei cărți din limba română, inițiativă a Institutului Cultural Român care urmărește recunoașterea impactului literaturii române în lume, prin efortul exemplar al traducătorilor, excelenți ambasadori ai cărților românești în afara granițelor țării.

23
/10
/24

Timp de trei zile, între 1 și 3 noiembrie, Bucureștiul va fi transformat într-o platformă de expresie culturală, care va aduce arta în prim-planul vieții urbane, cu evenimente desfășurate în diferite locuri din oraș, la care accesul este gratuit.

23
/10
/24

Editura Litera anunță, în regim de sincronicitate cu edițiile internaționale, apariția volumului „Patriot”, memoriile disidentului rus Aleksei Navalnîi. Cartea, îngrijită de soția acestuia, Iulia Navalnaia, reprezintă un moment în sine în istoria recentă și în lumea editorială.

22
/10
/24

Pornind de la arhiva de istorie orală coordonată de scriitoarea Smaranda Vultur, un grup multidisciplinar de artiști recontextualizează povestea Anei Cumpănaș, o veritabilă femme fatale din Banat, care a contribuit la uciderea celui mai mare gangster din America, John Dillinger, în 1934, la Chicago.