Gala de Operă Caritabilă de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-de-opera-caritabila-de-la-sibiu/

Miercuri, 26 noiembrie 2014, de la ora 19.00, la Sala Thalia din Sibiu, va avea loc o Gală Extraordinară de Operă, cu scop umanitar.

Un articol de Elena Simion|21 noiembrie 2014

Evenimentul este organizat de  Cluburile Rotary și Rotarct Sibiu în colaborare cu Symphactory Orchestra, Filarmonica din Sibiu și Fundația Calea Victoriei. Scopul acestui concert este unul caritabil, iar donațiile obținute în urma spectacolului vor fi direcționate către Spitalul de Psihiatrie „Dr Gheorghe Preda” din Sibiu – Sectia Meloterapie, prin proiectul „Speranța prin Muzică”. Prin acest eveniment se aniversează 20 de ani de proiecte și activități organizate de Clubul Rotary Sibiu.

Conducerea dirijorală a acestui spectacol extraordinar îi aparţine violoncelistului și dirijorului Bogdan Postolache, iar soliștii invitați sunt soprana Andreea Mădălina Barbu și tenorul George Ionuț Vîrban, alături de Symphactory Orchestra, având-o concert-maestru pe Monica Bălășoiu.

Repertoriul propus publicului sibian cuprinde arii și lucrări orchestrale celebre ale compozitorilor: G.Verdi, G. Donizetti, G.Puccini, J.Brahms, G. Bizet.

Invitaţiile se distribuie pe bază de donații. Informații la telefonul 0747124707 – Ioana Poplăcean – președinte Club Rotaract Sibiu.

Foto: Valentin Boboc și Valentina Bălașa Ario.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.