OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, şi mai puţin prin prezenţe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeţii 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.
Un articol de Ionuţ Mareş|20 martie 2019
Era de așteptat ca „Moromeții 2”, scris și regizat de Stere Gulea, să primească premiile „tehnice” pe care le-a obținut la cea de-a 13-a Gală a Premiilor Gopo: pentru montaj, sunet, decoruri, costume, maghiaj și coafură. Filmele de epocă, oricum rare în cinematografia română, sunt mereu avantajate în astfel de situații, chiar dacă, în mod surprinzător, „Moromeții 2” nu a fost singurul film de epocă lansat în 2018.
Previzibil și pe deplin meritat a fost și premiul pentru imagine acordat lui Vivi Drăgan Vasile tot pentru „Moromeții 2”. Cunoscutul director de imagine, pe care l-au premiat, separat, și colegii din Romanian Society Of Cinematographers (RSC), a glumit, de altfel, pe scenă, pe seama faptului că este prima dată când primește trofeul, deși a tot avut nominalizări.
Printre altele, Vivi Drăgan Vasile a atras atenția asupra stării de degradare în care se află casa lui Marin Preda din Siliștea Gumești și a făcut apel la autorități – Ministerul Culturii – să ia măsuri pentru a o repune pe picioare și a o transforma în muzeu, dacă „tot ne batem cu cărămidă în piept de naţionalism”. Memoria lui Marin Preda a fost evocată și de regizorul Stere Gulea în discursul din finalul galei.
De așteptat era și ca premiul Gopo pentru tânără speranță să ajungă la Iosif Paștina, tânărul actor care îl joacă pe Niculae în „Moromeții 2”. El i-a avut „contracandidați” pe regizoarea Elena Ciolacu (autoarea animației de scurtmetraj „Micul erou”), regizorul Andrei Inizian (pentru scurtmetrajul de ficțiune „Aprilie, vis”), regizoarea Andra Tarara (pentru documentarul de scurtmetraj „O moarte în familia mea”) și Tudor D. Popescu, autorul montajului filmului de lungmetraj „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”.
E de salutat diversitatea decisă de juriul de nominalizări, însă poate pe viitor ar fi utilă o separare între o categorie „tânără speranță” dedicată exclusiv actorilor (în fiecare an apar două-trei nume noi) și o categorie „tânără speranță” dedicată regizorilor, operatorilor, monteurilor și producătorilor, pentru că întotdeauna actorul are prima șansă, cu atât mai mult cu cât printre cei peste 600 de votanți din industria filmului care își aleg favoriții la Gopo foarte mulți sunt actori.
Fără a minimaliza reușita lui Iosif Paștina, nu pot să nu regret absența de la această categorie (dar și de la categoria Cea mai bună actriță în rol principal) a unei alte revelații: tânăra actriță Andra Guți, care are o interpretare foarte puternică în „Alice T.”, pentru care a și fost premiată anul trecut la Locarno. Însă este binecunoscut refuzul din ultimii ani al regizorului Radu Muntean de a se asocia și de a permite ca filmele sale să participe la Premiile Gopo, astfel că „Alice T.” a fost singurul film românesc dintre cele lansate anul trecut în cinematografe ce nu a fost luat deloc în considerare de juriul de nominalizări.
Deși numărul filmelor românești a crescut în ultimii ani și astfel de absențe nu mai distorsionează chiar atât de mult relevanța nominalizărilor și a premiilor, este regretabil că un titlu ca „Alice T.”, pe care nu îl consider cel mai reușit film al lui Muntean, dar care rămâne un film important din 2018, nu fost inclus la nici una din categorii.
Poate că și într-o astfel de direcție ar trebui văzut apelul la solidaritate în breaslă făcut de producătoarea Ada Solomon într-unul din discursurile sale de pe scenă. Rămâne de văzut dacă și cum se va ajunge la o astfel de solidaritate, atât timp cât nu doar Gala Gopo („premiile lui Tudor Giurgiu”, cum sunt numite de unii), dar și premiile Uniunii Cineaștilor din România (UCIN, condusă de Laurențiu Damian), ce vor fi acordate în luna mai, sunt ocolite de unii regizori de calibru.
