„Gala Camp10natului de improvizaţie“ online
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-camp10natului-de-improvizatie-online/

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită să vă instalaţi comod în fotolii şi să vizionaţi înregistrarea unui spectacol care a făcut deliciul publicului în stagiunile precedente.

Un articol de Liliana Matei|5 aprilie 2020

Luni, 6 aprilie, pe canalul de YouTube al Companiei puteți să vizionaţi „Gala Camp10natului de improvizaţie“, după un concept de Keith Johnstone, avându-i ca antrenori pe Vlad Massaci şi Mihaela Sîrbu şi acompaniator la pian pe Zeno Apostolache Kiss. Regia tehnică a fost asigurată de Stelian Chiţacu.

Spectacolul-eveniment a avut loc cu ocazia împlinirii a 10 ani de la prima reprezentație a „Campionatului de improvizație“, care s-a jucat apoi cu săli pline, situându-se în topul preferinţelor publicului.

Cu această ocazie specială, Sala Mare a găzduit un concurs între trupele de improvizaţie ale Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu Mureş şi cele ale Teatrului de Nord Satu Mare şi Teatrul Studio Act Oradea.

Reprezentaţia spectacolului a avut loc în 15 aprilie 2019.

În cei zece ani scurşi de la premieră au fost susținute 128 de reprezentații la care au participat peste 15.000 de spectatori. Din echipa de improvizatori au făcut sau fac parte: Rareș Budileanu, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Ion Vântu, Georgiana Ghergu, Cristian Iorga, Alexandru-Andrei Chiran, Ale Ţifrea, Loredana Dascălu, Mela Mihai, Dan Rădulescu, Elena Purea, Ionela Nedela și Liviu Topuzu. Aceștia au fost acompaniați la pian de Nyagai Istvan și Zeno Apostolache. Antrenorii spectacolului sunt Vlad Massaci și Mihaela Sîrbu.

„Când vin la teatru, oamenii se simt obligaţi sa poarte costum, rochii elegante, bijuterii… Foaierul devine un loc unde se afişează statutul social. La un spectacol de improvizaţie, însă, oamenii poartă blugi şi tricouri şi nici măcar nu trebuie să-şi închidă telefoanele mobile (noi îi rugăm totuşi s-o facă!). Ne dorim să vă simţiţi ca la o petrecere reuşită. O petrecere reuşită depinde de numărul de interacţiuni pe care le aveţi cu alţi oameni. Nu de alcool; nu de ţigări. Vă aşteptăm la petrecerea noastră.” (Vlad Massaci, antrenor al spectacolului)

 

 

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

„Anotimpurile” lui VIVALDI – unul dintre cele mai mari „hit-uri” ale muzicii clasice, cu un număr considerabil de înregistrări și versiuni derivate – sunt interpretate la SALA RADIO de apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU, în concertul ce închide stagiunea ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO! Miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 19.00, veți avea bucuria de a asculta „Anotimpurile” sub bagheta dirijorului britanic JONATHAN BLOXHAM, ce s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC – Wales.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

Mai puțin de două săptămâni ne despart de primul gong al ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Turda. Programul FITT 2022 anunță spectacole și nume mari ale scenei românești. Maia Morgenstern și Marius Bodochi vor fi prezenți pe scena TNAMT în data de 20 iunie, ora 20, cu spectacolul “ELIXIR”.

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

08
/06
/22

Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti - Invatamant Preuniversitar, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti și Amias Small School au organizat, duminică, 5 iunie 2022, de la ora 10,00, la Teatrul Metropolis, Gala Copiilor și Tinerilor Talentați!

08
/06
/22

În mai puțin de o săptămână începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, acolo unde teatrul, dansul și efervescența evenimentelor conexe își dau întâlnire cu spectactorii dornici să se bucure de o nouă atmosferă și un nou concept „sub nori”.

07
/06
/22

Teatrul de Comedie își continuă misiunea de descoperire a celor mai bune texte de comedie românești inedite prin intermediul Concursului de Comedie Românească. Acest concurs de tradiție al Teatrului de Comedie, care în 2020 ajunsese la 14 ediții consecutive a întâmpinat, ca și sectorul cultural căruia îi aparține, piedicile epidemiei de Covid-14, fiind nevoit să amâne momentul jurizării. Prin urmare, după 2 ani, Concursul de Comedie Românească, ediția a XV-a, revine acum cu rezultatul jurizării textelor înscrise.

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.