Gabriel Dragnea îşi lansează astăzi volumul „27 DE DIALOGURI – Construcţii incomplete“
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-dragnea-isi-lanseaza-astazi-volumul-27-de-dialoguri-constructii-incomplete/

Gabriel Dragnea îşi lansează astăzi volumul ,,27 de dialoguri-Construcţii incomplete” la ora 13:00 în Sala de Conferinţe a Bibliotecii ,,Dinicu Golescu” din Piteşti; volumul conţine interviuri cu Horia R. Patapievici, Nina Cassian, Zoe D. Buşulenga ş.a.

Un articol de Andrada Văsii|14 martie 2013

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu“ din Piteşti organizează, astăzi, 14 martie, de la ora 13.00, în Sala de Conferinţe, lansarea volumului „27 DE DIALOGURI – Construcţii incomplete“, al autorului bucureştean Gabriel Dragnea.

Despre carte şi autor vor lua cuvântul Adrian Sămărescu (editorul lucrării), Denisa Popescu (poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi gazdă a evenimentului) şi poeţii Alexandra Firiţă (membră a Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici) şi Alexandru Ghiţă.

„27 de Dialoguri – Construcţii incomplete“ este o lucrare în cuprinsul căreia sunt prezente personalităţi din lumea culturală românească: scriitori, poeţi, critici literari, cum ar fi Adrian Marino, Alex. Ştefănescu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Angela Marinescu, Doina Uricariu, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Gabriela Melinescu, Gheorghe Astaloş, Haralamb Zincă, Horia R. Patapievici, Mircea Martin, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Nina Cassian sau Zoe D. Buşulenga (în fotografie, alături de autor).

Aceste interviuri au fost concepute, în mare măsură în perioada 2003-2004, pe când autorul activa ca redactor al Cotidianului Naţional „Independent“, condus de binecunoscutul om de presă Horia Alexandrescu.

Prin natura meseriei de ziarist am avut ocazia, dar mai ales bucuria de a cunoaşte personal oameni extraordinari, adevărate exemple de ambiţie, dorinţă şi talent. În două cuvinte: valori incontestabile. Aceasta este perioada cea mai frumoasă şi plină de amintiri memorabile. Sunt clipe care nu îşi doresc repetabilitatea. Sunt unice. Mai mult decât atât, activitatea desfăşurată în cadrul departamentului „Cultură“ m-a făcut să văd lucrurile mai în amănunt, făcându-mă să realizez din ce în ce mai mult şi fără niciun dubiu că societatea în ansamblul ei şi-a pierdut reperele, modelele, îmbrăţişând obiceiuri şi atitudini, gusturi şi tabieturi lipsite de profunzime şi gust, de mândrie şi demnitate.

Gabriel Dragnea,
scriitor

Cartea „27 de Dialoguri – Construcţii incomplete” este prefaţată de Gheorghe Stroia, poet şi editor al Revistei adjudene „Armonii Culturale”. Acesta consideră că “multe dintre comentariile „actorilor” implicaţi în schimburile de replici „pot conţine urme de” retorică ori de polemică, productivă şi valoroasă, bineînţeles.

Scriitura jurnalistică îşi găseşte raţiunea de a fi în informare. Mesajul transmis de textul jurnalistic este în primul rând clar, iar această claritate începe odată cu conceperea, aşa cum remarca şi Boileau, în Arta poetică: «Ceea ce este conceput în mod clar se scrie cu uşurinţă»… Acest mod de construcţie a incipitului produce străfulgerări de gând, dezvăluiri inedite, stârneşte emoţii împărtăşite cu generozitate, putându-se ajunge până la rememorarea unor experienţe de genul „Aşa DA – Aşa NU”, pline de învăţăminte, sevă şi pasiune.

Se conturează în cadrul acestor sinergice procese „interogative” frumoase experienţe de viaţă, se formulează axiomele necesare desăvârşirii operei literar-artistice, se inventariază multiplele faţete ale reuşitei sau eşecului în carieră şi, toate acestea, cu foarte mult altruism în fapte, nobleţe în limbaj şi sinceritate în atitudine”.

Gabriel Dragnea (pseudonim literar: Adjudeanu – adjudean fiind după bunicii din partea mamei) s-a născut la 06.10.1979 în Bucureşti, debutând literar în 1997 în Revista Amurg Sentimental. Activitate literar-editorială: „Blestemul îngerilor decăzuţi”, poezii, 1998, „Aici nu sunt cuvinte”, poezii, 2001. În pregătire: „Vinovăţia ferestrelor”, poezie şi „Publicistica lui Panait Istrati – un jurnalist nedreptăţit”.

Prezent în nouă antologii literare şi lector a patru volume de poezie, Gabriel Dragnea a colaborat de-a lungul timpului cu reviste culturale precum: “Armonii Culturale (Adjud)”, “Actualitatea Literară (Lugoj)”, “Singur (Târgovişte)”, “Universul Românesc”, “Boema (Galaţi)”, “Agerro-Stuttgart”, “Oglinda Literară (Focşani)”, “Onyx (Dublin)”, “Caiete silvane (Zalău)”, “Mesagerul literar şi artistic (Bistriţa-Năsăud)”, “Climate literare (Târgovişte)”, “Zeit (Brăila)”, „Impact (Dâmboviţa) ş.a.

 

09
/04
/15

Volumul "În pielea unei jihadiste", de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, va fi publicat la editura Polirom şi va fi disponibil în librării din 16 aprilie. Traducerea cărţii a fost realizată de Nicolae Constantinescu.

02
/04
/15

Gândind că „cea mai mare victorie a omului este să-şi cucerească frica”, Anaïs Nin a scris unul dintre cele mai tulburătoare jurnale erotice ale tuturor timpurilor. A trăit pentru a-şi pune emoţiile şi senzaţiile în pagini de carte, dezvăluind lumii erotismul ei prin febra creaţiei.

31
/03
/15

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP), două iniţiative care au ca miză reintroducerea în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, se vor desfăşura între 13 şi 17 mai.

31
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) ar fi împlinit 82 de ani. Astăzi am ales să ne amintim cum a fost, cum a gândit, cum și-a iubit cuvintele, poetul. De poeți, numai de bine, ca să zicem așa...

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

26
/03
/15

Peste 10.000 de titluri la preţuri „de kilipir” îi aşteaptă pe cititori la ediţia din această primăvară a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Volume pentru copii şi tineret, dar şi pentru cititorii experimentaţi, deopotrivă beletristică, non-ficţiune şi albume de artă, muzică, albume de benzi desenate, agende, jurnale, ceaiuri speciale – acestea sunt produsele care compun oferta expozanţilor, pe parcursul celor cinci zile de târg (25-29 martie, zilnic între orele 10.00 si 20.00), la Galeria Dalles.

26
/03
/15

Luni, 30 martie, la ora 19.00, la Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea cărţii „Teoria tăcerii“, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Vor vorbi: Cristian Crisbăşan, Horaţiu Decuble, Vlad Eftenie, Cristian Iftode şi autorul.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Scriitoarea Aurora Liiceanu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul miercuri, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".