Simptomatică este, în acest sens, și absența, repetată în fiecare an, a unora dintre regizorii nominalizați. În acest an au lipsit de la gală Radu Jude, Constantin Popescu, Corneliu Porumboiu sau Ioana Uricaru, dar au fost prezenți Stere Gulea, Florin Șerban, Andrei Crețulescu, Ivana Mladenovic sau Bogdan Theodor Olteanu. În sală s-au mai aflat totuși și alți regizori, precum Daniel Sandu (unul din membrii juriului de nominalizări), Nae Caranfil, Dan Chișu, Adina Pintilie, Marius Olteanu sau Tudor Cristian Jurgiu, dar și actori care au trecut şi la regie, ca Dorian Boguță sau Valeriu Andriuță (nominalizat de altfel la Cel mai bun actor în rol principal, pentru „Dragoste 1. Câine”).
Însă poate mai mult decât de solidaritate, cinema-ul românesc are nevoie urgentă de săli. De o rețea de cinematografe pentru cinema-ul de autor, în care să poată fi văzute filmele românești, pentru că accesul la multiplexuri este foarte greu, iar publicul de acolo e mai degrabă reticent. Apeluri la construirea sau recondiționarea de cinematografe au făcut, la gală, Ada Solomon și Tudor Giurgiu (care a lansat și o comparație cu situația mult mai bună a sălilor de teatru).
Deși o astfel de rețea nu ar face oricum profitabile filmele românești, cel puțin ar crește cu câteva zeci de mii numărul de potențiali spectatori. Lucru care ar mai reduce din sentimentul de frustrare și de catastrofă: filme, multe dintre ele bune, care se fac cu sute de mii de euro (strânse cu mare greutate) și la care se lucrează mai mulți ani ajung să fie lansate în doar câteva săli, pentru doar câteva mii de spectatori, aproape fără niciun impact, după ce, eventual, au trecut prin festivaluri, utile pentru prestigiul autorului și creșterea punctajului la dosarele viitoarelor proiecte depuse pentru finanțare la Centrul Național al Cinematografiei (CNC).
Nu sunt dintre cei care vor un cinema pretins de mare public. Apar în fiecare an câteva filme de autor reușite care pur și simplu ar merita să fie cunoscute și de un alt public decât cel, restrâns, de cinefili. Și sunt convins că o rețea de săli, în cât mai multe orașe mari și mici, ar mai șterge din senzația parțial nedreaptă că filmele românești nu au public.
„Moromeții 2”, cu cei aproape 200.000 de spectatori (reușită care i-a adus și un premiu Gopo pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box-office), a fost, într-adevăr un caz special, dificil de repetat. Am explicat într-un articol mai vechi motivele care au stat la baza succesului.
Relativ surprinzător a fost premiul Gopo pentru cel mai bun film câștigat de „Moromeții 2”, cu atât mai mult cât în cursă s-au mai aflat lungmetraje mai îndrăznețe ca „Pororoca”, de Constantin Popescu, premiat pentru regie, și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, premiat pentru scenariu. „Soldații. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic, care a fost ales, pe bună dreptate, cel mai bun debut, ar fi meritat să se afle și printre nominalizările la cel mai bun film.
Producătorii Tudor Giurgiu și Oana Giurgiu și regizorul Stere Gulea
La fel ca anul trecut, când câștigător a fost „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, și acum majoritatea votanților au preferat un film gândit pentru un public mai larg, „Moromeții 2”, realizat de asemenea într-o estetică mai clasică, diferită de diversele forme de realism și de opțiunea planurilor-secvență lungi din Noul Cinema Românesc.
Pare că, la fel ca publicul larg, și mulți oameni din industria cinema-ului preferă filmele mai convenționale, în detrimentul încercărilor mai curajoase, mai riscante. Astfel s-ar justifica și opțiunea de a premia, la categoria cel mai bun documentar, „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, un film reușit, dar mai convențional și departe de inventivitatea din „Fotbal infinit”, de Corneliu Porumboiu.
Cred că premiul obținut de „Moromeții 2” se explică și prin numărul mai mare de filme bune, care a dus la o cursă strânsă și la o disipare a voturilor, dar și prin dorința mai mult sau mai puțin explicită de a încununa cariera unui regizor important ca Stere Gulea și de a marca efortul de producție și valul mare de simpatie de care s-a bucurat filmul. De altfel, discursurile lui Stere Gulea au fost foarte lucide, raționale și echilibrate, fără efuziuni nejustificate.
