Gala Copiilor și Tinerilor Talentați, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-copiilor-si-tinerilor-talentati-la-teatrul-metropolis/

Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti – Invatamant Preuniversitar, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti şi Amias Small School au organizat, duminică, 5 iunie 2022, de la ora 10,00, la Teatrul Metropolis, Gala Copiilor şi Tinerilor Talentaţi!

Un articol de Ziarul Metropolis|8 iunie 2022

Peste 50 de copii și adolescenți cu abilități înalte au fost premiați în cadrul unui eveniment de recunoaștere a abilităților. Au avut loc numere artistice și au fost înmânate copiilor diplome de absolvire, diplome de Recunoaștere.

Beneficiarii sunt elevi din școlile și liceele din București, cursanți ai orelor de pregătire și studiu în artele spectacolului și dezvoltare personală, care au avut posibilitatea să-și descopere abilități personale, aptitudini artistice, dar și metode și tehnici prin care să se exprime pozitiv.

Programul pentru descoperirea talentelor este un proiect 100% bazat pe voluntariat, coordonat de specialiști în artele spectacolului, dezvoltare personală și psihologie. Această șansă le-a fost oferită de către Federația Națională a Părinților din Învățământul Preuniversitar împreună cu Centrul pentru Tineret al Municipiului București și Amias Small School.

Copiii cu potențial, de multe ori, sunt prinși în această capcană a sistemului care uniformizează și-și pierd speranța pentru măreție. Sunt neglijați, marginalizați, puși la punct. Li se spune că nu se încadrează, că nu-și găsesc locul. Sunt prea talentați! Li se sugerează că sunt defecți. Prețul îl plătesc ei, apoi părinții, dar și întreaga națiune. Creativitatea lor nu este încurajată, nu este exploatată. Graba acestei societăți de a oferi șanse egale pentru toți a promovat, neintenționat discriminarea împotriva acelor copii cu capacități extraordinare.



06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.