Gala Actorului Tânăr Amator (GATA), în Piteşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-actorului-tanar-amator-gata-in-pitesti/

În weekend-ul 30-31 mai în Piteşti, în sala studio „Liviu Ciulei” a Teatrului “Alexandru Davila”, se va desfăşura “Gala Actorului Tânăr Amator” (G.A.T.A.).

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2015

Gala va avea loc în regim de concurs şi li se adresează tuturor tinerilor din țară cu aptitudini actoricești. Se va concura pe două categorii: individual şi trupe.

Până acum și-au anunțat participarea trupe din Pitești, Bucureşti, Botoşani, Oradea, Timişoara și Cluj Napoca. Juriul va fi format din profesioniști: regizorul Victor Ioan Frunză (preşedintele juriului), criticul de teatru Alina Epîngeac şi actorii Liviu Chiţu, Dan Andrei şi Florin Dumitru.

Organizatori sunt „Teatrul pentru Toţi” şi trupa de teatru AD HOC. Evenimentul este susținut de Teatrul “Alexandru Davila”, Consiliul Judeţean Argeş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret și de oameni de afaceri.

Programul urmează să fie anunțat. Intrarea pentru spectatori va fi liberă.

“Se poate sau nu se poate? În Piteşti, un oraş care are nevoie de consum teatral, un astfel de eveniment reprezintă o foarte mare provocare”, spune iniţiatorul acestui proiect, tânărul actor piteștean Mihai Savu.

Liviu Chiţu, spune despre acest eveniment unic în rândul tinerilor: ” Școala este o instituție care dezvoltă personalități, care sprijină minți și care trebuie respectată! Contează, însă, în egală măsură, ce facem cu timpul nostru, atunci când nu suntem la școală. Mi-a plăcut la scoală, dar nu am ales niciodată să mă așez în prima bancă.

Am cochetat cu ceea ce credeam că este teatrul în timpul liceului iar asta a născut dorințe și idealuri pe care le păstrez cu sfințenie și acum. Am participat la festivaluri unde foarte repede am înțeles că nu premiile sau diplomele pe care le aduceam acasa erau importante, ci doar faptul ca eram acolo. Doar pentru scurtele întâlniri cu oameni pasionați de același lucru. Sunt momente unice, care rămân întipărite în noi, momente pe care le onorez și pe care le aștept cu deosebită bucurie de fiecare dată. GATA, pregătește-te, venim!”.

Foto: GATA – facebook

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.