M-am bucurat pentru premiul pentru cel mai bun actor în rol principal obținut de Bogdan Dumitrache (l-a învins pe Horațiu Mălăele, care, datorită notorietății sale și succesului „Moromeților”, părea favorit) și pentru premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar obținut de Iulia Lumânare, pentru interpretările lor din „Pororoca”. Trofee perfect justificate.
Cosmina Stratan a câștigat în sfârșit un Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, cu interpretarea din „Dragoste 1. Câine”. Asta după ce în 2013, din cauza refuzului lui Cristian Mungiu de a permite ca filmul său „După dealuri” să fie luat în considerare la Gopo, atât Cosmina Stratan, cât și Cristina Flutur nu au putut fi nominalizate, deși fuseseră premiate la Cannes în 2012 pentru rolurile lor. De altfel, în acel an a lipsit de tot categoria Cea mai bună actriță în rol principal.
În 2018 au fost lansate mai multe filme cu roluri feminine principale consistente (spre deosebire de alți ani), însă în mod regretabil nominalizările la Gopo 2019 au omis interpretări ca cele avute de Andra Guți („Alice T.”), Mălina Manovici („Lemonade”), Ioana Iacob („Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”) sau Iris Spiridon („Un prinț și jumătate”).
Regizorul de teatru Alexandru Dabija a primit premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Este al doilea trofeu de acest fel, după cel pentru rolul din „Aferim!”, tot în regia lui Radu Jude.
Iar trofeul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj primit de „Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureșanu, a recompensat un film inteligent, o comedie amară despre trecutul nostru comunist, și a încununat un traseu festivalier național și internațional uluitor.
Veteranii actori Constantin Dinulescu, premiat pentru întreaga activitate și omagiat de Tora Vasilescu, și Ileana Stana Ionescu, premiată pentru întreaga carieră și omagiată de Monica Davidescu, au avut, așa cum era de așteptat, cele mai emoționante discursuri, care au fost primite cu aplauze de o întreagă sală ridicată în picioare.
Actorul Constantin Dinulescu și actrița Tora Vasilescu
Actrițele Ileana Stana Ionescu și Monica Davidescu
De un premiu special au avut parte și maestrul de lumini Ion Nica, dar și – un trofeu neanunțat înainte de organizatori – regizorul și producătorul Dan Chișu, pentru „pentru susținerea și încurajarea producției de film independent din România”.
Prezentator și „regizor” al galei pentru a patra oară la rând, actorul Alex Bogdan a dovedit încă o dată că este probabil cel mai potrivit pentru un astfel de rol, chiar dacă, inevitabil, unele poante au fost reușite, altele mai puțin. Amestecate au fost și intervențiile celor care au urcat pe scenă pentru a anunța nominalizări și a înmâna premii (memorabil a fost totuși discursul regizorului Tedy Necula, care a dat trofeul pentru tânără speranță).
Inspirate au fost totuși discursul scurt de la început al lui Alex Bogdan (când a glumit și pe seama absenței sale dintre nominalizați, pentru rolul secundar din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”), parodia sa muzicală de la final, în duet cu Ana Udroiu, la cuplul Bradley Cooper – Lady Gaga din filmul „A Star is Born”, dar și clipurile parodie (inclusiv despre jandarmerie) filmate anterior pornind de la unele dintre filmele românești recente, în special unul care a amestecat „Soldații. Poveste din Ferentari”, „Moromeții 2” și „Oh, Ramona”.
Nepotrivite mi s-au părut cele două momente muzicale – unul al trupei Irina Sârbu & band, care a interpretat șlagărul „Ani de liceu” (?!), și altul al formației Kana Jambe, care a cântat o manea pornind de la muzica trupei Queen (nu putea să lipsească aluzia la filmul „Bohemian Rhapsody”). Al doilea moment a fost primit mai degrabă cu răceală și forfotă în sală.
Noul parteneriat media cu trustul Digi pare să fi fost de bun augur – gala a fost transmisă în direct pe Film Now (evitându-se situația stânjenitoare de anul trecut, când ultimul discurs nu a mai fost văzut și la TV, din cauza timpului limitat oferit de TVR 2, care a întrerupt transmisiunea), iar Digi24 a dedicat numeroase materiale nominalizaților în zilele de dinaintea galei.
Alex Bogdan și Ana Udroiu
Credit foto: Miluță Flueraș
