Gabriel Croitoru cântă pe vioara lui George Enescu, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-croitoru-canta-pe-vioara-lui-george-enescu-la-sala-radio/

Aţi ascultat vreodată vioara de colecţie pe care cânta George Enescu?  Dacă nu aţi avut încă ocazia, nu trebuie să pierdeţi concertul susţinut vineri, 12 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, de violonistul GABRIEL CROITORU, alături de Orchestra Naţională Radio şi sub bagheta dirijorului de talie internaţională NICOLAE MOLDOVEANU.

Un articol de Petre Ivan|11 Octombrie 2018

Gabriel Croitoru a obţinut, din anul 2008 (prin concurs), dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

De această dată, Gabriel Croitoru va interpreta Concertino pentru vioară şi orchestră, semnat de compozitoarea Carmen Petra Basacopol. Născută în 1926, la Sibiu, artista și-a completat studiile absolvite la Universitatea Națională de Muzică din București la Paris, obținând doctoratul în muzicologie la Sorbona.

Este laureată a premiilor UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), a Premiului Academiei Române și a obținut Diploma de Onoare la Concursul Internațional de Compoziție de la Mannheim (Germania). Între cele 80 de opusuri semnate de Carmen Petra Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat.

În programul serii de la Sala Radio veți mai asculta Uvertura Otello – semnată de compozitorul ceh Antonín Dvořák și Dansuri simfonice – Rachmaninov, ultima lucrare a compozitorului rus. Create la New York, Dansurile Simfonice au avut premiera absolută în 1941, în interpretarea cunoscutului ansamblu Philadelphia Orchestra, căruia partitura i-a fost dedicată.

În 2017, pe scena celebrei Opere Regale din Londra (Royal Opera House) – Covent Garden, coregraful britanic Liam Scarlett a creat o coregrafie pe partitura lui Rachmaninov.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, NICOLAE MOLDOVEANU este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players.

Nicolae Moldoveanu

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră “Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a.

A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Gabriel Croitoru – Virgil Oprina

12
/05
/16

Bucureștenii sunt invitați la două picnicuri cu muzică de Chopin pe 14 mai, în parcul Herăstrău şi pe 15 mai, în parcul Cişmigiu, începând cu ora 17.00, unde Horia Mihail însoţit de un pian de concert adevărat, pus la dispoziţie de Radio România, va poposi în foişoarele celor două parcuri şi va susţine două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB.

12
/05
/16

Sorin Zlat, unul unul dintre cei mai cunoscuți pianişti români de jazz, multipremiat la competiţii internaţionale precum Monaco, Lille – Franţa, Montreux – Elveţia, Vilnius - Lituania, Jacksonville – Florida, S.U.A., va cânta marți, pe 17 mai, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, în cadrul serii speciale de jazz lunare, alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.

11
/05
/16

Între 12 şi 21 mai fă-ţi loc în agendă pentru EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte jazz, blues, pop şi muzică clasică. Bucureștiul și Sibiul vor răsuna în acordurile a peste 300 de muzicieni din 43 de ţări - concerte, concursuri, workshop-uri, jam sessions şi evenimente neconvenționale.

11
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi va prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016, de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte: „caravana Jazz Manouche – Omagiu Django Reinhardt&Stephane Grappelli”.

10
/05
/16

Duminică, 15 mai (17.00), ORCHESTRA DE MUZICǍ POPULARǍ RADIO, sub bagheta dirijorului ADRIAN GRIGORAȘ, vă invită la un concert dedicat solistului ION DRĂGAN, care va aduce folclorul oltenesc pe scena Sălii Radio împreună cu Grupul de copii „GORJEANCA” al Şcolii Populare de Artă - Târgu Jiu. 

10
/05
/16

Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” vă invită la cea de-a VIII-a ediție a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA”, ce va avea loc în perioada 15 mai - 30 iunie 2016, în trei dintre cele mai frumoase locaţii din București.

09
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi  va  prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016,  de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte.

08
/05
/16

Publicul portughez a descoperit în premieră mondială, sâmbătă seara, vocea amplă a rockerului Axl Rose de la formația americană Guns N 'Roses, pe hiturile celebrei trupe australiene AC/DC, care a început, la Lisabona, un turneu european, fără solistul Brian Johnson.

07
/05
/16

Institutul Cultural Român din Londra organizează, intre 4 mai şi 8 iunie, într-un foarte onorant parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, „Luna Oedip la Londra” - un amplu program menit să celebreze capodopera enesciană prin evenimente muzicale, expoziții, conferințe și proiecții speciale, având ca protagoniști mari vedete ale scenei de operă, muzicologi de anvergură internațională, dar și artiști de prim rang fascinați de muzica lui Enescu.

07
/05
/16

Primăria Sectorului 3 organizează sâmbătă, 7 mai, în Parcul Titan, de la ora 17:00, cea de-a IV-a ediţie a concertului „Flori pentru suflet-Remember Florian Pittiş”, unde vor cânta muzică folk în memoria actorului român Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu şi alţi muzicieni. Accesul publicului la acest eveniment este liber.

Page 60 of 142« First...102030...5859606162...708090...Last »